6 aprilie, 2026

Invitat la Summitul B9 de la București, președintele american Donald Trump a mulțumit României și ar fi decis ca SUA să fie reprezentate de secretarul de Stat, Marco Rubio (foto stânga), potrivit surselor Digi24.
Reuniunea are loc pe 13 mai, iar liderul de la Casa Albă are programată o vizită oficială în China, în perioada 14-15 mai.

Formatul B9 reuneşte state ale NATO de pe Flancul Estic: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. Summitul de luna viitoare va reuni lideri de pe Flancul Estic al Alianței, dar și din țările scandinave.

Lansat la Bucureşti, la 4 noiembrie 2015, la iniţiativa preşedinţilor României şi Poloniei, Formatul Bucureşti 9 (B9) reprezintă o platformă pentru aprofundarea dialogului şi de consultări între statele aliate participante, pentru armonizarea contribuţiei specifice a acestora la procesele în derulare la nivelul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, în concordanţă cu principiile solidarităţii şi indivizibilităţii securităţii statelor membre NATO.


Anul trecut, summitul B9 a fost organizat în Lituania.

Federația Rusă rămâne „cea mai importantă amenințare directă și pe termen lung la adresa securității euro-atlantice”, iar NATO trebuie să își adapteze în continuare abordarea față de Moscova, se arată în declarația finală a Summitului B9 de la Vilnius, semnată inclusiv de președintele Nicușor Dan.

„Vom intensifica eforturile de a constrânge Rusia, inclusiv capacitatea sa de a purta un război de agresiune împotriva Ucrainei, prin intensificarea presiunilor asupra Rusiei, inclusiv prin sancțiuni ale UE, și suntem pregătiți să adoptăm noi sancțiuni. Vom depune eforturi continue pentru a asigura responsabilitatea internațională a Rusiei pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, precum și pentru crimele de război și toate atrocitățile comise. Activele Rusiei ar trebui să rămână blocate până când Rusia încetează războiul de agresiune împotriva Ucrainei și îi compensează acesteia prejudiciile cauzate de acest război”, se mai spunea în documentul citat.

(Citește și: Declarația finală a Summitului B9: „Rusia – cea mai importantă amenințare directă. Ne îndreptăm spre atingerea unui nivel de cel puțin 5% din PIB pentru apărare”. Drumul Ucrainei spre aderarea la NATO – „ireversibil)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: