Peste 2.300 de militari români și din alte 11 state partenere vor participa la exercițiul Sea Shield, care se va desfășura în perioada 31 martie – 11 aprilie, a informat marți Statul Major al Forțelor Navale.
Forțele Navale Române vor desfășura, în zona de responsabilitate, exercițiul multinațional Sea Shield 25, cel mai mare exercițiu organizat în acest an de instrucție.
Este un exercițiu maritim conceput pentru a îmbunătăți interoperabilitatea operațională și tactică între unități pentru planificarea și desfășurarea operațiunilor navale militare în vederea restabilirii controlului asupra liniilor maritime de comunicații.
„La SEA SHIELD 25, vor lua parte peste 2.300 de militari din țara noastră și din alte 11 state partenere (Albania, Bulgaria, Canada, Franța, Grecia, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia)”, reiese dintr-un comunicat transmis Agerpres.
Forțele Navale Române vor participa la exercițiu cu peste 1.600 de militari și cu 80 de mijloace tehnice, dintre care 28 de nave maritime și fluviale, două elicoptere și un detașament mobil de lansare.
Ceremonia de deschidere a exercițiului multinațional Sea Shield 25 se va desfășura pe 31 martie, în Portul Constanța, la Terminalul Pasageri.
(Citește și: „Discuțiile SUA – Rusia, primele detalii. Marea Neagră – miza care privește și România. Rușii au atacat cu rachete un oraș din Ucraina chiar în timpul negocierilor de la Riad”)
****