Gigantul auto Mercedes-Benz va inaugura luni, la Sebeș, județul Alba, noua linie de asamblare pentru motoare electrice pentru modelul nemțesc GLC full-electric, reiese din agenda pentru săptămâna viitoare a premierului Ilie Bolojan.
Acesta va participa la evenimentul de lansare de la uzina Mercedes.
”Participare la evenimentul de lansare a noii linii de asamblare a unităților de propulsie pentru modelul Mercedes-Benz GLC full-electric, în cadrul companiei Star Assembly Sebeș. Evenimentul include un tur al secției de producție”, se arată în agenda premierului de luni.
Afaceri de 2 mld. euro pentru companie în 2023
Producătorul auto nemțesc (Daimler) deține integral în România filiala Star Assembly de la Sebeș, care este pe locul trei pe podiumul tuturor exportatorilor din România, cu o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro în 2023, activitatea companiei fiind în mare parte realizarea de cutii de viteze pentru autoturisme de lux.
Ca idee, în 2023, Mercedes-Benz a vândut 222.600 de vehicule electrice, cu 73% mai multe decât în 2022, iar extinderea liniilor de producție din România pentru motoare electrice este un semnal pozitiv pentru afacerile locale ale gigantului nemțesc.
Decizia de investiție pentru linia de producție de motoare electrice de la Sebeș a fost luată în final de 2022, ca parte din planurile Daimler de un milliard de euro de restructurare a rețelei globale de producție și de adaptare la sistemele electrice.
Pe lângă Star Assembly, Mercedes-Benz mai deține în România filiala Star Transmission.
(Citește și: ”Mercedes va face la Sebeș unități de propulsie pentru mașinile electrice”)
***