Autoritățile locale vor putea contracta împrumuturi de până la 1,5 mld. lei din Trezoreria statului, în contextul în care „se confruntă cu un blocaj ca urmare a lipsei de resurse financiare”, ceea ce pune în pericol o serie de investiții publice finanțate din fonduri europene.
„Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare instituirea posibilității ca unitățile administrativ-teritoriale beneficiare în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile să contracteze unele împrumuturi pentru asigurarea finanțării cheltuielilor neeligibile, a prefinanţării şi/sau cofinanțării acestora, cât și posibilitatea refinanțării datoriei publice locale ce decurge din împrumuturile contractate din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului”, prevede documentul pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării.
Împrumuturile pot beneficia de o perioadă de grație de 12 luni pentru principal, iar rambursarea acestora se poate face între 1 – 10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate.
Dobândă la care se vor acorda aceste împrumuturi:
ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor; rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabileşte astfel:
- 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani inclusiv;
- 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani inclusiv;
- 2 puncte procentuale pentru scadențe între 5 și 10 ani inclusiv
Creditele contractate, conform proiectului de act normativ, constituie o excepție de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar, pentru a asigura accesibilitatea la această măsură și pentru localitățile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcție de mărimea localităților. Astfel, județele vor putea contracta cel mult 35 de milioane de lei, municipiile reședință de județ și sectoarele municipiului București – câte 30 de milioane de lei, municipiile – câte 20 de milioane de lei, iar orașele și comunele au plafoane nelimitate.
Necesar de finanțare de 234,1 mld. lei pentru investițiile publice locale
La nivelul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale (care au transmis date) se află în implementare, potrivit unei analize realizate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, 14.351 de proiecte în valoare de 234,1 mld. lei finanțate din fonduri externe nerambursabile sau din programe naționale care necesită o cofinanțare în valoare de 20,4 mld. lei și cheltuieli neeligible în valoare de 30,5 mld. lei.
„Potrivit analizei, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale au dificultăți în asigurarea resurselor financiare din bugetele locale pentru suma de 30.665.086.385,23 lei din totalul sumei de peste 234 de miliarde lei menționată mai sus, reprezentând cheltuieli neeligibile și cofinanțare aferente proiectelor. Din această sumă, care reprezintă deficitul de finanțare al bugetelor locale, necesarul pentru finalizarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este de 17.281.528.961 lei”, susține ministerul.
La 31.12.2024 se înregistra un sold al împrumuturilor acordate de către Trezoreria Statului de aproximativ 2,6 mld. lei, pentru un număr de 902 unități administrativ-teritoriale.
„Prin intrarea în vigoare a actului normativ unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt sprijinite în vederea finalizării proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale după caz, pentru creșterea absorbției fondurilor europene și pentru finalizarea finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, se mai arată în nota de fundamentare.
(Citește și: ”Necesar de finanțare de 240 mld. lei pentru investițiile locale aflate în derulare. Problemele”)
***