sprijin ucraina

Peste 20 de națiuni care sprijină Ucraina s-au angajat să „scoată petrolul și gazul rusesc de pe piața globală”, ca parte a eforturilor de a-l presa pe președintele Vladimir Putin să pună capăt războiului, potrivit BBC. „Tăiem sursele...
25 octombrie, 2025
Liderii UE au avertizat joi, în cadrul summitului Comunității Politice Europene (CPE), împotriva subestimării războiului hibrid rus și amenințării de securitate pe care o reprezintă de Rusia la adresa continentului. Mai mulți lideri ai țărilor UE au transmis...
2 octombrie, 2025
Președintele polonez Karol Nawrocki (foto) a anunțat, luni, că nu a semnat amendamentul care extinde efectele legii privind acordarea de ajutor financiar cetățenilor ucraineni care trăiesc în Polonia, blocând astfel adoptarea acesteia. În timpul procesului legislativ de elaborare...
25 august, 2025
Institutul Kiel pentru Economie Mondială (IfW Kiel) a publicat un nou raport care analizează modul în care Europa ar putea să suplinească posibila retragere a SUA din sprijinul pentru Ucraina, atât militar cât și economic. Conform calculelor făcute...
28 iunie, 2025
Compania OMV Petrom a început livrările de benzină către Ucraina prin transport rutier, folosind o bază petrolieră din București renovată recent, conform declarațiilor importatorilor ucraineni pentru publicația Enkorr. Până de curând, compania livra benzină din rafinăria Petrobrazi din Ploiești...
28 martie, 2025
Săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire a șefilor de stat major ai țărilor care încearcă să ofere garanții Ucrainei într-un eventual proces de pace, cu reprezentanții statelor care doresc să continue discuțiile pe care le-au purtat...
12 martie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: