Adaugă aici textul pentru subtitlu
Add Your Heading Text Here

19 decembrie, 2018

Premierul Belgiei, Charles Michel, a demisionat după ce în parlamentul de la Bruxelles a fost depusă o moţiune de cenzură împotriva guvenului său. Moţiunea de cenzură a fost depusă de către socialişti şi ecologişti.

”Apelul meu nu a fost auzit. Iau, astfel, decizia de a-mi prezenta demisia, iar intenţia mea este să mă duc la rege imediat”, a declarat el în Parlament.

Michel a anunţat demisia Guvernului său de centru-dreapta la nouă zile după plecarea miniştrilor naţionalişti flamanzi care se opuneau ca Belgia să susţină Pactul Mondial ONU privind Migraţiile, relatează AFP.


El a făcut acest anunţ la finalul unei dezbateri în Parlament, în cadrul căreia a îndemnat opoziţia să-l susţină în mai multe teme-cheie, pentru ca Guvernul să poată continua să funcţioneze.

Criza politică din Belgia este provocată de problema migrației. Principalii parteneri de coaliție – naționaliștii flamanzi -, s-au retras din guvern deoarece nu sunt de acord cu decizia premierului de a semna Pactul ONU privind migraţia.

Flamanzii susțin că înţelegerea, adoptată de alte 160 de ţări, îi încurajează pe imigranţi. Belgia se îndreaptă acum spre alegeri anticipate.

De la 9 decembrie, data plecării miniştrilor flamanzi susținuți de partidul N-VA, Charles Michel a condus un Guvern care nu mai avea o majoritate în Camera Deputaţilor. N-VA, cea mai importantă forţă politică în Camera Deputaţilor, cu 31 de deputaţi dintr-un total de 150, şi-a retras susţinerea coaliţiei cu o zi înainte de plecarea lui Charles Michel să aprobe Pactul Mondial ONU privind Migraţiile în numele Belgiei, la 10 decembrie, la Marrakech.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Regele Filip a nu a acceptat încă demisia premierului și a chemat partidele politice la consultări.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: