9 septembrie, 2025

România a consemnat cea mai mare scădere a prețurilor bunurilor și serviciilor utilizate în agricultură și nelegate de investiții în al doilea trimestru al anului 2025, cu o scădere de 3,1% față de aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor publicate marți de Eurostat.
La nivel UE, prețul mediu al bunurilor și serviciilor utilizate în agricultură – precum energia, îngrășămintele sau furajele – a crescut ușor (0,4%) între al doilea trimestru al anului 2024 și al doilea trimestru al acestui an.

Scăderea prețurilor inputurilor (energie, fertilizatori, furaje) reduce costurile de producție, atenuând presiunea asupra agricultorilor.

Totuși, prețurile producției agricole din România – output-ul – a înregistrat un avans de 10,9% în T2 2025 față de T2 2024, aproape dublu față de media UE, de 5,6%.


Comparând prețurile producției UE din al doilea trimestru al anului 2025 cu același trimestru din 2024, s-au înregistrat creșteri semnificative pentru produse agricole de bază precum ouăle (+27,8%), fructele (+21,1%) și laptele (+13,3%). În schimb, s-au înregistrat scăderi accentuate pentru uleiul de măsline (-39,9%) și cartofi (-29,1%).

În rândul inputurilor care nu sunt legate de investiții, cele mai mari creșteri au fost pentru îngrășăminte și amelioratori de sol (+5,6%) și cheltuieli veterinare (+3,3%). În schimb, cea mai mare scădere a fost pentru energie și lubrifianți (-5,8%), în cadrul cărora prețul combustibilului auto a scăzut (-10,8%).

Prețurile au crescut în majoritatea țărilor UE

Prețurile producției agricole în al doilea trimestru al anului 2025 au fost mai mari decât în același trimestru al anului 2024 în toate țările UE, cu excepția Greciei. Cele mai mari rate de creștere s-au înregistrat în Letonia (+21,8%), Irlanda (+21,1%) și Luxemburg (+18,4%). Prin comparație, în Grecia s-a observat o ușoară scădere de 0,1% în această perioadă.

În ceea ce privește inputurile care nu sunt legate de investiții, 17 țări ale UE au raportat creșteri de prețuri în al doilea trimestru al anului 2025 comparativ cu același trimestru al anului 2024. Cele mai mari rate de creștere au fost înregistrate în Țările de Jos (+6,1%), Ungaria (+5,6%) și Austria (+2,9%). Dintre țările cu prețuri mai mici, cele mai mari scăderi au fost în Cipru și Bulgaria (ambele -3,4%) și România (-3,1%).

(Citește și: ”Agricultura va avea un an record în 2025: Producția agricolă ar putea salva PIB-ul anul acesta”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: