Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost ucis în atacurile lansate sâmbătă de armatele SUA și Israel despre care președintele Donald Trump a declarat că au ca scop răsturnarea guvernului de la Teheran. Fiica, nepotul, nora şi ginerele ayatollahului au fost, de asemenea, ucişi în atacuri.
Moartea dictatorului iranian a fost confirmată de televiziunea de stat.
Moartea dictatorului Khamenei a fost întâmpinată de unii iranieni cu bucurie, în timp ce alții îi deplâng dispariția. Mii de oameni s-au adunat în centrul Teheranului și în alte orașe, pentru a deplânge moartea lui Khamenei, care a condus Iranul din anul 1989.
Participanții , îmbrăcați în negru și purtând fotografii ale fostului lider, au scandat „moarte Americii” și „moarte Israelului”.
Presa de stat a raportat că vor fi respectate 40 de zile de doliu public și șapte zile de comemorare.
Ali Hosseini Khamenei, născut la 19 aprilie 1939, ocupa funcţia de lider suprem al Iranului din 1989, fiind a doua persoană care a deţinut această funcţie, după ayatollahul Ruhollah Khomeini, care a preluat conducerea în 1979, în urma înlăturării şahului prin „revoluţia islamică”.
Anterior, Khamenei fusese preşedinte al Iranului între 1981 şi 1989. Mandatul său de lider suprem s-a întins pe o perioadă de 36 de ani, fiind cel mai longeviv şef de stat din Orientul Mijlociu şi cel mai longeviv lider iranian de la şahul Mohammad Reza Pahlavi.
Moartea sa aruncă Orientul Mijlociu în incertitudine, ridicând întrebări despre cine va conduce țara, cum vor reacționa grupările proxy ale Iranului și la ce nivel de represalii suplimentare se pot aștepta SUA, Israelul și vecinii regionali.
Trump a declarat că există „câțiva candidați buni” pentru a conduce Iranul. Întrebat de CBS News cine crede că se află acum la comandă, Trump a răspuns: „Știu exact cine, dar nu vă pot spune.”
Președintele a mai adăugat că atacul SUA va continua cu bombardamente masive pe parcursul întregii săptămâni.
„Khamenei, unul dintre cei mai malefici oameni din istorie, este mort. Nu este doar o dreptate pentru poporul Iranului, ci și pentru toți marii americani și pentru oamenii din multe țări ale lumii care au fost uciși sau mutilați de Khamenei și banda sa de GOLANI însetați de sânge.
Nu a reușit să evite sistemele noastre de informații și de urmărire extrem de sofisticate și, lucrând îndeaproape cu Israelul, nu a existat nimic ce el sau ceilalți lideri care au fost uciși împreună cu el să poată face. Aceasta este cea mai mare șansă pentru poporul iranian de a-și recâștiga țara.
Auzim că mulți dintre membrii IRGC [Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, forțele de elită ale regimului – n. red], ai armatei și ai altor forțe de securitate și poliție nu mai doresc să lupte și caută imunitate din partea noastră. Așa cum am spus aseară: «Acum pot avea imunitate, mai târziu vor avea doar Moarte!» Sperăm că IRGC și Poliția se vor uni pașnic cu patrioții iranieni și vor lucra împreună, ca o unitate, pentru a readuce țara la măreția pe care o merită.
Acest proces ar trebui să înceapă în curând, întrucât nu doar moartea lui Khamenei, ci și țara a fost, într-o singură zi, în mare parte distrusă și chiar devastată. Bombardamentele intense și de precizie vor continua însă, neîntrerupt, pe tot parcursul săptămânii sau atât timp cât va fi necesar pentru a ne atinge obiectivul de PACE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU ȘI, DE FAPT, ÎN ÎNTREAGA LUME!””, a scris Donald Trump pe platforma Truth Social.
Procedura de alegere a noului lider
Cei 88 de membri ai Adunării Experților urmează să se întrunească și să poarte o discuție adecvată despre cine va fi următorul lider.
Într-un prim scenariu posibil, Khamenei a lăsat un testament, o listă cu patru nume cu posibili succesori.
În 2025, în contextul amenințărilor (Israel/SUA), Khamenei ar fi pregătit o listă scurtă de trei clerici ca potențiali succesori, listă ce nu-l include pe fiul său Mojtaba, conform unor surse, pentru a evita acuzații de monarhie ereditară.
Succesiunea e rapidă pentru a evita vidul de putere. De exemplu, în 1989, Khamenei a fost ales în aproximativ 24 de ore, ceea ce este de așteptat să se întâmple și acum.
Procedura:
- Adunarea se convoacă imediat (sau „cât mai repede posibil”)
- Un consiliu temporar de 3 membri preia interimar puterile Liderului până la numire
Consiliul este format din:
- Președintele Republicii (acum Masoud Pezeshkian).
- Șeful Justiției (acum Gholamhossein Mohseni Ejei).
- Un jurist senior din Consiliul Gardienilor .
Acest consiliu gestionează țara temporar (dar nu are toate puterile supreme, ex. nu poate schimba Constituția).
Alegerea propriu-zisă:
- Adunarea votează în sesiune (poate una singură sau mai multe).
- Candidatul trebuie să îndeplinească condiții constituționale (art. 109): cleric șiiț cu expertiză în jurisprudență islamică (fiqh), competență politică și managerială, pietate, dreptate, conștientizare socială etc. (nu mai e obligatoriu marja absolută de marja – mujtahid suprem – din 1989, când constituția a fost amendată pentru Khamenei).
- Se cere majoritate de 2/3 din membri (aprox. 59 din 88 voturi) pentru alegere.
- Procesul e secret, intern, fără dezbateri publice majore.
„Întruchiparea unui regim antioccidental”
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, în vârstă de 86 de ani, a fost un duşman declarat al Occidentului, zdrobind opoziţia internă şi sprijinind forţele aliate din întreaga regiune, în speranţa de a face ca ţara sa să fie respectată şi temută, relatează Reuters.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că Ali Khamenei a murit în conflictul care a definit domnia sa asupra Iranului, iar un oficial israelian de rang înalt a declarat pentru Reuters că trupul său a fost găsit în urma atacurilor aeriene americane şi israeliene asupra Iranului.
Autorităţile iraniene nu au confirmat moartea sa, dar imaginile din satelit au arătat pagube semnificative la complexul liderului din Teheran, una dintre primele ţinte ale campaniei de bombardamente.
Moartea lui Khamenei reprezintă o lovitură puternică pentru Republica Islamică pe care o conducea din 1989, la un deceniu după ce a ajuns în prim-planul revoluţiei teocratice care a răsturnat monarhia iraniană şi a zguduit Orientul Mijlociu.
Khamenei a supravieţuit presiunilor străine în trecut, dar, chiar înainte de atacul de sâmbătă, se confrunta cu cea mai gravă criză din cei 36 de ani de guvernare, încercând să prelungească negocierile cu Statele Unite pe tema programului nuclear al Iranului.
Deja în acest an, el ordonase cea mai sângeroasă represiune de la Revoluţia Islamică din 1979, spunând că cei care protestau la nivel naţional, iniţial împotriva creşterii preţurilor, „trebuie puşi la locul lor”, iar forţele de securitate au deschis focul asupra demonstranţilor care scandau „Moarte dictatorului!”.
În iunie anul trecut, Khamenei a fost nevoit să se ascundă timp de 12 zile, în timpul atacurilor aeriene ale Israelului şi apoi ale SUA, care au ucis mai mulţi colaboratori apropiaţi şi comandanţi ai Gărzii Revoluţionare şi au distrus instalaţii nucleare şi de rachete de mare valoare.
Odată cu slăbirea Hezbollahului în Liban şi răsturnarea lui Bashar al-Assad în Siria, influenţa lui Khamenei în Orientul Mijlociu a început să se reducă, în timp ce SUA i-au cerut să renunţe la ultima pârghie strategică importantă pe care o avea – rachetele balistice.
Khamenei a refuzat orice discuţie despre renunţarea la rachete, pe care Iranul le consideră singura sa pârghie de descurajare a atacului israelian, o atitudine intransigentă ce s-ar putea să fi contribuit la declanşarea atacurilor aeriene care l-au vizat.
În timp ce armata americană concentra forţe aeriene şi navale în regiune, calculele lui Khamenei se bazau pe un caracter modelat de revoluţie, ani de tulburări şi război cu Irakul, decenii de confruntări cu SUA şi o acumulare nemiloasă de putere.
În timp ce oficialii aleşi gestionau afacerile cotidiene, nicio politică majoră – în special cea privitoare la Statele Unite – nu putea fi pusă în aplicare fără aprobarea sa explicită. Stăpânirea lui Khamenei asupra sistemului complex al guvernării clericale din Iran, combinată cu democraţia limitată, l-a asigurat că niciun alt grup nu-i putea contesta deciziile.
Înăbușirea sângeroasă a disidenței
În momentele de presiune crescândă, Khamenei a apelat în repetate rânduri la Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC) şi la Basij, o forţă paramilitară formată din sute de mii de voluntari, pentru a înăbuşi disidenţa.
Ei au fost cei care au înăbuşit protestele care au izbucnit după realegerea lui Mahmoud Ahmadinejad ca preşedinte în 2009, pe fondul acuzaţiilor de fraudă electorală.
În 2022, Khamenei a fost la fel de nemilos cu arestarea, închiderea sau executarea protestatarilor înfuriaţi de moartea în detenţie a tinerei iraniene de origine kurdă Mahsa Amini.
Şi tot Gărzile şi Basij au fost cei care au înăbuşit ultima rundă de proteste din ianuarie.
Puterea sa se datorează în mare măsură şi imperiului financiar parastatal cunoscut sub numele de Setad, aflat sub controlul direct al lui Khamenei. Cu o valoare de zeci de miliarde de dolari, acesta a crescut enorm în timpul domniei sale, investind miliarde în Garda Revoluţionară.
Experţii din afara Iranului îl descriu pe Khamenei ca un ideolog secretos, care se teme de trădare – o anxietate alimentată de o tentativă de asasinat din iunie 1981, cu o bombă ascunsă într-un magnetofon, care i-a paralizat braţul drept.
Potrivit biografiei sale oficiale, Khamenei însuşi a suferit torturi severe în 1963, când, la 24 de ani, a ispăşit primul dintre numeroasele mandate de închisoare pentru activităţi politice sub domnia şahului.
După revoluţie, în calitate de ministru adjunct al apărării, Khamenei s-a apropiat de Gărzi în timpul războiului cu Irakul din 1980-1988, care a făcut un milion de victime de ambele părţi.
A câştigat preşedinţia cu sprijinul lui Khomeini, dar a fost o alegere surprinzătoare ca succesor la moartea liderului suprem, neavând nici popularitatea acestuia, nici calificările sale clericale superioare.
Karim Sadjadpour, de la Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională, a declarat că „accidentul istoric” a transformat un „preşedinte slab într-un lider suprem iniţial slab, apoi într-unul dintre cei mai puternici cinci iranieni din ultimii 100 de ani”.
Președintele Pezeshkian promite răzbunare: „O nouă pagină în istoria lumii islamice”
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a denunțat uciderea lui Khamenei drept „o crimă uriașă” și a promis să riposteze, conform unui comunicat.
„Această crimă uriașă nu va rămâne niciodată fără răspuns și va deschide o nouă pagină în istoria lumii islamice și a șiismului. Sângele pur al acestui lider de rang înalt va curge ca un izvor clocotitor și va eradica opresiunea și crimele americano-zioniste”, se arată în declarație.
„Și de această dată, cu toată forța și determinarea noastră, cu sprijinul națiunii islamice și al oamenilor liberi ai lumii, îi vom face pe autorii și comandanții acestei crime uriașe să regrete fapta lor”, se mai adaugă în comunicat. Pezeshkian a declarat, de asemenea, șapte zile de sărbătoare legală (închidere totală a activităților), pe lângă cele 40 de zile de doliu național.
(Citește și: LIVE / Israelul și SUA au lansat atacuri asupra Iranului și îndeamnă populația țării „să își ia soarta în propriile mâini” – Iranul riposteză cu atacuri la bazele americane din statele vecine)
****