Președintele Nicușor Dan a primit invitația lui Donald Trump de participare la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, care va avea loc pe 19 februarie. Reuniunea va avea rol şi de conferinţă de strângere de fonduri pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza.
Întâlnirea va avea loc la Institutul American pentru Pace din Washington, D.C., a relatat Axios.
Cel puţin un lider internaţional şi-a confirmat participarea. Prim-ministrul ungar Viktor Orban, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Trump din Uniunea Europeană, a declarat la un eveniment de campanie sâmbătă, în oraşul Szombathely, din vestul ţării, că va merge la Washington peste două săptămâni pentru a participa la întâlnirea Consiliului pentru Pace.
La sfârşitul lunii ianuarie, Trump a lansat consiliul pe care îl va prezida şi care, spune el, va avea ca scop rezolvarea conflictelor globale, ceea ce a dus la îngrijorarea unor experţi că un astfel de consiliu ar putea submina Organizaţia Naţiunilor Unite.
Guverne din întreaga lume au reacţionat cu prudenţă la invitaţia lui Trump de a se alătura iniţiativei. În timp ce unii dintre aliaţii Washingtonului din Orientul Mijlociu s-au alăturat, mulţi dintre aliaţii săi occidentali tradiţionali s-au ţinut până acum departe.
Calitatea de membru permanent în consiliu costă 1 miliard de dolari.
Printre statele ce au acceptat invitația în Consiliu se numără Turcia, Bahrain, Maroc, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Indonezia, Iordania, Kazahstan, Kosovo, Pakistan, Paraguay, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Uzbekistan și Mongolia.
Vladimir Putin a declarat că Rusia este gata să contribuie cu 1 miliard de dolari din activele rusești înghețate în Statele Unite la „Consiliul pentru pace în Gaza” al președintelui american Donald Trump.
Statele membre vor avea un mandat limitat la trei ani, cu excepția cazului în care plătesc câte 1 miliard de dolari pentru a finanța activitățile consiliului și pentru a obține statutul de membru permanent.
„Consiliul pentru pace” va juca un rol esențial în îndeplinirea tuturor celor 20 de puncte ale Planului președintelui american pentru Gaza, asigurând supravegherea strategică, mobilizarea resurselor internaționale și garantând responsabilitatea în timpul tranziției Gazei de la conflict la pace și dezvoltare.
(Citește și: Donald Trump și-a lansat oficial, la Davos, „Consiliul pentru Pace”. Lista țărilor care au semnat carta organizației)
****