Mai multe percheziții sunt efectuate vineri dimineața la persoane care au postat pe reţelele de socializare, după anularea alegerilor prezidenţiale, mesaje în care îndemnau oamenii la revoltă și uciderea unor persoane publice sau aruncarea în aer a unor clădiri publice.
Au loc percheziţii la domiciliile unor persoane din mai multe județe, dar şi la o firmă prin intermediul căreia mai mulţi influenceri au fost plătiţi pentru a face propagandă în favoarea lui Călin Georgescu, relatează Agerpres, care citează surse apropiate anchetei.
Perchezițiile confirmate oficial – la persoane acuzate de instigare la ură și violențe
Parchetul General a comunicat date privind şapte percheziţii domiciliare, coordonate de unităţi de parchet din ţară, şi anume Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Activităţile operative sunt realizate într-un număr de şapte dosare în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare.
„Percheziţiile vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online, fiind vorba de persoane care au publicat mesaje prin care incită la fapte de violenţă (revoltă prin ieşirea în stradă, omorârea unor persoane publice, aruncarea în aer a unor clădiri publice etc.) sau mesaje care promovează ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase”, transmite Parchetul.
În acelaşi context al cazurilor deschise după anularea alegerilor prezidențiale, în cursul zilei de joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a coordonat două percheziţii domiciliare într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare publică.
Acţiunile pe linia combaterii violenţei în mediul online şi a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violenţă sau la săvârşirea unor infracţiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităţilor de parchet şi de poliţie din întreaga ţară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect.
În Argeș, două persoane sunt cercetate pentru antisemitism și instigare publică
Poliţiştii au efectuat două percheziţii la persoane suspectate de antisemitism şi instigare publică, a anunţat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
„În primul dosar, în continuarea cercetărilor privind săvârşirea infracţiunii de antisemitism, în urma cărora, la data de 8 decembrie, un bărbat de 37 de ani, din judeţul Prahova, a fost reţinut, ulterior fiind plasat sub control judiciar, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti au efectuat, în această dimineaţă, o percheziţie domiciliară, la domiciliul bărbatului în cauză”, se arată în comunicat.
În urma percheziţiei au fost identificate mai multe medii de stocare şi un pistol de tip airsoft, urmând să fie pus în aplicare un mandat de percheziţie informatică.
În cel de-al doilea dosar, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe 7 decembrie, un bărbat de 43 de ani din comuna Rucăr ar fi postat online un mesaj prin care îndemna la săvârşirea de infracţiuni, cu mesajul „asta e soluţia”, însoţit de o fotografie cu o armă de foc.
„Pentru administrarea probatoriului, în această dimineaţă, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară, la locuinţa bărbatului, în urma căreia au identificat şi ridicat opt cuţite de vânătoare, un detector de metale, un telefon mobil şi mai multe articole pirotehnice”, precizează IPJ Argeş.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de instigare publică, în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
(Citește și: Autoritățile au aflat dintr-un apel la 112 că Horațiu Potra și mercenarii săi vin, înarmați, spre București. Motivarea hotărârii de eliberare)
****