11 decembrie, 2025

Gigantul german Bosch a anunțat că aproximativ 510 dintre cei 1.800 de angajați ai săi de la centrul din Timișoara își vor pierde locul de muncă până în anul 2030, anunță compania.

Aceste noi disponibilizări de la Bosch Timișoara sunt anunțate după ce, în luna octombrie, au fost lansate restructurări la fabrica Bosch din Jucu, județul Cluj, unde vor fi desființate aproximativ 170 de posturi, începând cu 1 decembrie 2025. Sunt vizate atât posturi de șefi de schimb, cât și șefi ai liniilor de producție, dar și posturi de tehnicieni.

Aceste concedieri din România fac parte dintr-un plan global al grupului, care prevede renunțarea la 3.400 de locuri de muncă în divizia Bosch Global Business Services la nivel mondial.

Potrivit unui comunicat al companiei, anunțul vine în contextul în care Bosch Global Business Services plănuiește ajustări structurale pentru a-și asigura competitivitatea pe termen lung.

„Pentru a se poziționa eficient în contextul cererii stagnante preconizate pentru servicii și ținând cont de potențialele de productivitate existente în mediul de servicii, Bosch Global Business Services intenționează să reducă în total aproximativ 3.400 de locuri de muncă la nivel mondial până la finalul anului 2030. (…) În contextul actual, Bosch Global Business Services din România intenționează să ajusteze aproximativ 510 poziții până la sfârșitul anului 2030. Această schimbare se va face în mod gradual pentru a ne permite să implementăm cele mai bune măsuri pentru angajații noștri și pentru viitorul activităților de business ale Bosch Timișoara”, se menționează în comunicatul companiei.

(Citește și: Industria auto germană se clatină: și Bosch anunță desființarea a 5.500 de locuri de muncă din fabricile sale)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: