OMV Petrom a finalizat achiziția participației de 50% în proiectul fotovoltaic Gabare dezvoltat de Enery în Bulgaria, cu o capacitate estimată de 400 MW.
Tranzacția, anunțată iunie, marchează un pas important în extinderea regională a OMV Petrom și în consolidarea portofoliului acesteia de energie regenerabilă, menționează compania.
Situat în Gabare, regiunea Byala Slatina, proiectul are o capacitate estimată de 400 MW și o producție anuală de electricitate estimată la 0,6 TWh, ceea ce îl face unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din Bulgaria. Acesta va fi echipat cu sisteme tracker pentru maximizarea producției de electricitate.
OMV va cumpăra 50% din producția de energie
Ca parte a cadrului investițional, OMV Petrom și compania de proiect vor semna un contract de tip PPA pe termen lung, prin care OMV Petrom va achiziționa 50% din producția viitoare a parcului solar.
De asemenea, partenerii iau în considerare dezvoltarea unui sistem de stocare a energiei în baterii, cu o capacitate de până la 600 MWh, pentru a susține flexibilitatea și stabilitatea rețelei, se precizează în comunicat.
„Ne extindem prezența regională și contribuim la tranziția energetică prin investiții în proiecte solare de anvergură. Parteneriatul cu Enery reflectă angajamentul nostru pentru un viitor sustenabil”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie, citat în comunicat.
O investiție de 200 mil. euro
Prin acest parteneriat, OMV Petrom împreună cu Enery intenționează să investească până în 2027 aproximativ 200 milioane de euro, inclusiv prin finanțare externă.
Decizia finală de investiție este planificată să fie luată în T1/26, iar începerea operațiunilor comerciale este estimată pentru 2027.
OMV Petrom operează o rețea de 93 de stații de alimentare în Bulgaria, iar din 2024, compania comercializează gaze naturale clienților non-casnici din Bulgaria prin filiala sa locală.
După descoperirea de succes a gazelor naturale în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, proiectul fiind în prezent în dezvoltare, OMV Petrom explorează acum potențialul gazelor naturale în Bulgaria, în perimetrul Han Asparuh, cu planuri de a începe forajul de explorare în 2025.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. La sfârșitul anului 2024, acționarii români dețineau peste 44% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 23,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 4,5% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.
(Citește și: OMV Petrom își extinde prezența pe piața din Bulgaria prin vânzări către consumatorii industriali)
****