saracie

În apelul umanitar pentru 2026, ONU a condamnat luni „apatia” lumii în faţa suferinţei a milioane de oameni. „Este o epocă a brutalităţii, impunităţii şi indiferenţei”, a declarat Tom Fletcher, şeful ONU pentru acţiuni umanitare, într-o conferinţă de...
8 decembrie, 2025
Valoarea măsurilor pe care Guvernul le va aplica anul acesta pentru sprijinirea persoanelor din categoriile vulnerabile, din fonduri europene, va fi de 1,8 miliarde de euro, anunță Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE). Măsurile ce vor fi aplicate...
13 februarie, 2023
Criza energetică și creșterea galopantă a inflației au determinat guvernele UE să ia măsuri în cascadă pentru sprijinirea companiilor și a cetățenilor europeni, deja afectați de criza anterioară, cea a Covid-19. Pentru a încerca să reducă o parte...
2 februarie, 2023
Fondul Monetar Internațional (FMI) avertizează că ne confruntăm în prezent cu un şoc alimentar cel puţin la fel de grav cu cel cunoscut în urmă cu peste un deceniu, iar insecuritatea alimentară se va agrava, transmite Bloomberg. Experții...
30 septembrie, 2022
Averile miliardarilor din sectorul alimentar și energetic au crescut cu 453 de miliarde de dolari în ultimii doi ani, pe fondul exploziei prețurilor la energie și la mărfuri din cauza pandemiei și a războiului Putin din Ucraina, se...
23 mai, 2022
Oxfam și mai multe alte organizații internaționale, precum şi un grup de filantropi milionari, au propus miercuri taxarea celor mai bogaţi oameni de pe planetă. Impozitarea acestora ar putea genera un plus de 2,52 miliarde de dolari anul,...
19 ianuarie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: