România ocupă locul al doilea din UE în ceea ce privește privațiunile materiale ale locuitorilor săi, atât ca număr absolut cât și ca pondere în totalul populației.
Cu circa 4,9 milioane de persoane în această situație, suntem devansați numai de o țară cu o populație mult mai mare, Italia (unde se regăsesc aproape 7 milioane persoane care suferă de privațiuni materiale) iar cu un procentaj de 24,6% din populația totală ne plasăm în urma Bulgariei (34,2%).
Datele prezentate sunt bazate pe estimările anchetei Eurostat, EU-Statistics on Income and Living Conditions (EU-SILC), care este referința în materie de statistici comparative privind distribuția veniturilor. Ancheta vizează toate* gospodăriile particulare și membrii lor rezidenți pe teritoriul unui stat membru UE la data culegerii de informații.
*Persoanele care trăiesc în gospodăriii colective și instituții, precum și cele din regiuni mici și îndepărtate care nu însumează mai mult de 2% din populația națională nu fac parte din grupul-țintă al investigației statistice.
(Citiți și: ”Justiția socială – paradoxul românesc: Relația dintre muncă, sărăcie și creșterea economică, în comparație cu statele UE”)
Din datele prezentate se poate observa că, deși ne-am îmbunătățit performanța în materie de sărăcie măsurată prin neputința de a accesa anumite produse și servicii, ne aflăm încă într-o situație mai proastă decât cea a Greciei. Țară care a avut o înrăutățire sistematică a indicatorului de privațiuni, sub efectul crizei economice prelungite.
Evoluția recentă a reducerii sărăciei, în urma altor state foste socialiste
Trebuie remarcat că, în pofida performanțelor economiei, destul de bune în contextul european al ultimilor patru ani, țara noastră a rămas în urma evoluțiilor din fostele state socialiste în ceea ce privește reducerea ponderii persoanelor care suferă de privațiuni materiale. Iar asta în pofida declarațiilor publice și a politicii de protecție socială derulată oficial.
Ar mai fi de observat că evoluțiile au fost mai bune decât la noi nu doar în Polonia, care pare a se detașa în campioana la zi a politicilor economico-sociale optime, dar și în celelalte țări care au un regim similar de flotare a monedei naționale. Precum și în recentele membre ale Zonei Euro, Letonia și Lituania, ultima având, însă, un mic recul în 2015.
Dincolo de ce mai au de recuperat aceste țări pentru a prinde din urmă țările occidentale dezvoltate, pentru categoriile defavorizate este mai important faptul că Cehia a menținut indicatorul de privare materială cu 50% sub media UE iar Polonia a reușit anul trecut să îl aducă sub media Uniunii, realizări care pentru noi ar fi extrem de greu de transpus în practică. Iar asta nu atât din perspectiva diferenței de PIB/locuitor.
(Citiți și: ”Riscul de sărăcie în România pe categorii de populație. Învățăminte din poziționarea la nivel european”)
NOTĂ: Privarea materială este definită prin incapacitatea unei persoane de a-și asigura cel puțin patru din următoarele nouă necesități:
-cheltuieli neașteptate
-o vacanță de cel puțin o săptămână departe de casă
-o masă care să conțină carne roșie, pui, pește sau echivalentul vegetarian o dată la două zile
-încălzirea adecvată a locuinței
-bunuri de folosință îndelungată (mașină de spălat, televizor, telefon, automobil)
-care nu se confruntă cu întârzieri la plată (chirie, facturi la utilități, împrumuturi)
Urmărește-ne pe Google News
