belgia

Parlamentul Belgiei a votat joi cu o largă majoritate pentru renunțarea la eliminarea energiei nucleare, printr-un vot al deputaților care a abrogat o lege emblematică din 2003, conform dorinței guvernului condus de conservatorul flamand Bart De Wever, relatează...
16 mai, 2025
La șapte luni și jumătate de la alegerile legislative din Belgia, vineri a fost încheiat un acord de guvernare în jurul liderului conservatorilor flamanzi, Bart De Wever, căruia ar trebui să-i revină postul de prim-ministru, relatează AFP, citată...
1 februarie, 2025
Tribunalul General al UE a stabilit miercuri că o facilitățile fiscale oferită de Belgia unui număr de 55 de multinaţionale reprezintă, de fapt, ajutoare de stat ilegale. Printre beneficiarii schemei belgiene, care datează din 2005, se numără producătorul...
20 septembrie, 2023
Belgia nu poate accesa fondurile ce i-au fost desemnat pentru planul de redresare și reziliență, din cauza lipsei progreselor în reformarea pensiilor, scrie Euractiv. Uniunea Europeană a virat 770 de milioane de euro din cele 850 de milioane...
9 mai, 2023
Lucrătorii din Belgia vor putea în curând să aleagă o săptămână de patru zile de muncă, a câte 10 ore fiecare, conform unei măsuri din pachetul de reforme propus pentru piața muncii. Pachetul agreat de coaliția din Belgia,...
16 februarie, 2022
Un amplu atac cibernetic a vizat instalaţii portuare în cel puţin trei ţări europene – Germania, Țările de Jos şi Belgia. Parchetul din oraşul belgian Anvers a deschis o anchetă pentru a afla cine se află în spatele...
3 februarie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: