Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a cerut CCR, joi, repetarea primului tur al alegerilor prezidențiale, în care s-a clasat pe primul loc „independentul” Călin Georgescu, propulsat de o campanie asupra căreia există suspiciuni că ar fi fost instrumentată de Rusia. Apelului lansat de SNSPA s-au alăturat Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, publicația Calea Europeană și candidatul independent Cristian Terheș. Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat însă că, odată validat de către CCR, nu mai există nicio cale de atac. Sesizări se mai pot depune doar după cel de-al doilea tur.
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a declarat că sesizarea CCR pentru suspendarea turului doi al alegerilor prezidențiale de duminică, pentru scoaterea lui Călin Georgescu de pe buletinele de vot și reluarea primului tur al prezidențialelor, va fi trimisă la CCR în cursul ziulei de joi.
Publicaţia Calea Europeană a sesizat joi Curtea Constituţională a României privind ilegalităţile identificate şi comunicate de CSAT în legătura cu desfăşurarea procesului electoral din România pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale.
Toni Greblă: Nu mai există nicio posibilitate de a contesta rezultatele primului tur
Preşedintele AEP a a declarat joi că, ”după ce CCR a validat rezultatele primului tur de scrutin, nu există cale de atac împotriva acelei decizii pronunţate de Curte, şi nu mai există, pentru că sunt depăşite termenele, nicio posibilitate de a contesta rezultatele din primul tur de scrutin”.
„Aşa spune legea”, a explicat Toni Greblă.
După ce se desăşoară al doilea tur de scrutin, ”sunt anumite persoane, subiecţi, care pot să sesizeze CCR, solicitând eventual invalidarea scrutinului sau a candidatului”.
”Deocamdată nu am ajuns, însă, şi nu aş vrea să speculez”, a dăugat Toni Greblă.
(Citește și: Rectorul SNSPA: Primul tur trebuie reluat în condiții de legalitate deplină și fără „beneficiarul complotului”)
****