Ministrul Educației, Daniel David, transmite, duminică, într-un mesaj adresat profesorilor și elevilor, că înțelege nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare, dar apreciază că aceste nemulțumiri nu trebuie folosite „pentru a ne bloca sistemul de educație”.
„Înțeleg și dificultățile generate de măsurile fiscal-bugetare, dar și faptul că, dacă ne raportăm înțelept la ele, putem construi reformele reale, prea des amânate și/sau ascunse sub pseudoreforme, pentru bunăstarea tuturor. Văd acum, când copiii se pregătesc să revină la școală, că sunt încă unele întrebări și îngrijorări generate de efectele mișcării sindicale”, a transmis ministrul Educației.
„Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase. Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora”, a adăugat Daniel David.
„Nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare există, le știu, le văd si le înțeleg – am respectat și protestele inițiate de sindicate -, dar cred că acestea trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare”, a subliniat ministrul.
În finalul mesajului său, Daniel David a lansat și o invitație: „Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim!”.
(Citește și „Ministerul Educatiei: mărirea normei didactice ajută la o interacțiune mai mare elevi-profesori – Sindicatele continuă protestele”)
***