21 mai, 2025

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi seară, la CNN, că Europa trebuie să îşi asigure propria apărare şi că România trebuie să facă parte din demersul celorlalte state europene de a atinge acest deziderat.

Întrebat, marţi seară, la CNN dacă el crede că statele europene vor reuşi să adune resurse necesare pentru a sprijini Ucraina şi a apăra restul continentului împotriva a ceea ce mulţi consideră ameninţarea rusească, Nicuşor Dan a răspuns că susţine ideea că Europa trebuie să îşi asigure propria apărare.

„Am primit reacţiile liderilor europeni. Într-adevăr, încă de la începutul războiului avem asemenea mesaje. Cred că Europa trebuie să îşi asigure propria apărare şi că România trebuie să facă parte din aceste lucruri”, a afirmat Nicuşor Dan, potrivit news.ro.


În ceea ce priveşte faptul că multe state ale Uniunii Europene vor să sprijine Ucraina, dar nu au resurse necesare, iar în acest context ţări precum Franţa, Germania şi Regatul Unit al Marii Britanii sunt cele care trebuie să aloce cei mai mulţi bani, Nicuşor Dan a afirmat că este „foarte bucuros că ţările europene şi liderii europeni înţeleg pericolul pe care îl reprezintă Rusia pentru întreaga Europa”.

„Toate discuţiile care au avut loc până acum au pus în evidenţă faptul că, cu puţine excepţii, ţările europene au fost de acord că trebuie să contribuie la propria securitate a Europei într-un mod echilibrat”, a adăugat Nicuşor Dan.

Președintele interimar, Ilie Bolojan, a anunțat – după ședința CSAT de luna trecută – că bugetul pentru apărare va fi majorat etapizat, în următorii anii, ca parte a proiectului de creștere a capacității de apărare a României până în anul 2030. Tot în acest scop, țara noastră va accesa și un împrumut pe 40 de ani, din care va face inclusiv investiții în industria națională de apărare, a precizat șeful statului.

Șeful statului a dat câteva amănunte și despre accesarea creditului pus la dispoziție de către Comisia Europeană în vederea dotării suplimentare pe apărare. „În acest sens, s-a format un grup de lucru care va fi condus de Cancelaria primului-ministru și susținut de reprezentații ministerelor Apărării și Economiei, care va pregăti aplicația României pentru accessarea acestui credit. Este un credit avantajos, care va avea o durată de rambursare de peste 40 de ani și o perioadă de grație de 10 ani. În felul acest, România își poate îmbunătății capabilitățile militare în anii următori, fără să fim în situația în care să punem o presiune mare pe bugetul național”, a spus președintele interimar.

(Citește și: Comisia Europeană realocă fonduri pentru Apărare: Statele trebuie să prezinte planuri naționale de investiții în industria de apărare)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: