11 decembrie, 2024

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se introduce o nouă infracţiune de corupţie, privind mituirea funcţionarilor publici străini. Persoanele care se fac vinovate de această nouă infracțiune sunt pasibili de pedepse cu închisoarea de la 2 la 7 ani. În ceea ce priveşte pedeapsa aplicabilă unei persoane juridice, suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 3.000 lei şi 300.000 lei.

Fapta intră în competența DNA.

Camera Deputaţilor este for decizional, astfel încât proiectul merge la promulgare.


Proiectul de lege, inițiat de Ministerul Justiției, a fost adoptat în procedură de urgență, întrucât face parte din demersurile pentru aderarea României la OCDE.

Legea va pune în aplicare Convenția privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris, la 21 noiembrie 1997 şi la care România a aderat prin Legea nr. 202/2023, Bucureşti, 11 decembrie 2024. 

Principalele prevederi ale legii:

  • Prin acest proiect de lege este incriminată o nouă infracţiune de corupţie, respectiv fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, oferă sau dă unui funcţionar public străin, pentru acesta sau pentru altul, bani ori alte foloase care nu i se cuvin, în legătura cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale respectivului funcţionar public străin sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, dacă fapta este de natură să îi procure acesteia sau oricărei alte persoane bani sau alte foloase sau să îi menţină asemenea avantaje în legătură cu desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale.

  • Această infracţiune se va pedepsi cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

  • În ceea ce priveşte pedeapsa aplicabilă unei persoane juridice, suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 3.000 lei şi 300.000 lei.

”Autorităţile centrale responsabile pentru primirea cererilor de asistenţă judiciară în cazul comiterii infracţiunii stabilite prin noua lege sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin structura competentă, pentru cererile de asistenţă judiciară formulate în faza de urmărire penală, respectiv Ministerul Justiţiei, pentru cererile de asistenţă judiciară formulate în faza de judecată sau de executare a pedepsei, precum şi pentru cererile de extrădare”, menţionează ministerul. 

Infracțiunea este impusă de aderarea la OCDE

Aderarea României la Convenţia OCDE privind combaterea mituirii funcţionarilor publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale (Convenţia Anti-mită) este cel mai important obiectiv al dosarului OCDE în domeniul Justiţiei. Aceasta reprezintă unul dintre principalele instrumente recunoscute la nivel internaţional în domeniu şi sprijină eforturile de dezvoltare internă, reducere a sărăciei şi îmbunătăţire a încrederii în pieţele de capital.

România a primit invitaţia de a adera la Convenţie la 18 aprilie 2023, în acest sens fiind adoptată Legea nr. 202/2023. La 24 iulie 2023, statul român a depus instrumentul de ratificare a Convenţiei, la sediul OCDE de la Paris, obţinând astfel un succes major în demersul de aderare la OCDE, cu o contribuţie importantă a Ministerului Justiţiei, arată un comunicat al instituției.

În contextul mai larg de cooperare cu OCDE în vederea aderării la organizație, Ministerul Justiției va adera la Grupul de lucru privind combaterea mituirii funcționarilor publici în cadrul operațiunilor economice internaționale din cadrul OCDE – Working Group on Bribery in International Business Transactions (Working Group on Bribery – WGB) și la Convenția Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris, la 21 noiembrie 1997, intrată în vigoare la data de 15 februarie 1999 (Convenția anti-mită).

La data de 17 aprilie 2023, Secretarul General al OCDE a transmis premierului adresa prin care comunică oficial decizia Consiliului OCDE de a invita România să devină stat membru asociat al WGB și să adere la Convenția anti-mită.

Prin această corespondență, României i s-a comunicat că își va asuma următoarele:

  • aderarea în cel mai scurt timp posibil la Convenția anti-mită;
  • declararea adeziunea la următoarele instrumente juridice ale OCDE: (i) Recomandarea Consiliului OCDE pentru continuarea combaterii coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale [OECD/LEGAL/0378]; (ii) Recomandarea Consiliului OCDE pentru măsuri fiscale în vederea combaterii în continuare a coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale [OECD/LEGAL/0371]; (iii) Recomandarea Consiliului OCDE privind coruperea și creditele export cu sprijin oficial [OECD/LEGAL/0447]; și (iv) Recomandarea Consiliului OCDE pentru agențiile implicate în cooperarea pentru dezvoltare din perspectiva gestionării riscurilor de corupție [OECD/LEGAL/0431], precum și oricare versiuni revizuite ale acestor instrumente juridice sau înlocuiri ulterioare ale acestora;
  • participarea activă la toate activitățile Grupului de lucru anti-mită;
  • contribuția financiară pentru susținerea Grupului de lucru anti-mită.

Guvernul României și-a asumat toate demersurile indicate de Secretarul General al OCDE prin adresa din 17 aprilie 2023 prin transmiterea unei scrisori oficiale la data de 3 mai 2023, care a fost semnată de Prim-ministrul României.

(Citește și: Adrian Severin a pierdut la CEDO / Curtea de la Strasbourg: Nu i s-a încălcat niciun drept când a fost condamnat pentru luare de mită)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: