Prețul petrolului a depășit 119 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din 2022, determinând guvernele europene să implementeze măsuri de urgență pentru a proteja consumatorii și a combate speculațiile.
Aceste acțiuni variază de la controale stricte în benzinării până la reduceri fiscale temporare, în timp ce discuțiile la nivel G7 explorează opțiuni internaționale precum eliberarea rezervelor strategice de petrol, potrivit presei internaționale.
Franța: Controale masive pentru prevenirea abuzurilor
Guvernul francez, condus de premierul Sébastien Lecornu, a lansat un plan excepțional care prevede 500 de controale în stațiile de carburanți, pentru a preveni „creșterile abuzive ale prețurilor la pompă”.
Verificările vor fi efectuate de Direcția Generală pentru Concurență, Afaceri cu Consumatorii și Combaterea Fraudelor (DGCCRF) și sunt programate în perioada 9–11 martie 2026. Potrivit autorităților, numărul controalelor echivalează cu cel realizat, în mod obișnuit, pe parcursul unui semestru întreg.
Premierul Lecornu a subliniat că „războiul din Orientul Mijlociu nu poate servi drept pretext pentru creșteri abuzive”, făcând referire la scumpirile recente ale carburanților. Prețul benzinei SP95-E10 a crescut cu 10 cenți pe litru, iar cel al motorinei a ajuns la 1,98 euro pe litru, în creștere cu aproximativ 15% față de sfârșitul lunii februarie.
În cazul în care vor fi constatate abuzuri, ministrul economiei, Roland Lescure, a anunțat că autoritățile vor recurge la strategia „name and shame”, care presupune publicarea numelor companiilor găsite vinovate.
Subiectul a generat și reacții politice. Lideri ai partidului Rassemblement National, Marine Le Pen și Jordan Bardella, au propus reducerea TVA la carburanți de la 20% la 5,5%, în timp ce Eric Coquerel, din partea La France Insoumise, a cerut plafonarea prețurilor.
Guvernul francez respinge însă reducerile fiscale semnificative, argumentând că o astfel de măsură ar putea genera un impact bugetar de aproximativ 20 de miliarde de euro.
Italia: posibilă activare a mecanismului „accize mobile” pentru stabilizarea prețurilor la carburanți
În Italia, premierul Giorgia Meloni a anunțat că guvernul analizează activarea mecanismului „accize mobile” (accise mobili), introdus în 2023 pentru a contracara creșterile persistente ale prețurilor la carburanți.
Sistemul utilizează veniturile suplimentare din TVA (22%), generate de majorarea prețurilor, pentru a reduce accizele fixe aplicate pe litru, cu scopul de a stabiliza costurile la pompă. Meloni a precizat că mecanismul va fi activat „în cazul în care prețurile vor crește în mod stabil”, subiectul putând fi discutat în cadrul ședinței Consiliului de Miniștri programate pentru 10 martie 2026.
Creșterea cotațiilor petrolului, după atacul SUA–Israel asupra Iranului din 28 februarie și riposta iraniană în zona Golfului, a dus la scumpiri ale carburanților. În unele regiuni, precum Basilicata și Calabria, prețul mediu al benzinei a depășit 1,8 euro pe litru, în timp ce motorina se apropie de pragul de 2 euro pe litru. Pe autostrăzi, prețurile pot depăși 2,5 euro pe litru.
Asociațiile de consumatori, inclusiv Codacons și Unione Nazionale Consumatori (UNC), solicită reducerea prețurilor cu 10–15 cenți pe litru și avertizează asupra impactului economic al scumpirilor.
Ministrul economiei, Giancarlo Giorgetti, a confirmat că guvernul analizează adaptarea mecanismului accizelor mobile, introdus inițial în 2007 și modificat recent, pentru a limita efectele creșterilor de preț și eventualele practici speculative pe piața carburanților.
Serbia: Reducerea accizelor cu până la 20% pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat reducerea accizelor la carburanți cu până la 20%, în încercarea de a limita creșterile semnificative ale prețurilor la pompă, pe fondul perturbărilor de pe piața energetică generate de conflictul dintre SUA, Israel și Iran.
Vučić a precizat că majorarea imediată a prețurilor va fi limitată la cel mult 3 dinari pe litru (aproximativ 0,025 euro). Potrivit acestuia, legislația permite reducerea accizelor cu maximum 20%, pentru a nu afecta semnificativ veniturile bugetare. O astfel de măsură ar putea duce la o scădere de aproximativ 15 dinari pe litru pentru motorină, raportat la un preț de aproximativ 200 de dinari pe litru.
Autoritățile de la Belgrad vor pregăti, în următoarele șapte zile, modificările legislative necesare pentru a permite guvernului să reducă veniturile din accize în favoarea populației și a economiei.
Anunțul vine în contextul eforturilor Serbiei de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie, inclusiv prin negocieri cu Uniunea Europeană pentru importuri de gaze naturale, în încercarea de a reduce dependența de Rusia.
Discuții la nivelul G7: pregătiri pentru eliberarea rezervelor strategice de petrol
Miniștrii de finanțe ai țărilor din G7 au purtat, într-o teleconferință găzduită de Franța – țară care deține președinția G7 în 2026 – discuții privind posibilitatea eliberării rezervelor strategice de petrol, fără a lua însă o decizie finală.
Ministrul francez al finanțelor, Roland Lescure, a declarat: „Nu am ajuns încă la acest punct”, subliniind că sunt disponibili „toate instrumentele necesare” pentru stabilizarea pieței, inclusiv rezervele strategice, dar că acțiunea va fi amânată pentru analize suplimentare.
Țările G7 dețin peste 1,2 miliarde de barili în rezerve publice, la care se adaugă circa 600 de milioane de barili în stocuri obligatorii ale industriei, coordonate prin Agenția Internațională pentru Energie (IEA).
Prețurile petrolului au scăzut sub 90 de dolari pe baril după declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, care a afirmat că războiul este „aproape încheiat”, însă persistă temeri legate de posibile perturbări pe termen scurt.
(Citește și: ”Conflictul din Orientul Mijlociu: Trei scenarii privind amploarea șocului energetic”)
***