21 iunie, 2026

Congresul Extraordinar al PNL de duminică a marcat cea mai amplă reconfigurare a partidului din ultimii ani, Ilie Bolojan consolidându-și controlul asupra formațiunii și trasând o linie clară de separare față de PSD și antrenând partidul într-un proces intern de reformă.

Principalele concluzii:

1, Ilie Bolojan a fost reales președinte al PNL cu 1.769 de voturi pentru și 73 de voturi anulate (96% din voturile exprimate), moțiunea sa „Modernizare cu Rădăcini” fiind singura depusă la congres, după ce Adrian Veștea a renunțat vineri seară să mai candideze.

2, Noua echipă de conducere include doi membri proaspăt înscriși în PNL – vicepremierul interimar Oana Gheorghiu și ministrul interimar al Fondurilor Europene Dragoș Pîslaru – ca vicepreședinți, alături de Dan Motreanu (prim-vicepreședinte), Robert Sighiartău (secretar general), Mircea Abrudean, Siegfried Mureșan, Gabriela Horga, Florin Roman, Alexandru Muraru și Ioan Popa (vicepreședinți). Ciprian Ciucu a renunțat la funcția de prim-vicepreședinte din cauza dosarului DNA.

3, Statutul PNL a fost modificat în unanimitate: Biroul Executiv a fost desființat și înlocuit cu Biroul Permanent Național, s-a revenit la alegerea conducerii pe bază de moțiuni, iar numărul de prim-vicepreședinți a fost redus de la patru la unul singur.

4, Congresul a votat unanim să ceară demisia din PNL a cinci membri din tabăra puciștilor – Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu – cu termen luni, ora 12:00. În cazul nedepunerii demisiilor, urmează declanșarea procedurilor de excludere.

5, PNL a rupt definitiv legătura cu PSD: congresul a adoptat cu unanimitatea hotărârea adoptată și anterior în forurile de conducere că partidul nu va mai face coaliție cu social-democrații. „Dacă PSD va fi la putere, PNL va fi în opoziție”, a declarat Robert Sighiartău, care a punctat și că orice liberal care votează, susține sau participă la construcția unui guvern cu PSD va fi exclus din partid.

6, PNL își recalibrează strategia politică și propune un proiect de guvernare (minoritară) exclusiv cu USR și UDMR, fie printr-un guvern minoritar de centru-dreapta, fie printr-un pact politic național în care să susțină un guvern minoritar PSD (pe o perioadă de cel puțin 6 luni), cu condiția respectării țintelor de reechilibrare a bugetului, adoptarea legislației PNRR și continuarea programelor de investiții. Bolojan a anunțat că va propune aceste soluții președintelui României.

***

UPDATE:
Ilie Bolojan a fost reales în funcția de președinte al PNL, de către Congresul Extraordinar de duminică al formațiunii, cu 1769 voturi pentru și 73 de voturi anulate.

UPDATE:
A început votul pentru confirmarea lui Ilie Bolojan la șefia PNL. Votarea se face pe buletine de vot. Noul Birou Permanent Național al PNL se va reuni ulterior, duminică, la sediul central al partidului.

UPDATE:
Ilie Bolojan a revenit pe scenă pentru a propune votarea a două decizii: ca PNL să nu mai facă coaliție cu PSD și ca liderilor PNL Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu să li se solicite oficial demisia de către Congres – în cazul nedepunerii demisiei până luni la ora 12:00 se vor declanșa procedurile pentru excluderea lor din PNL.

Bolojan l-a invitat apoi pe secretarul general Robert Sighiartău să prezinte hotărârile supuse votului:

  • Hotărârea 1: Având în vedere situația politică actuală, congresul reconfirmă deciziile luate de Biroul Politic Național extins, în legătură cu situația politică din ultimele 60 de zile. PNL își menține poziția consecventă de a nu mai face coaliție cu PSD. Dacă PSD va fi la putere, PNL va fi în opoziție. Votarea, susținerea sau participarea la construcția unui guvern cu PSD de către un membru al PNL îl va plasa pe acesta în afara liniei politice stabilită de congresul de azi al PNL, generând excluderea lui.
  • Hotărârea 2, menită să aducă o clarificare morală și o separare a apelor în PNL: Congresul PNL constată că domnii Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și doamna Alina Gorghiu au încălcat în mod repetat obligația de a apăra opțiunile politice și deciziile adoptate de PNL, participând la acțiuni și demersuri contrare intereselor partidului. Congresul reține responsabilitatea politică a lui Lucian Bode pentru situația financiară gravă în care s-a aflat PNL la finalul mandatului său de secretar general. În consecință, Congresul întrunit astăzi le solicită demisia din calitatea de membri ai PNL. În situația în care persoanele menționate nu își vor prezenta demisia până mâine, 22 iunie, ora 12.00, Congresul mandatează Biroului Permanent Național și Consiliul Național să dispună măsurile statutare necesare, respectiv declanșarea procedurilor de excludere, în conformitate cu prevederile statutului PNL.


