4 noiembrie, 2025

România are în premieră o imagine de ansamblu a PNRR și un tablou de bord, respectiv o bază de date indexată cu toate proiectele și cu stadiile de implementare, a afirmat ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru.

Acesta a prezentat în premieră, marți, platforma de monitorizare a proiectelor din PNRR la conferința Bugetul și fiscalitate 2026: Așteptările economiei organizată de CursDeGuvernare.ro.

”E foarte grăitor să ne uităm la imaginea PNRR-ului folosind un tablou de bord, care are acum în spate ceva ce nu exista: o bază de date indexată cu toate proiectele PNRR. Vă mărturisesc că șocul meu cel mai profund în aceste 4 luni a fost faptul că MIPE nu avea o listă cu privire la proiectele din PNRR, ca să se știe fiecare proiect pe unde este, ce este și ce se face. Exista o delegare către ministerele de linie care gestionau portofolii de proiecte și era ceva de genul: «suntem bine?» «Suntem bine». «Bun, mergem mai departe». Din acest motiv suntem, după 5 ani, la jumătate de implementare”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Segmentarea datelor din platformă


Potrivit datelor din platforma de monitorizare a implementării proiectelor din PNRR, alocarea totală este de 21,41 miliarde de euro, cu 7,83 miliarde deja plătite către beneficiari din 10,72 miliarde încasate de România de la UE în baza cererilor de plată.

În același timp, conform platformei, care e în faza BETA (teste), numărul beneficiarilor către care s-au făcut plăți este de 4.876, cu un număr de 24.743 de proiecte.

Platforma interactivă permite și o vizualizare pe județe a proiectelor din PNRR, dar și pe componente: managementul apei, păduri și protecția biodiversității, managementul deșeurilor, transport sustenabil, Valul Renovării, energie, transformare digitală și așa mai departe.

Dragoș Pîslaru: România stă pe un sac de bani. Are o perspectivă investițională extraordinară


Pîslaru a precizat că România este într-o circumstanță bizară, în sensul că există o restrângere a cheltuielilor și o creștere a taxelor, dar nu a investițiilor – datele din platforma prezentată în premieră de ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene arată o valoare contractată pe PNRR de 20,67 miliarde de euro.

 ”La cele 21,4 miliarde de euro pe PNRR se adaugă 31 miliarde de euro pe coeziune, iar cu co-finanțarea națională defapt sunt 43 (de miliarde de euro). Deci 43 + 21 înseamnă undeva la aproape 65 de miliarde de euro, din care pe coeziune s-au cheltuit vreo 5,6 și pe PNRR vreo 7,8. Deci România stă pe un sac de bani și are cu adevărat o perspectivă investițională extraordinară”, a spus Pîslaru.

Cum arată platforma

Platforma permite de asemenea o vizualizare pe proiecte naționale/proiecte locale și arată și un top al beneficiarilor și permite căutarea pe fiecare proiect sau pe domenii.


”Fiecare din școlile din România a primit câte 16.000 de euro, 100.000, 80.000 de euro… Pentru ce: mobilier, lucruri care țin de mici echipamente, laboratoare de informatică… Toată această hartă pe care o vedeți este cu proiecte referitor la școli”, a declarat Pîslaru.

”Putem vedea lista de proiecte. Sunt de la școli gimnaziale, la școli de comună… Peste tot unde putem vedea proiectele de școli. Similar, dacă am vrea să vedem proiectele legate de sistemul medical, și luăm categoria spital, toate aceste lucruri sunt legate de intervenții pe sistemul spitalicesc. Toate acestea sunt proiecte PNRR în implementare în acest moment, cu un stadiu care depășește în general 30% și până la proiecte deja finalizate”, a mai afirmat Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene.


”Avem posibilitatea să căutăm pe hartă în detaliu. Ca să fie clar că nu e nimic regizat, înainte am vorbit cu domnul rector Istudor și l-am întrebat unde s-a născut domnia sa. În Buzău, iar aici în platformă am toate localitățile. Mi-a spus că e din comuna Tisău. Deschid comuna Tisău și văd că până și comuna Tisău are 5 proiecte pe PNRR: transport ecologic, școală, dotare cu mobilier pentru școala gimnazială în satul Haleș, și cabinet medical dotat printr-un grant. Ce e foarte important este că acum se pot monitoriza, inclusiv geografic, unde sunt proiectele, care sunt proiectele, ce se întâmplă cu ele. Datele pot fi descărcate”, a mai afirmat Pîslaru.  

Platformă similară și pe fondurile de coeziune. Când vor fi lansate oficial

Ministrul Dragoș Pîslaru a mai adăugat că platforma va fi lansată public după verificarea de mai multe ori a tuturor datelor, inclusiv cele privind progresul fizic.

Acesta a mai spus că ”am făcut un sistem similar și pe (fondurile de) coeziune”.

”Faza în care orbecăiam ca să înțelegem care sunt proiectele și ce se întâmplă cu ele e depășită. Guvernul are acum o înțelegere foarte clară pe ce avem, ce implementăm, unde implementăm, cine implementează și cu sprijinul Ministerului de Finanțe avem resursele să plătim acele proiecte”, a spus Pîslaru.

(Citește și: ”LIVE DE LA 09:30 / Conferința: Bugetul și fiscalitatea 2026: Așteptările economiei. Marți, 04 noiembrie 2025, orele 09:30 – 14:00, ASE, Aula Magna”)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: