12 martie, 2025

Săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire a șefilor de stat major ai țărilor care încearcă să ofere garanții Ucrainei într-un eventual proces de pace, cu reprezentanții statelor care doresc să continue discuțiile pe care le-au purtat marți la Paris, informează miercuri EFE, potrivit Agerpres.

Statul Major al armatei franceze, care a găzduit marți această primă întâlnire, a explicat miercuri într-un comunicat că, odată ce liderii militari prezintă opțiunile luate în considerare autorităților țărilor lor, ”procesul va continua săptămâna viitoare”.

La Paris au participat 37 de șefi de stat major sau reprezentanți ai armatelor din tot atâtea țări, convocați de șeful armatei franceze, generalul Thierry Burkhard, și de amiralul britanic Tony Radakin.


Concret, se are în vedere ”lansarea planificării pentru șefii de stat major care doresc să se înscrie în continuitatea discuțiilor” de marți.

Întrebat dacă asta înseamnă că va exista o selecție între participanți, un purtător de cuvânt francez a declarat pentru EFE că este la latitudinea fiecărei capitale. El a mai subliniat că întâlnirea de săptămâna viitoare nu va avea loc în Franța.

În majoritatea cazurilor a fost vorba despre țări europene, dar au mai participat și șefi de stat major din țări precum Canada, Australia, Japonia sau Noua Zeelandă. Absența notabilă a fost cea a Statelor Unite, din cauza distanțării Washingtonului de Ucraina de la sosirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Armata României va continua să sprijine Ucraina din punct de vedere logistic și al instruirii, securitatea Europei fiind intrinsec legată de securitatea Ucrainei, a transmis generalul Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major al Apărării, de la reuniunea de securitate de la Paris, potrivit unui comunicat MApN.

(Citește și: ”Șeful Statului Major al Apărării, la Forumul de Apărare și Strategie de la Paris: Vom continua sprijinul pentru Ucraina din punct de vedere logistic și al instruirii”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: