3 martie, 2025

Marea Britanie și Franța urmează să conducă tentativa europeană de a salva speranța de pace în Ucraina, cu un plan de a pune capăt războiului, care ar include un armistițiu inițial de o lună cu Rusia, anunță FT.

Starmer și președintele francez Emmanuel Macron promovează un acord în care speră să-l vadă pe Trump oferind acoperire americană trupelor unei „coaliții europene a celor dispuși” desfășurată pentru a asigura încetarea focului în Ucraina. Starmer a spus că Europa „trebuie să facă munca grea”, dar „efortul trebuie să aibă un sprijin puternic al SUA”.

Armistițiul pomenit de Emmanuel Macron nu este agreeat și de britanici

Noi detalii ale planului european de pace au apărut după ce Macron a vorbit cu Le Figaro, spunând că el și Starmer au propus un armistițiu inițial între Rusia și Ucraina „în aer, pe mare și pe infrastructura energetică”, care să dureze o lună.


Macron a adăugat că această abordare ar avea avantajul de a verifica intențiile Rusiei și ar fi mai ușor decât supravegherea unui armistițiu pe teren pe întreaga linie a frontului. „În cazul unei încetări a focului, ar fi foarte dificil să se verifice dacă pe front totul este respectat”, a spus el.

Președintele francez pare că a dezvăluit acest detaliu înainte să fie acceptat de Marea Britanie.

Parisul şi Londra nu s-au pus de acord asupra vreunei propuneri a unui armistiţiu pe o perioadă de o lună în Ucraina, evocată duminică de către preşedintele francez Emmanuel Macron, anunţă luni ministrul britanic al Apărării, Luke Pollard.

”Mai multe opţiuni sunt pe masă, sub rezerva unor discuţii mai aprofundate cu partenerii american şi europeni, însă un armistiţiu pe o perioadă de o lună nu a făcut obiectul vreunui acord”, declară reprezentantul Guvernului britanic.

Asigurări că nu se iau decizii fără acceptul lui Volodimir Zelenski

Mai multe țări europene sunt reticente să se angajeze să trimită trupe în Ucraina, ca parte a unei misiuni conduse de Regatul Unit și Franța. Germania, Spania și Polonia se numără printre cele care, până acum, nu s-au oferit să se alăture „unei coaliții a celor dispuși” să ajute Ucraina.


Premierul Starmer a asigurat însă că Marea Britanie își va pune trupele pe teren în cazul în care ar fi convenit un încetare a focului.

Aliații europeni au insistat că Zelenski nu este lăsat deoparte, iar premierul Marii Britanii a spus că Kiev și Moscova vor trebui să decidă unde se trasează „linia” pentru orice încetare a focului.

Planul european îi cere lui Zelenski să semneze acordul cu SUA

O a doua parte cheie a planului european ar presupune semnarea de către Volodimir Zelenski a unui acord prin care SUA să obțină o parte din veniturile realizate din expoatarea rezervele minerale și energetice ale Ucrainei, oferind Washingtonului o miză economică într-un acord de pace. Trump a vrut ca Zelenski să semneze versiunea americană a acordului la Washington, vinerea trecută.

Starmer și Macron conduc încercările europene de a-l convinge pe Trump să ofere o garanție de securitate a SUA oricărei forțe de stabilizare a păcii, dar până acum nu au avut succes. Prim-ministrul Italiei Giorgia Meloni, care are relații strânse cu Trump, este văzută în capitalele europene ca un alt jucător care poate inflența decizia lui Donald Trump.

Europa încearcă să-l convingă pe Trump că garanția muncitorului american nu e suficientă

Trump a insistat că prezența companiilor și lucrătorilor americani în Ucraina – care ar exploata acordul propus Ucrainei – ar fi suficientă pentru a-l descuraja pe președintele rus Vladimir Putin să lanseze un alt atac asupra vecinului său.


Dar opinia europeană este că ar fi totuși nevoie de un sistem de protecție militară a SUA: „Dacă SUA au o miză economică, acest lucru le va crește, desigur, interesul pentru ceea ce urmează. Dar nu vedem asta ca un înlocuitor.”

Starmer a spus că echipele din Marea Britanie și SUA discută despre modalități prin care Trump ar putea ajuta la asigurarea oricărui acord de pace, deși președintele a spus întotdeauna clar că vede asta ca o responsabilitate a națiunilor europene.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat, când a părăsit summitul, că „dezbaterea este în desfășurare” despre dacă sau cum SUA vor contribui la garanțiile de securitate.

(Citește și: ”Video / Summitul istoric în apărarea Ucrainei: Europa intră în cărțile negocierilor pentru ”a impune” un plan de pace. UE își asumă ”partea grea”, dar trebuie susținută de SUA. Formatul summitului și concluziile”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: