fbpx

16 septembrie, 2024

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, și șeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, au semnat luni un Parteneriat Cadru pentru protecţia copilului (CPC). Prin adoptarea acestui document, România va primi asistență în valoare de aproape 10 milioane de dolari, în următorii cinci ani, pentru a înființa două unități speciale pentru combaterea traficului de minori și a abuzului online împotriva copiilor.

Fondurile vor putea fi accesate de organizații non-profit și non-guvernamentale din țară și din străinătate, organizații publice internaționale, instituții de studii superioare și entități economice. Selecția beneficiarilor va fi făcută de către Departamentul de Stat al SUA.

Scopul acestui parteneriat este „pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili”, a declarat ambasadoarea SUA:„Vom sprijini România în eforturile sale de a dezvolta o strategie de prevenire centrată pe victimă, de a creşte protecţia pentru victimele copii ale traficului şi de a îmbunătăţi investigaţiile în vederea urmăririi penale şi condamnării traficanţilor de copii. În acest scop, Departamentul de Stat va contribui cu până la zece milioane de dolari pe o perioadă de cinci ani, pentru a implementa activităţi în România în cadrul parteneriatului CPC”l.


Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a spus că în întreaga lume fenomenele de abuz, inclusiv online, împotriva copiilor au crescut îngrijorător.

„Acest parteneriat este unul din răspunsurile pe care Guvernul României, societatea românească, în colaborare cu partenerul strategic, Statele Unite ale Americii, îl dau”, a declarat Cătălin Predoiu.

Ministrul a amintit că la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost creată o unitate specială pentru protecţia şi siguranţa copiilor. Totodată, a spus că măsurile în acest domeniu s-au diversificat.

„Vorbim de acţiuni concrete care se desfăşoară de ani de zile de Ministerul de Interne”, a spus acesta.

În cadrul acestui parteneriat vor fi create două unităţi pentru combatarea traficului de copii şi abuzului online, dar şi o unitate de prevenţie.

România, țară de origine a victimelor traficului de persoane


România rămâne, în principal, o țară de origine pentru victimele traficului de persoane, din cauza unor condiții de vulnerabilitate crescută a unor segmente de populație în căutare de oportunități mai bune de viață (push factors), memnționează Memorandumul pentru semnarea CPCP.

În cazul traficului transfrontalier, majoritatea victimelor de cetățenie română sunt recrutate în țară, pentru ca exploatarea să aibă loc pe teritoriul altor state, în special acolo unde există cerere pentru forță de muncă ieftină, pentru servicii sexuale sau unde există o acceptanță socială/toleranță a faptelor de cerșetorie, creându-se astfel premisele victimizării (pull factors).

Situația traficului intern

  • În cazul traficului intern, victimele sunt recrutate din localitățile de origine și ulterior exploatate în orașe mai mari ale țării.
  • În anul 2023, ponderea victimelor exploatate pe teritoriul României a ajuns la 72% din totalul victimelor identificate, iar exploatarea prin pornografie infantilă sau cu utilizarea mijloacelor tehnologice, inclusiv rețele sociale, este în continuă creștere, cu 21% din total.
  • Interesul infracțional din sfera traficului de persoane a rămas orientat preponderent către exploatarea persoanelor de gen feminin, în special a celor minore, marea majoritate în domeniul prostituției și pornografiei.
  • 77% din victimele identificate sunt de gen feminin, proporția minorelor (40% din total) depășind, anul acesta, pe cea a femeilor adulte (37% din total).

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: