Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii în municipiul Bucureşti şi trei judeţe. Una dintre descinderi are loc la Direcţia Regională Vamală Bucureşti, conform surse Agerpres.
Dosarul are ca obiect infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 20 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Dâmboviţa şi Giurgiu, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2021 – 2024, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu”, se precizează în comunicat.
Știre în curs de actualizare.
****