Add Your Heading Text Here

18 mai, 2025

Turcia a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale în Marea Neagră, estimat a fi suficient pentru a acoperi nevoile energetice pentru mai mult de trei ani, a anunţat sâmbătă preşedintele Recep Tayyip Erdogan, citat de AFP, agenție preluată de News.ro.

„Am descoperit 75 de miliarde de m3 de gaze naturale”, a declarat președintele turc. „Cu acest volum, vom acoperi nevoile gospodăriilor noastre timp de aproximativ trei ani şi jumătate”, a adăugat el, estimând valoarea zăcământului la 30 de miliarde de dolari.

„Lucrările noastre la sonda Göktepe-3, care au început la 27 martie cu nava noastră de foraj de a şaptea generaţie Abdulhamid Han, s-au încheiat ieri”, a explicat preşedintele.


Turcia este încă puternic dependentă de importuri pentru a-şi acoperi nevoile energetice, iar Recep Tayyip Erdogan a subliniat hotărârea ţării sale de a obţine independenţa energetică.

„Ne vom continua drumul fără întrerupere sau răgaz şi fără să acordăm atenţie criticilor sau obstacolelor până când ne vom atinge obiectivul de a avea o Turcie cu independenţă energetică totală”, a insistat el.

(Citește și: Resursele de gaze pe care stă UE: Top 5 zăcăminte neexploatate – Unde se plasează Neptun Deep din Marea Neagră)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: