Rusia avertizează SUA, statele membre NATO şi Ucraina „să nu facă încă un pas aventuros” în Transnistria, considerând că orice ameninţare la adresa securităţii soldaţilor ruşi şi a muniţiei din teritoriul separatist al Republicii Moldova va fi considerată „un atac împotriva Federaţiei Ruse”, iar forţele sale armate vor răspunde „în mod adecvat”.
Ministerul de Externe de la Moscova a transmis vineri un comunicat legat de situația din Transnistria, în condiţiile în care susţine că Ucraina ar pregăti o „provocare militară” acolo.
Comunicatul Ministerului de Externe de la Moscova intervine după ce Rusia vehiculează de câteva zile ideea că Ucraina ar pregăti o provocare în Transnistria, deşi Chişinăul a respins acest scenariu şi a spus că nu există informaţii în acest sens, îndemnând populaţia la calm.
Comunicate rusești la foc automat
Ministerul rus al Apărării a dat joi două comunicate în acest sens, unul dimineaţă, iar un altul seara, preluat de Ambasada Rusiei la Bucureşti, în limba engleză, cu câteva minute înainte de miezul nopţii:
„Regimul de la Kiev îşi intensifică pregătirile pentru invazia Republicii Moldoveneşti Trasnistrene. După cum s-a raportat anterior, forţele armate ucrainene vor efectua această provocare ca răspuns la un presupus atac al trupelor ruseşti de pe teritoriul transnistrean.
Ministerul rus al Apărării raportează în prezent o acumulare semnificativă de personal şi echipamente militare ucrainene în apropierea frontierei dintre Transnistria şi Ucraina, desfăşurarea artileriei pe poziţii de tragere, precum şi o intensificare fără precedent a zborurilor UAV (drone – n.r.) de către Forţele Armate ucrainene deasupra teritoriului transnistrean.
Punerea în aplicare a provocării complotiste a autorităţilor ucrainene reprezintă o ameninţare directă la adresa contingentului rus de menţinere a păcii staţionat legal în Transnistria.Forţele armate ruse vor răspunde în mod adecvat provocării iminente a Ucrainei”, a scris pe Facebook Ambasada Rusiei la Bucureşti.
Textul a fost reluat vineri aproape în aceeaşi termeni de Ministerul de Externe de la Moscova.
***