Președintele sirian Ahmed al-Sharaa a sosit sâmbătă în Statele Unite, pentru a participa la o întâlnire mult așteptată cu președintele american, Donald Trump.
Al-Sharaa, ale cărui forțe rebele l-au înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, la sfârșitul anului trecut, urmează să fie primit la Casa Albă luni.
Potrivit analiștilor, este prima vizită de acest fel a unui președinte sirian de la independența țării în 1946. Al-Sharaa a ținut un discurs în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite la New York, în septembrie. Liderul sirian l-a întâlnit pe Trump pentru prima dată la Riad, în timpul turneului președintelui SUA în Orientul Mijlociu, în luna mai, reamintește CBS News.
Trimisul special al SUA în Siria, Tom Barrack, a declarat la începutul acestei luni că speră ca Ahmed al-Sharaa să semneze un acord de aderare la alianța internațională condusă de SUA împotriva Statului Islamic.
Siria a desfăşurat operaţiuni preventive la nivel naţional împotriva celulelor Statului Islamic, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Damasc, îm timp ce Ahmed al-Sharaa se afla deja în SUA.
Forţele de securitate siriene au efectuat 61 de raiduri, arestând 71 de persoane şi confiscând explozibili şi arme. Washingtonul se pregăteşte să stabilească o prezenţă militară la o bază aeriană din Damasc pentru a contribui la realizarea unui pact de securitate pe care SUA îl negociază între Siria şi Israel, au declarat pentru Reuters şase surse familiarizate cu acest subiect.
Un oficial al administraţiei americane a declarat, de asemenea, că Washingtonul evaluează în permanenţă poziţia necesară în Siria pentru a combate eficient Statul Islamic.
Donald Trump și Ahmed al-Sharaa vor discuta, luni, la Washington, şi despre negocierile directe iniţiate de autorităţile siriene cu Israelul. În luna mai, Trump îl îndemnase pe liderul sirian să adere la Acordurile Abraham, în cadrul cărora mai multe ţări arabe au recunoscut Israelul, în 2020.
(Citește și: „Siria: Aviația israeliană a bombardat o zonă din apropierea palatului prezidenţial din Damasc. Mesaj dur al premierului Netanyahu”)
***