25 iunie, 2025

UPDATE:
Președintele Slovaciei, social-democratul Peter Pellegrini, a declarat miercuri, înaintea începerii reuniunii șefilor de stat și de guvern la summitul NATO de la Haga, că scurta declarație finală a acestei reuniuni nu stabilește jaloane concrete pentru atingerea țintei alocării a 5% din PIB pentru cheltuielile destinate apărării, și a precizat că nu va bloca acordul.

UPDATE:
Donald Trump și Nicușor Dan s-au întâlnit și au dat mâna la reuniunea șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO, miercuri, la Haga. Într-o altă fotografie, șeful statului apare alături de secretarul de Stat american, Marco Rubio, și de șefa diplomației române, Oana Țoiu.

Știrea inițială


Președintele american, Donald Trump, a lăudat miercuri, la Summitul NATO de la Haga, angajamentul aliaților pentru 5% din PIB alocat apărării. „Le-am cerut să crească până la 5% de mai mulți ani, iar acum vor crește până la 5%, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de 2%, iar mulți nici măcar nu plăteau 2%, așa că cred că va fi o veste foarte bună”, a declarat Donald Trump.

Aflat la declarații împreună cu liderul de la Casa Albă, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a completat: „Vreau să declar aici căf ără președintele Trump, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Cu 5%, europenii și canadienii vor egaliza cheltuielile pentru apărare cu cele ale Statelor Unite. Deci nu este vorba despre contribuabilii americani care plătesc mai mult, ci despre europeni și canadieni care plătesc mai mult”.

Membrii NATO se vor angaja să majoreze cheltuielile pentru apărare până la 5 % din PIB până în 2035, din care 3,5 % vor fi cheltuieli militare de bază, iar restul vor fi alocate infrastructurii, serviciilor de informații, securității cibernetice și altor cheltuieli pe care aliații le pot deja acoperi.

Pe de altă parte, Donald Trump a reconfirmat angajamentul SUA pentru respectarea Articolului 5 din Tratatul NATO, potrivit căruia un atac armat împotriva statelor aliate va fi considerat un atac împotriva tuturor. „Suntem alături de ei pănă la capăt”, a subliniat președintele SUA.

Ce spune Articolul 5 din Tratatul NATO

Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părților și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite, va sprijini partea sau părțile atacate, prin realizarea imediată, individual și împreună cu celelalte părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, în vederea restabilirii și menținerii securității în spațiul Atlanticului de Nord.


Orice astfel de atac armat și toate măsurile adoptate ca urmare a acestuia vor fi imediat aduse la cunoștință Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după adoptarea de către Consiliul de Securitate a măsurilor necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale.

Este considerat atac armat asupra uneia sau mai multora dintre părți un atac armat:

  • asupra teritoriului oricărei părți în Europa sau în America de Nord, în departamentele algeriene ale Franței, pe teritoriul Turciei sau pe insulele aflate sub jurisdicția oricăreia dintre părți din spațiul Atlanticului de Nord, aflat la nord de Tropicul Racului;

  • asupra forțelor, navelor sau aeronavelor oricăreia dintre părți, care se află pe aceste teritorii sau deasupra lor sau în orice altă zonă a Europei, în care forțele de ocupație ale uneia dintre părți erau staționate la data intrării în vigoare a acestui tratat, sau pe Marea Mediterană ori în spațiul Atlanticului de Nord, aflat la nord de Tropicul Racului.

(Citește și: Ursula von der Leyen, la Haga: „Viitorul Europei se scrie pe frontul din Ucraina” și în fabricile de armament europene)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: