Producătorul american de scaune auto Adient plc., lider mondial pe acest segment, a decis închiderea fabricii din Ploiești și disponibilizarea celor peste 1.010 angajați, în contextul unei restructurări ample a operațiunilor sale europene.
Compania Adient va elimina treptat cele peste 1.000 de locuri de muncă și va opri complet producția „către mijlocul anului 2027”.
Decizia a fost impusă de „scăderea cererii din partea consumatorilor și declinul general al volumelor din piață”, precizând că nu a identificat „nicio opțiune viabilă”, a explicat compania într-un comunicat.
„Transformările profunde la nivelul întregii industrii auto au făcut ca Adient să se confrunte cu presiuni comerciale semnificative și, în acest context, compania anticipează întreruperea operațiunilor la fabrica din Ploiești”, a transmis compania într-un comunicat.
„Acest demers a devenit necesar pentru a putea menține reziliența și competitivitatea companiei pe termen lung, având în vedere provocările economice continue. Principalii factori vizează incertitudinea legată de ritmul tranziției către e-mobility, scăderea cererii din partea consumatorilor și declinul general al volumelor din piață, coroborat cu o concurență în creștere”, se mai arată în comunicat.
Adient este o companie desprinsă în 2016 din grupul american Johnson Controls și este prezentă în România din anul 2000. La nivel național, compania are peste 5.800 de angajați și șase unități de producție: Jimbolia, Craiova, Poiana Lacului, Bradu, Ploiești și Pitești.
Fabrica din Ploiești este specializată în producția de tapițerii auto.
Restrângerea producției activității la Azomureș, determinată de prețul gazului, ar putea afecta 2.500 de locuri de muncă
Tot luni, și Azomureș a anunțat trimiterea în șomaj tehnic a 600 de angajați. Măsura ar putea afecta un total de 2.500 de locuri de muncă, reprezentând atât angajaţi proprii, cât şi ai contractorilor industriali de pe platformă, conform companiei.
„În această perioadă îndelungată de incertitudine, Azomureş a depus eforturi constante pentru a conserva atât platforma industrială, cât şi capitalul uman. În ultimii patru ani, compania a menţinut aproximativ 1.000 de angajaţi direcţi şi a susţinut un ecosistem de contractori care reprezintă aproape 1.500 de alţi lucrători, păstrând instalaţiile într-o stare continuă de pregătire tehnică pentru reluarea producţiei. În lipsa unui parcurs clar şi credibil, această amprentă de forţă de muncă nu mai poate fi susţinută la nivelurile actuale. În consecinţă, Azomureş va implementa următoarele măsuri în perioada imediat următoare: aproximativ 600 de angajaţi vor fi plasaţi în şomaj tehnic, cu obiectivul de a evita concedieri permanente, în timp ce sunt analizate soluţii viabile şi sustenabile. Contractele majore de mentenanţă şi servicii vor fi suspendate sau reduse semnificativ, ceea ce va afecta direct peste 1.500 de angajaţi ai contractorilor care îşi desfăşoară activitatea aproape permanent pe platforma Azomureş”, a anunţat Azomureş, într-un comunicat de presă remis Agerpres.
În ultimele douăsprezece luni, se arată în comunicat, Azomureş, deţinută de grupul elveţian Ameropa, a purtat discuţii continue cu Romgaz privind o posibilă achiziţie a platformei industriale de la Târgu Mureş, încă nu s-a concretizat nimic.
„Romgaz a indicat public că o ofertă angajantă ar putea fi formulată până la sfârşitul anului 2025, condiţionat de finalizarea analizelor tehnice, financiare, juridice şi de mediu (due diligence). Procesul de due diligence a fost desfăşurat în mod complet. Cu toate acestea, până în prezent nu a fost transmisă nicio ofertă angajantă şi nu a fost comunicat niciun calendar credibil de execuţie, lăsând nerezolvat viitorul singurei platforme de producţie de îngrăşăminte azotoase la scară industrială din România. În paralel, România nu dispune încă de un cadru structural care să permită marilor consumatori industriali accesul la gaze naturale în condiţii stabile şi sustenabile. Experienţa ultimilor ani a demonstrat că, în absenţa unui asemenea mecanism, Azomureş rămâne profund expusă volatilităţii pieţei gazelor”, a subliniat Azomureş.
(Citește și: Azomureș oprește din nou producția – nu găsește un contract pe termen lung pentru gaze – Romgaz pregătește o ofertă de preluare)
****