Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri că Guvernul a ajuns la un acord de principiu cu compania OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de hidrocarburi din România, pentru ”reechilibrarea cooperării pentru următorii 15 ani”.
Acordul include creșterea cu 40% a redevențelor pentru petrolul și gazele pe care OMV Petrom le extrage pentru licențele preluate la privatizare. Aceasta este a doua actualizare a redevențelor de la acordul de privatizare cu austriecii de la OMV din 2004, după cea din octombrie 2023, când au crescut cu 28%. În schimb, austriecii au primit prelungirea cu 15 ani a duratei licențelor de exploatare a perimetrelor preluate la privatizare (onshore).
”Am reușit ca, după 20 de ani de la semnarea contractului inițial, să reechilibrăm cooperarea cu OMV Petrom pentru următorii 15 ani. Printr-o hotărâre de guvern adoptată aseară și un acord de principiu între guvern și OMV Petrom, aprobat printr-un memorandum, am creat premisele unei relații echilibrate și predictibile care să contribuie la independența energetică a României pentru viitorul apropiat”, a transmis premierul Ilie Bolojan printr-o postare pe Facebook.
Creșterea redevențelor va aduce sute de milioane de lei la buget
Acesta notează că principalele prevederi se referă la creșterea nivelului redevențelor, asumarea integrală a responsabilităților de mediu de către OMV Petrom, renunțarea de către companie la toate litigiile împotriva României și prelungirea duratei contractelor.
Astfel, conform premierului Ilie Bolojan:
- ”Vor crește cu 40% redevențele pentru petrolul și gazele pe care OMV Petrom le extrage pentru licențele preluate la privatizare. În acest fel, România va obține o parte echitabilă din exploatarea resurselor sale.
- România nu va mai achita OMV Petrom costul închiderii sondelor care nu mai sunt folosite și penalitățile la datoriile care au apărut din diverse litigii.
- OMV Petrom renunță la arbitrajul privind proiectul Neptun Deep și va recunoaște prevederile legii care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, așa cum este această lege în prezent.
- Ca parte a acestui acord, România prelungește durata de explorare a perimetrului din Marea Neagră cu doi ani, până în decembrie 2027, și cu 15 ani durata licențelor de exploatare a perimetrelor preluate la privatizare (onshore).
- În toată activitatea sa, OMV Petrom va ține cont de interesele naționale ale României și de interesele consumatorilor români, respectând principiile privitoare la concurență din cadrul legislației naționale și al Uniunii Europene”, după cum a transmis Bolojan.
”Toate aceste elemente interdependente vor fi materializate în următoarele două luni în acte legale și contractuale corespunzătoare. Obiectivele sunt ca românii să beneficieze de independență energetică și de o piață de energie predictibilă, statul să aibă venituri corect dimensionate, iar compania OMV Petrom să continue să investească și să se dezvolte pentru a deveni un actor puternic la nivel regional pe piața de energie”, a mai adăugat premierul României.
Guvernul a prelungit cu doi ani faza de explorare a proiectului Neptun Deep după ce Petrom a început demersurile pentru forajul noii sonde de explorare ANACONDA-1
Amintim că Guvernul a prelungit, marți seară, printr-o hotărâre de guvern, cu 2 ani faza actuală de explorare a perimetrului offshore Neptun Deep, la solicitarea titularilor concesiunii (OMV Petrom și Romgaz), fără modificarea duratei totale a concesiunii, valabile până în noiembrie 2045.
Prelungirea concesiunii vine după ce OMV Petrom, operatorul perimetrului, a depus documentația de mediu la Direcția Județeană de Mediu Constanța pentru execuția forajului în zona offshore de mai mare adâncime a sondei ANACONDA-1. Prin această sondă se va analiza existența resurselor de gaze suplimentare celor găsite deja.
Forajul acestei sonde este o obligație din contractul de concesiune, iar angajamentul companiei OMV Petrom pentru foraj a fost unul din principalele subiecte ale unei discuții de pe 2 decembrie, de la Palatul Victoria, dintre premierul Ilie Bolojan și o delegație a OMV Petrom.
Petrom a obținut și eliminarea supraimpozitării la gaz din 2026 – impozitul suplimentar urma să expire de la anul
În același timp, OMV Petrom a transmis miercuri că a convenit cu statul român asupra unui set de obiective legale și contractuale, inclusiv soluționarea unor aspecte esențiale aflate în discuție, importante pentru viitoarele investiții în explorare și producție în România.
”OMV Petrom a fost si rămâne un partener de durată pentru România în dezvoltarea resurselor naturale ale țării. Istoric, industria petrolieră din România a avut un rol important în economie. Împreună cu statul român, deschidem acum următorul capitol pentru sectorul energetic, asigurând continuitate și creșterea prezenței regionale a României. În această nouă etapă, ne propunem să continuăm explorarea și dezvoltarea de oportunități de amploare pentru resurse de gaze naturale în ape de mare adâncime, concentrându-ne totodată pe continuarea explorării și dezvoltării zăcămintelor mature din România”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, citată într-un comunicat al Petrom de la BVB.
”Acest set de obiective include modificări ale redevențelor și impozitării specifice, cu întărirea stabilității fiscale pe viitor, precum și ajungerea la un acord privind obligațiile istorice de mediu și abandonare. Mai exact, se preconizează că redevențele onshore vor crește cu 40%, cu modificarea impozitării suplimentare pentru gaze naturale pentru încurajarea investițiilor (eliminarea impozitului suplimentar – n.r.). În viitor, obligațiile istorice de mediu și abandonare conform Anexei P a contractului de privatizare estimate la aproximativ 600 milioane EUR (sumă pe termen lung neactualizată la valoarea prezentă) sunt preconizate a fi suportate de OMV Petrom pe propriile costuri.
Impactul net al obiectivelor convenite va fi comunicat după finalizarea acestora, atât din perspectiva legislativă cât și contractuală, estimată pentru primul trimestru din 2026. OMV Petrom este cel mai mare investitor din sectorul energetic românesc, cu aproximativ 20 de miliarde EUR investiți în ultimii 20 de ani și cel mai mare contribuabil la bugetul statului, cu aproximativ 44 de miliarde EUR în taxe și dividende plătite între 2005 și 2024. Compania furnizează aproximativ o treime din cererea României pentru gaze naturale și carburanți și până la 10% din energia electrică generată local”, a mai transmis compania.
Petrom va începe căutarea de noi gaze în Marea Neagră după finalizarea sondelor de dezvoltare în Neptun Deep
În ceea ce privește dezvoltarea proiectului Neptun Deep. OMV Petrom mai transmite că, împreună cu Romgaz, continuă dezvoltarea Neptun Deep, cu investiții estimate de până la 4 miliarde EUR. Proiectul progresează conform planului, a mai afirmat Petrom, iar activități cheie sunt în desfășurare pentru a debloca resurse recuperabile estimate la aproximativ 100 miliarde metri cubi.
Forajul este în curs în zăcământul Pelican Sud pentru a finaliza cele patru sonde de producție, platforma urmând să se mute până la sfârșitul anului la zăcământul Domino, pentru a fora cele șase sonde rămase, în ape de mare adâncime, conform Petrom.
Totodată, compania arată că va începe căutarea de noi gaze în Marea Neagră după finalizarea sondelor de dezvoltare în Neptun Deep.
”În ceea ce privește explorarea viitoare offshore, OMV Petrom, ca operator, împreună cu partenerul Romgaz, au contractat platforma Transocean Barents pentru a începe forajul, imediat după finalizarea sondelor de dezvoltare în Neptun Deep”, arată Petrom.
„Sonda Anaconda-1 va fi forată în ape cu adâncime de aproximativ 1.500 de metri, la 200 km de Constanța, pentru a explora un nou prospect în Perimetrul XIX Neptun. Adâncimea totală a sondei este estimată să ajungă la aproape 3.800 de metri. Costul total planificat al sondei este de până la 90 de milioane EUR. Acest lucru este susținut de prelungirea licenței de explorare pentru acest perimetru”, a declarat Cristian Hubati, membru al directoratului Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție.
Petrom mai arată că, pentru a asigura nevoile energetice ale României, este ”esențial să se continue explorarea onshore, pentru a debloca potențiale resurse suplimentare”.
”Aceste activități de explorare includ investiții pentru studii seismice și activități de foraj, ca urmare a recentei extinderi a licenței de explorare onshore în 7 perimetre”, arată Petrom.
În ceea ce privește principiile convenite pentru prelungirea acordurilor petroliere de producție cu 15 ani, OMV Petrom spune că a început împreună cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon procesul de extindere a acordurilor petroliere de producție cu 15 ani, până în 2043.
(Citește și: ”Guvernul prelungește cu doi ani faza de explorare a proiectului Neptun Deep după ce Petrom a început demersurile pentru forajul noii sonde de explorare ANACONDA-1”)
***