fbpx

18 decembrie, 2024

NATO a preluat de la Statele Unite coordonarea ajutorului militar occidental pentru Ucraina, aşa cum era planificat, o măsură decisă de cele două părți pentru a proteja mecanismul de sprijin pentru Kiev după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează Reuters.

NATO va avea astfel un rol mai direct în războiul împotriva invaziei Rusiei, evitând în acelaşi timp angajarea forţelor proprii ale Alianţei.

Diplomaţii estimează că această preluare ar putea avea un efect limitat, având în vedere că SUA, sub viitoarea preşedinţie Trump, ar putea să îşi reducă sprijinul în calitate de putere dominată a Alianţei şi principal furnizor de armament către Kiev.


Donald Trump, care îşi va prelua mandatul în ianuarie, a afirmat că vrea să pună rapid capăt războiului din Ucraina, dar nu a spus şi cum va face asta.

El critică de multă vreme amploarea ajutorului financiar şi militar american către Ucraina.

Sediul misiunii NATO pentru Ucraina, în Germania

Sediul misiunii NATO pentru Ucraina, numită Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO pentru Ucraina (NSATU), se află la Clay Barracks, o bază americană din oraşul german Wiesbaden, şi, potrivit unei surse citate de Reuters, este acum deplin operaţional.

Nu a fost oferită o explicaţie publică pentru întârzierea de câteva luni înregistrată.

Anterior, livrările militare occidentale către Kiev au fost coordonate de grupul de la Ramstein condus de SUA, o coaliţie ad-hoc de circa 50 de ţări numită după baza aeriană americană din Germania unde s-a reunit prima dată.

Administrația Biden face eforturi pentru a livra Ucrainei cât mai mult armament, înainte de instalarea lui Trump la Casa Albă


Între timp, administraţia americană la final de mandat depune eforturi să trimită Kievului cât mai multe arme posibil pe fondul temerilor că Trump ar putea reduce livrările de arme.

NSATU este planificat să aibă un personal de circa 700 de membri, inclusiv trupe staţionate la cartierul general al NATO, SHAPE din Belgia, şi huburi logistice în Polonia şi România.

Rusia a condamnat creşterea ajutorului militar occidental către Ucraina pentru riscul extinderii conflictului.

(Citește și: Donal Trump anunță că va vorbi cu președinții Putin și Zelenski despre pace. Polonia: Rusia trebuie forțară la negocieri, nu Ucraina)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: