Președintele Consiliului de Administrație al KazMunayGas (KMG), Askhat Khassenov, s-a întâlnit miercuri, la București, cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, a anunțat KMG Rompetrol, sucursala companiei kazahe din România.
Potrivit unui comunicat al companiei, cele două părți au confirmat importanța consolidării cooperării economice kazaho-române, ținând cont de activitatea Grupului KMG International (Rompetrol), companie subsidiară a KMG în România. KMG International se numără printre primii cinci cei mai importanți contribuabili la bugetul de stat și este, de asemenea, unul dintre cei mai mari angajatori din țară.
„România este cel mai important partener al nostru în Uniunea Europeană, fapt confirmat de livrările semnificative de țiței, dar și de rolul pe care KazMunayGas îl are în industria de rafinare autohtonă. De-a lungul anilor, capacitatea de rafinare a Petromidiei a crescut la 5,5 milioane de tone pe an. Rafinăria este una dintre cele mai moderne din regiune, cu un randament al produselor petroliere albe de 88%”, a declarat Askhat Khassenov, președintele CA KazMunayGas, citat în comunicat.
Totodată, au fost discutate aspecte ale climatului investițional, precum și asigurarea unei exploatări fiabile și durabile a activelor KazMunayGas din România.
Președintele Consiliului de Administrație al KMG s-a întâlnit, miercuri, și cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Cele două părți au analizat perspectivele de continuare a cooperării în domeniul petrolului și gazelor.
Kazahstan a atins un nivel record al producției de țiței
Exporturile de petrol ale Kazahstanului prin principala sa rută de export de petrol, Conducta Consorțiul Caspic (CPC) se derulează conform contractelor, în ciuda daunelor aduse recent conductei, a anunțat ministrul energiei. Stația de pompare Kropotkinskaia din Rusia din regiunea Krasnodar, aflată pe traseul conductei, a fost ținta unui atac cu drone ucrainene pe 17 februarie. Totuși, Rusia a comunicat săptămâna aceasta că tranzitul prin CPC a fost redus cu 30-40% după un atacul dronelor ucrainene.
Exporturile de petrol din Kazahstan pot crește de peste 10 ori
De remarcat că producția de petrol din Kazahstan a crescut la un nivel record, în ciuda daunelor aduse CPC. Producția de petrol și gaze condensate din Kazahstan a atins 2,12 milioane de barili pe zi (bpz) pe 19 februarie, conform datelor oficiale.
Creșterea producției de petrol este urmarea extinderii exploatării zăcământului gigant Tengiz, operat de Tengizchevroil, consorțiu condus de Chevron Corp., care s-a angajat să investească 48 miliarde dolari.
Luna trecută, Reuters a relatat că Kazahstan și-ar putea crește semnaficativ exporturile de țiței prin portul turcesc Ceyhan și să reducă cu până la 80% tranzitul de țiței prin Rusia. Potrivit ministrul Energiei din Kazahstan, Almasadam Satkaliyev, exporturile prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) ar putea crește la 20 de milioane de tone petrol pe an de peste 10 ori mai mult decât cele 1,5 milioane din prezent, pe măsură ce țara își crește producția de petrol.
Riscul de întrerupere a fluxurilor de petrol pe teritoriul Rusiei rămâne ridicat, Ucraina crescând intensitatea atacurilor cu drone asupra infrastructurii energetice rusești. Dronele ucrainene au lovit un port maritim important din sudul Rusiei, precum și rafinăria de petrol Tuapse a Rosneft PJSC, putând afecta exporturile de combustibil. Portul Tuapse de la Marea Neagră și o rafinărie au fost ținta atacului de marți, a dezvăluit un oficial ucrainean.
Cititi si: Banca Mondială vede o încetinire a creșterii economice în țările caucaziene și din Asia Centrală în următorii doi ani
***