Add Your Heading Text Here

1 martie, 2026

Mii de români sunt blocaţi în țări din Orientul Mijlociu, fără o perspectivă de revenire prea curând, din cauza închiderii spațiului aerian în regiune. Printre ei se află și un grup de 28 de elevi plecaţi în excursie cu profesoara lor, dar şi multe familii cu copii, aflate în vacanţă în ţările din Golf.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat duminică dimineața că 34 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, Damasc au fost anulate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu.

”Din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti au fost anulate astăzi 34 de zboruri, spre/dinspre 5 destinaţii, astfel: Tel Aviv: 21 de zboruri, Dubai: 6 zboruri, Doha: 4 zboruri, Beirut: 2 zboruri, Damasc: un zbor”, anunţă duminică dimineaţă CNAB.


Mulţi dintre cei blocați au cerut asistenţă consulară, după ce li s-au încheiat vacanțele rezervate, iar unii sunt nemulţumiţi de ajutorul primit.

Câteva sute de turişti români sunt blocaţi în Abu Dhabi. Printre aceştia şi familii cu copii care nu ştiu sigur unde vor petrece noaptea următoare și nici cât va dura situația.

Un număr de 28 de copii din Vrancea au rămas în Dubai. Ei plecaseră într-o excursie organizata de un centru privat de limbi străine, însoţiţi de profesori de limbă engleză.

Grupul ar fi trebuit să se întoarcă sâmbătă în ţară.

Nu există români răniți în atacuri

Ministerul de Externe a transmis că pentru moment nu exista cetăţeni români răniţi în urma bombardamentelor.


Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu aproximativ 1.000 de cetățeni români. 

Peste şapte sute dintre ei, rămaşi în Dubai şi Qatar, au cerut până în acest moment asistenţă consulară, anunţă Ministerul de Externe.

Este prioritizată acordarea asistenței consulare pentru minori și pentru familiile cu copii.

Nivelul de avertisment pentru călătorii a fost ridicat la maximum pentru Iran şi aproape de maximum pentru Israel.

„În celula de criză MAE, împreună cu prim-ministrul Ilie Bolojan, în format teleconferinţă, am discutat cu şefii misiunilor diplomatice din statele din regiune, respectiv Statul Israel, Statul Palestina, Iran, Iordania, Qatar, Kuweit, Irak şi Emiratele Arabe Unite. În ceea ce priveşte obiectivul asigurării siguranţei cetăţenilor români şi familiilor acestora, astăzi a fost o zi complicată pentru multe familii şi ştim că există în continuare un nivel ridicat de îngrijorare”, a declarat Oana Ţoiu, ministrul de Externe.


„Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu aproximativ 1.000 de cetăţeni români. Este prioritizată acordarea asistenţei consulare pentru minori şi pentru familiile cu copii. În acest moment grupurile de minori care călătoreau cu însoţitori sunt în siguranţă la cazare”, precizează Oana Ţoiu.

În cazul Iranului, alerta de risc la nivelul 9/9, cu „îndemnul ferm” de a părăsi teritoriul, a fost anunţată pe 14 ianuarie, acum şase săptămâni, iar în acest moment din comunitatea de români nu sunt cerinţe de repatriere. 

„În cazul Israelului, nivelul de alertă consulară a fost ridicat din iunie şi a fost crescut vineri la nivelul 8/9 – evitaţi orice călătorie şi respectaţi instrucţiunile autorităţilor în caz de urgenţă. Am ridicat nivelul de alertă pentru Bahrain, Kuweit, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Regatul Arabiei Saudita şi, deşi sunt şi ţări în regiune cu spaţiul aerian deschis, dat fiind caracterul fluid al situaţiei, recomandăm, în general, evaluarea cu responsabilitate a necesităţii efectuării acestor călătorii şi, dacă este posibil, amânarea acestora până la ameliorarea situaţiei de securitate şi reluarea în condiţii normale a zborurilor comerciale”, a mai spus ministrul Ţoiu.

(Citește și: Ayatolahul Khamenei a fost ucis în atacuri – confirmare oficială. Procedura privind succesiunea. Viața și politicile sângeroase ale liderului suprem)

****


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: