5 decembrie, 2024

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit în România, joi, pentru a se întâlni cu Elena Lasconi și a-și declara susținerea pentru aceasta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care se va desfășura duminică, 8 decembrie.

Mesajul președintei Republicii Moldova:

„Dragi români, în acest sfârșit de săptămână din nou mergem la vot. Eu voi vota cu Elena Lasconi, pentru că este autentică și simt că iubește România.


Cel mai periculos pentru o națiune este când e cuprinsă de frică și dușmănie.

Înțeleg că mulți dintre noi sunt cuprinși de îngrijorare și caută un lider cu caracter care să ne unească.

Cred că doamna Lasconi poate fi acel lider curajos și cu dragoste față de români care să unească și care să țină România pe calea cea dreaptă.

Pentru noi, cei din Republica Moldova, România întotdeauna a fost un model de urmat. Prin efortul românilor, România stă azi cu fruntea sus în Uniunea Europeană. Progresele se văd cu ochiul liber. De aceea și noi vrem să fim parte din Uniunea Europeană, dar avem nevoie de ajutorul vostru. 


Știu că Elena Lasconi nu va renunța la relația cu Republica Moldova, ci va continua ce am început să facem împreună.

Avem multe proiecte frumoase de realizat. Destinul nostru comun este lumea liberă – bunăstarea, stabilitatea și dezvoltarea pe care le aduce apartenența la Uniunea Europeană.

Am încredere că, așa cum românii au făcut-o de-a lungul istoriei, Elena Lasconi se va lupta pentru țară și va câștiga pentru țară. Pentru o Românie puternică, respectată, pentru ca toți românii, de acasă și de peste hotare, să fie uniți, respectați și mândri de națiunea lor în Europa și în lume.

Așadar, pentru mine și pentru mulți alții, viitorul nostru pașnic și prosper e cu „DA“ pentru Elena Lasconi! Așa să ne-ajute Dumnezeu!”, spune Maia Sandu în mesajul postat pe contul de Facebook al Elenei Lasconi.

Elena Lasconi: Maia Sandu are un mesaj pentru noi toți, ascultați-o, vă rog! Este o voce onestă, clară, care știe ce poate face propaganda rusă

Elena Lasconi i-a mulțumit Maiei Sandu pentru că a venit la București să o susțină în campania electorală.

”Am multe de învățat de la domnia sa, este un exemplu de lider curajos și sunt extrem de onorată că are încredere în mine și în puterea noastră, a cetățenilor români, de a le ține piept rușilor.

M-a emoționat când am auzit-o povestind că România a fost un model pentru Republica Moldova și că speră să rămână așa în continuare.

Maia Sandu are un mesaj pentru noi toți, ascultați-o, vă rog! Este o voce onestă, clară, care știe ce poate face propaganda rusă”, a transmis Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook.

Republica Moldova a reușit să identifice și să blocheze ingerințele Rusiei în alegeri

Votul la referendumul din Moldova privind aderarea la blocul comunitar și alegerile prezidențiale au fost marcate de „interferența și intimidarea fără precedent” din partea Rusiei, a comunicat UE, după scrutinele desfășurate în urmă cu o lună.

„Am observat că acest vot a avut loc în condițiile unei interferențe și intimidări fără precedent din partea Rusiei și a proxy-urilor sale, cu scopul de a destabiliza procesele democratice din Republica Moldova”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE, Peter Stano.

Documente declasificate / ”Dormi liniștit, CSAT veghează pentru tine”

Președintele Klaus Iohannis a declasificat miercuri informările pe care MAI, SRI, SIE și STS le-au prezentat în reuniunea CSAT organizată la 4 zil după turul I al alegerilor prezidențiale cu referire la campaniile de susținere a candidaturii lui Călin Georgescu și de creștere inexplicabilă a voturilor obținute de acesta – de 3 ori mai mult decât o arătau sondajele.

Documentele prezentate abordează problemele într-un mod general,
nu explică nici amploarea interferenței în alegeri a unui actor statal cu un rezultat atât de neșteptat asupra alegerilor din România
și nici nu ating cauzele unei asemenea breșe de securitate – existente de-a lungul câtorva ani, potrivit unor aprecieri din Rapoarte – care au dus la eșecul acțiunii de-a contracara efectul acestor interferențe. 
Și nu lămurește nici cum a fost expandată și întreținută în ultimii ani mișcarea antieuropeană din România.

(Citește și: Maia Sandu: ”Am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”. UE: Au fost ”ingerințe fără precedent”)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: