Amenda de 4,1 mld. euro pentru Google a fost menţinută de Curtea de Justiție a UE
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins joi apelul Google şi a companiei-mamă Alphabet împotriva unei amenzi de 4,1 miliarde de euro aplicate

Ţările Uniunii Europene au aprobat definitiv, luni, interzicerea importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului 2027.Ungaria a declarat că va contesta decizia la Curtea
Compania de stat Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România, a dat în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Litigiul
Comisia Europeană a primit o lovitură dură din partea judecătorilor europeni în privința modului în care gestionează tranzacțiile problematice din domeniul tehnologiei sau farmaceutic, aceștia
Asociația condusă de fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a anunțat că va ataca la Curtea de Justiție a UE decizia Consiliului Uniunii Europene de
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, luni, în urma unei sesizări a Curtii de Apel Brașov, că încetarea proceselor penale ca urmare