Pensionare la limita de vârstă la bărbați. În acest ghid vom detalia ce reprezintă pensionarea la limită de vârstă și care sunt condițiile în care bărbații din România pot ieși la pensie.
Ce este pensia pentru limită de vârstă
Legea nr. 360 din 2023 privind sistemul public de pensii definește pensia pentru limită de vârstă drept pensia ce se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare impus de lege.
Așadar, dacă cineva împlinește atât vârsta standard prevăzută de lege, și are și stagiul minim de cotizare cerut, persoana respectivă se poate pensiona, iar pensia primită se numește pensie pentru limită de vârstă.
Diferența dintre pensia pentru limită de vârstă și pensia anticipată
Spre deosebire de pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată este pensia de care o persoană poate beneficia cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare dacă a realizat stagiul complet de cotizare contributiv.
La momentul prezent, stagiul complet de cotizare este de 35 de ani pentru bărbați și de 33 de ani și 2 luni pentru femei, urmând să se egalizeze cu al bărbaților în ianuarie 2030. Prin urmare, bărbații care au muncit cel puțin 35 de ani și femeile care au lucrat minimum 33 de ani și 2 luni, pot să se pensioneze anticipat, cu maximum 5 ani înainte de vârsta standard.
Pensionare la limita de vârstă la bărbați – cât este vârsta standard de pensionare
La ora actuală, vârsta standard de pensionare pentru bărbații din România este de 65 de ani, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani.
Astfel, în momentul în care un bărbat împlinește vârsta de 65 de ani, dacă a contribuit la pensie cel puțin 15 ani, atunci el are dreptul la pensie și se poate pensiona la limită de vârstă.
Vârsta de pensionare a ajuns la 65 de ani în cazul bărbaților în ianuarie 2015, după ce s-a aflat într-o creștere etapizată de la pragul de 62 de ani, cât era vârsta standard de pensionare în cazul bărbaților în anul 2001.
Pensionarea la limita de vârstă la bărbați – exemple
Să luăm câteva exemple pentru a înțelege mai exact cum se realizează pensionarea la limită de vârstă pentru bărbați în România.
De pildă, dacă un angajat a împlinit vârsta de 65 de ani, și are un stagiu minim de cotizare de doar 14 ani și 6 luni, atunci el nu se poate pensiona deoarece nu îndeplinește cerința minimă prevăzută de lege, adică aceea de a avea un stagiu minim de 15 ani. În acest exemplu, persoana va trebui să mai contribuie la sistemul public de pensii cel puțin 6 luni pentru a putea beneficia de pensie.
Dacă, în schimb, un salariat a împlinit vârsta de 65 de ani și are un stagiu minim de cotizare de 16 ani, atunci el se poate pensiona deoarece îndeplinește cele două condiții cerute de legea pensiilor.

Pensionare la limita de vârstă la bărbați – în ce condiții se poate continua activitatea profesională
Legea nr. 360 din 2023 privind sistemul public de pensii prevede că persoanele asigurate în sistemul public de pensii care au împlinit vârsta standard de pensionare, și care au și stagiul minim de cotizare, pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
În situația în care vor să își continue activiatea, au nevoie de acordul anual al angajatorului.
Pensionare la limita de vârstă la bărbați – majorarea vârstei standard de pensionare
Conform legislației românești, dacă speranța de viață a populației va crește, va fi mărită și vârsta standard de pensionare.
Astfel, începând cu anul 2035, dacă autoritățile observă o evoluție pozitivă a speranței de viață, ele sunt obligate să ia măsuri de modificare a stagiului minim de cotizare contributiv, a stagiului complet de cotizare contributiv și a vârstei standard de pensionare cu jumătate din perioada de creștere a speranței de viață, prin modificarea cadrului legal.
De exemplu, dacă în anul 2038 se observă că speranța de viață a bărbaților din România a crescut cu 10 luni, atunci vârsta standard de pensionare va crește cu 5 luni.
Potrivit legii, astfel de analize vor trebui realizate odată la fiecare 3 ani. În cazul în care creșterea stagiului minim de cotizare contributiv, a stagiului complet de cotizare contributiv și a vârstei standard de pensionare este mai mică de o lună, majorarea nu se realizează.
Foto: blickpixel / planet_fox / pixabay.com
Dacă acest articol despre pensionare la limita de vârstă la bărbați vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Pensionare la limita de vârstă la femei. Care sunt prevederile legii
Vârsta de pensionare anticipată la femei în România – tabel
Când se egalizează vârsta de pensionare a femeilor cu a bărbaților în România
Pensionarea anticipată în noua lege a pensiilor. Ghid cu exemple
Vârsta de pensionare la femei în România. Ghid cu exemple
Vârsta de pensionare anticipată la bărbați în România. Ghid cu exemple