7 august, 2021

Polonia va renunța la Camera disciplinară a Curţii Supreme pentru a închide litigiul cu Uniunea Europeană privind reforma controversată a sistemului său de Justiție, potrivit unei declarații a preşedintelui principalului partid de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski.

„Vom suprima Camera disciplinară (a Curţii Supreme) în forma în care funcţionează în prezent şi astfel va dispărea şi obiectul litigiului (cu UE)”, a declarat Jaroslaw Kaczynski , preşedintele PiS (Lege şi Justiţie) într-un interviu acordat agenţiei poloneze de presă PAP, citat de AFP și Agerpres.


Primele propuneri de schimbare urmează să fie prezentate în septembrie, a menţionat politicianul polonez.

Comisia Europeană a lansat acum doi ani o procedură de infringement împotriva Poloniei, din cauza reformei din justiție.

Disputa cu UE

La 14 iulie, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a cerut Poloniei să pună capăt imediat activităţilor Camerei disciplinare, care este însărcinată cu supervizarea judecătorilor şi le poate ridica imunitatea. CJUE a explicat că acest for „nu oferă toate garanţiile de imparţialitate şi independenţă” şi nu este „ferit de influenţe directe sau indirecte ale puterii legislative şi executive”.

Tribunalul constituţional polonez a sfidat însă Bruxellesul şi a apreciat că măsurile provizorii decretate de CJUE „nu sunt conforme” cu Constituţia Poloniei, iar ca urmare Comisia Europeană a dat termen Varşoviei până pe 16 august să promită că va respecta deciziile CJUE, sub ameninţarea sancţiunilor financiare, aminteşte France Presse.

Săptămâna aceasta, preşedinta Curţii Supreme a anunţat îngheţarea provizorie a activităţilor controversatei camere.

(Citiți și: „Judecătorii din Polonia au sesizat justiția UE împotriva acțiunii politicienilor de la putere privind independența justiției”)

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

„Nu recunosc astfel de hotărâri (ale CJUE), întrucât ele merg clar dincolo de tratate şi extind competenţa tribunalelor UE”, a subliniat Kaczynski în interviul citat, adăugând că „totuşi, obiectul litigiului există fără îndoială”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: