România nu poate în momentul de față să accepte o investiție în domeniul semiconductorilor, indiferent ce companie străină ar veni, pentru că România nu are specialiștii care să facă funcțională acea investiție, spune Octavian Buiu, directorul științific al Instititului de cercetare-dezvoltare în Microtehnologie. .
”De aceea vrem cu acest mic proiect – 127 de milioane de euro este un fir de nisip pentru o investiție minimă de 5 – 6 miliarde de euro, cât ar însemna o fabrică – să facem trei linii pilot care să fie un model și un sprijin pentru IMM-urile care vor să vină să-și dezvolte prototipuri, să testeze niște lucruri și pe care, cu ajutorul nostru (pe lângă partea de hardware există o intensă investiție pe partea de software, de design, de testare, de simulare), să poată să meargă eventual la fabricile mari din lume, cu procese compatibile și să poată apoi să obțină produse pe care să le vândă peste tot în lume”, a comentat el.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”Economia românească a tehnologiilor de top: adecvarea companiilor la trendurile globale – atu-uri și oportunități”, organizată în 17 iunie de CursdeGuvernare.ro, la Parlamentul României – Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților – înregistrarea integrală poate fi văzută AICI-LINK.
Cele mai importante declarații:
- Aș vrea să punctez câteva lucruri despre semiconductori și despre timp. Ca să dau o perspectivă care leagă timpul de domeniul semiconductorilor, am să spun că primul tranzistor a apărut în 1967. Am avut un produs comercial care a apărut în 1970. România făcea același produs 10 ani mai târziu, pe platforma de semiconductori. Evident, cercetarea și transmiterea cercetării către industrie ia timp, timp care va deveni din ce în ce mai scurt și datorită beneficiilor Inteligenței Artificiale.
- Din perspectiva timpului aș vrea să punctez câteva lucruri extrem de importante legate de ce poate să facă cercetarea pentru industrializarea României și pentru toți cei care sunt interesați de tehnologie. În primul rând, educația. E un subiect atât de complex, pe care România trebuia să-l rezolve cu mulți ani în urmă, dar, din păcate, n-am văzut decât o degradare a sistemului.
- Din perspectiva cercetării, eu nu pot să fac cercetare performantă fără să am oameni dedicați cercetării. Acei oameni vin din universități. În măsura în care universitățile produc specialiști, care își pot asuma și doresc să facă cercetare, pentru că nu e un lucru simplu.
- Foarte mulți dintre colegii mei care fac cercetare în momentul de față au avantajul de a avea un soț sau soție care îi ajută să rămână în cercetare, pentru că salariile din cercetare sunt cum sunt. Trebuie acționat pe întreg lanțul de valoare din educație, pentru că altfel nu putem avea cercetare.
- Vom încerca să aducem cercetători din străinătate? Este destul de dificil. Ca să vă dau un exemplu – un postdoc. pe un program Marie Curie ia undeva la 3.000 – 3.200 de euro, având separat o alocație pentru participare la conferințe și tehnică de calcul. Un cercetător care abia a luat doctoratul, în România, dacă ajunge la 1.500 de euro e bine.
- Formarea unui specialist care să vină în cercetare – a terminat facultatea, merge la un master și doctorat – durează undeva la 7 – 8 ani, ca să fie pregătit pentru a face cercetare, dacă vrea să facă cercetare.
- Alt element important este integrarea cercetării în industrie. Două lumi oarecum paralele, dar care în mod real au nevoie una de cealaltă, pentru că altfel industria nu poate să meargă înainte. Pe de altă parte, cercetarea de dragul cercetării trebuie făcută, pentru că are repercusiuni unde nu te aștepți, după cum ilustrează cazul mecanicii cuantice și faptul că vorbim azi de cuantum computing. Pe de altă parte, majoritatea lucrurilor se întâmplă, în momentul de față, în cercetarea aplicativă.
- Dar, avem nevoie de o interfață clară, la nivelul României, între cercetare și zona economică. Această interfață nu există. Există cazuri punctuale și fericite care duc la rezultate frumoase. Această interfață trebuie formalizată, însă, cumva, și ambele părți – economia și cercetarea – să fie ajutate. Eu nu pot să iau un cercetător și să-l fac specialist în marketing. Nu pot, ca institut de cercetare, să angajez specialiști în marketing sau comunicare. Un secretar de stat la Ministerul cercetării vorbea de IT. Nu putem, așa ușor angaja niște funcțiuni într-un institut care nu este bugetar, ci trăiește din contracte, și nu poate să ofere lucrurile pe care mediul privat le oferă.
- Știm cu toții că România este constant pe ultimul loc la finanțarea cercetării. S-a spus că bugetul va fi trecut în programul de guvernare și va fi respectat, chestiune pe care am mai auzit-o, dar nu s-a ținut seama de ea. E foarte important ca România să ia o hotărâre, în ceasul al doisprezecelea, dacă vrea sau nu facă cercetare și unde să-și pună resursele. Toată lumea înțelege că resursele sunt limitate și, tocmai de aceea, nu cred că trebuie să le risipim. Sunt strategii peste strategii, puțin foarte puține programe de operaționale și programe care sunt efectiv puse în practică. Dacă vrem să fim onești și să ne gândim la viitorul copiilor, trebuie să hotărâm încotro vrem să mergem.
- Cooperarea internațională. Revenind la partea de semiconductori, Institutul Național de cercetare-dezvoltare pentru Microtehnologie implementează un program care se numește Platforma națională de tehnologii semiconductoare, un proiect finanțat din fonduri europene, în valoare de 127 de milioane de euro, finanțare pe o durată de cinci ani, în care avem parteneri 21 de IMM-uri care au fost selecționate printr-o procedură competitivă. Acestea lucrează cu noi, Institutul, și alte câteva institute mari din țară, împreună cu Politehnica București, pentru dezvoltarea unor produse și servicii științifice în domeniul semiconductorilor și cel al digitalizării. Fiecare IMM are proiectul său, iar institutele le oferă sprijin și pe partea teoretică, și pe partea practică. Obiectivul strategic este ca acest proiect să pună o mică piatră la retehnologizarea și reindustrializarea în domeniul tehnologiilor semiconductoare.
- România nu poate în momentul de față să accepte o investiție în domeniul semiconductorilor, indiferent ce companie străină ar veni, pentru că România nu are specialiștii care să facă funcțională acea investiție. De aceea vrem cu acest mic proiect – 127 de milioane de euro este un fir de nisip pentru o investiție minimă de 5 – 6 miliarde de euro, cât ar însemna o fabrică – să facem trei linii pilot care să fie un model și un sprijin pentru IMM-urile care vor să vină să-și dezvolte prototipuri, să testeze niște lucruri și pe care, cu ajutorul nostru (pe lângă partea de hardware există o intensă investiție pe partea de software, de design, de testare, de simulare), să poată să meargă eventual la fabricile mari din lume, cu procese compatibile și să poată apoi să obțină produse pe care să le vândă peste tot în lume.
- Institutul Național de cercetare-dezvoltare pentru Microtehnologie are 14 proiecte europene la care participă în momentul de față și, dacă nu existau acestea, probabil că jumătate sau 25% din timp am fi fost șomeri. Suntem foarte activi. Trei dintre aceste proiecte sunt cu Fondul European de Apărare și semnalele care vin de la Bruxelles spun că va exista o din ce în ce mai mare corelare și focusare pe produsele cu utilizare dublă. Institutul se pregătește și e conștient de acest nou challenge care apare în fața noastră.
- Mai avem un proiect pe care vreau să-l prezint, un proiect care se referă la microprocesoarele de ultimă generație, la microprocesoarele de tip RISC. E un mare proiect la nivel european, se numește ISOLDE, și România este foarte bine reprezentată în acest proiect – cred că sunt 10 entități din țară care participă pe diverse teme la el. În cadrul Institutului lucrăm la partea de dezvoltare de algoritm și de implementare hardware algoritm, inclusiv algoritm de Inteligență Artificială.
- Ultimul lucru pe care vreau să vi-l spun este un soi de neîmplinire: România a participat și a semnat pentru proiectul de importanță europeană în domeniul microelectronicii. O bâlbâială cumplită – cele trei firme mari din România au reușit abia acum jumătate de an să semneze contractul (este vorba despre Continental, NXP Seminconductors și de Bosch, însă aceste firme trebuie să ducă la îndeplinire proiectele cu ajutorul universităților și al institutelor de cercetare și al firmelor care sunt incluse. De doi ani nu există un call lansat pentru atragerea și înscrierea acestor firme și universități în proiect. Probabil că nu va mai exista, având în vedere că proiectul era finanțat prin PNRR și, după cum știm, PNRR se închide pe 31 iulie anul viitor. România și ecosistemul vor pierde. Poate se întâmplă o minune și lucrurile se pun la punct, dar ținând cont de cât de lent se mișcă lucrurile și de bâlbâielile care au existat la nivelul pachetelor de informații, timpul a trecut, lucrurile s-au consumat și o să vedem când o să mai vină oportunitatea asta.
Întrebare: Care sunt sectoarele în care-și pot găsi aplicabilitate imediată aceste cercetări din proiect? Din IMM-urile pe care le aveți, cred că aveți o idee formată.
Răspuns: Sunt din zona de sănătate și medicină personalizată, aici incluzând zona de teste biomedicale care se pot face, și vorbim de hardware, senzori și detectori pentru anumite echipamente medicale. În general, focusul a fost pe produse și servicii cu valoare de întrebuințare mare, pentru că nu putem asigura un volum mare și, de aceea, valoarea de întrebuințare trebuie să fie suficient de mare, astfel încât să existe un profit și un impact la nivel tehnologic și social.
Conferința s-a desfășurat la Parlament, la Comisia de Industrii a Camerei deputaților:
Partener instituțional:
Comisia pentru Industrii și servicii – Camera Deputaților, Parlamentul României
Parteneri:
Asociația Cronica Europeană
Urmărește-ne pe Google News
