Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, s-a întâlnit marți cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și au discutat inclusiv despre acțiunile maligne ale Rusiei și despre cheltuielile pentru apărare, informează MAE.
Cei doi oficiali au vorbit despre acțiunile maligne ale Rusiei la adresa Aliaților și a unor parteneri, precum și despre impactul lor asupra securității euroatlantice, dar și despre consolidarea măsurilor aliate de descurajare și apărare.
În discuțiile despre evoluțiile de securitate de pe Flancul Estic, accentul a fost pus pe regiunea Mării Negre.
Potrivit MAE, Emil Hurezeanu a subliniat contribuția României la securitatea euroatlantică și angajamentul profund al societății românești față de valorile democratice.
Nivelul cheltuielilor trebuie să corespundă intensităţii ameninţărilor.
MAE a menționat totodată că, în materie de cheltuieli pentru apărare, România şi-a respectat angajamentele şi înţelege că nivelul cheltuielilor trebuie să corespundă intensităţii ameninţărilor.
„Au fost abordate acţiunile maligne ale Rusiei la adresa Aliaţilor şi a unor parteneri, precum şi impactul acestora asupra securităţii euroatlantice. Activităţile de dezinformare fac parte dintr-un instrumentar bine cunoscut, căruia Aliaţii şi Alianţa trebuie să-i răspundă coordonat prin consolidarea rezilienţei”, notează MAE.
În cadrul întâlnirii a fost reiterat angajamentul țării noastre de a sprijini multidimensional Ucraina, context în care ministrul Emil Hurezeanu a exprimat interesul ca România să participe activ la discuţiile privind viitorul Ucrainei.
(Citește și: ”Este timpul să trecem la o mentalitate de război” – Mark Rutte, la reuniunea Consiliului Militar NATO”)
***