Ambele hotărâri au fost adoptate cu unanimitate.

UPDATE:
Ilie Bolojan a spus că acest congres extraordinar al PNL a fost convocat într-o situație de criză, congres pe care nu liberalii nu l-au dorit, dar pe care situația pe care PNL o traversează a impus-o. Bolojan i-a invitat pe scenă pe cei care candidează la funcțiile de conducere pe moțiunea sa, precum și pe liderii organizațiilor județene ale partidului, care sunt membrii ai Biroului Politic Național care se desființează și care vor deveni membri ai Biroului Permanent Național.

”Aceasta este conducerea PNL, 49 de colegi, cei mai importanți oameni pe care îi avem în administrație, în Parlament, în organizațiile județene, care sunt președinții noștri de organizații, dintre care 8 vor fi vicepreședinți regionali și sigur cei 11 care urmează să ne alăturăm acestei structuri pentru a avea o reprezentativitate cât mai mare în conducerea partidului”, a spus Bolojan.

Discursul lui Ilie Bolojan:

  • Le mulțumesc colegilor pentru susținere. De ce ne-am adunat la acest Congres Extraordinar? Ne-am adunat pentru că partidul nostru trebuie să decidă astăzi cine este și ce vrea să fie. Trebuie să ne clarificăm direcția pe care vrem să o urmăm în anii următori și să decidem care este viziunea noastră pentru România. Dar pentru asta trebuie să facem o scurtă trecere prin evenimentele care ne-au adus aici.
  • Suntem după o guvernare dificilă în care noi, PNL, avem toate motivele să nu ne fie rușine de ce am făcut în această guvernare. Ne-am asumat redresarea României într-un moment critic. Cei care știu cum se rezolvă deficitele mari știu că nicăieri în lume, unde au mai fost astfel de situații, redresarea economică nu se face fără costuri sociale – sunt inevitabile, iar asta implică costuri politice pentru cei care sunt în față și care pun măsurile în practică. Noi ne-am asumat aceatsă răspundere, n-am fugit de ea. Aveam și o obligație morală pentru că și noi aveam o mică parte din vină pentru situația în care a ajuns România – nu trebuie să fugim de acest lucru.
  • În vara anului trecut am luat un buget în comă și am lăsat un pacient în stare de recuperare. Tratamentul nu a fost ușor, a fost dureros uneori. Înțeleg supărarea oamenilor și le sunt recunoscător pentru răbdare, dar dacă nu luam acele măsuri nu am fi putut să redresăm situația.
  • Nu a fost totul perfect, cu siguranță. Mai sunt etape de parcurs, dar am ales direcția corectă și asta se vede din datele pe care le avem. Se putea mai bine, mai repede și mai mult dacă PSD nu trăgea frâna de mână. Am dat o șansă unei coaliții în care ne-a revenit cel mai dificil rol. Am crezut că putem face un parteneriat bazat pe restect, dar am descoperit că cu PSD nu se poate.
  • Nu poți să fii partener cu disprețul și minciuna, cu fuga de răspundere. Pentru că să faci o moțiune, într-o situație limită, să nu ai soluție după aceea și să fugi de orice fel de răspundere înseamnă că nu ai respect pentru interesul acestei țări. În prima fază PSD a fost de acord cu măsurile care nu erau populare, pe care trebuia să le deconteze PNL. Dar PSD a văzut că Guvernul a ajuns la interesele lor, când am stabilit reguli cât se poate de clare, când le-am afectat rețelele clientelare, PSD a doborât Guvernul.
  • După această guvernare, cel mai important lucru pe care l-a demonstrat PNL e că se poate guverna și altfel în România: cu respect pentru banul public, fără aroganțe, spunând oamenilor adevărul, cu reguli valabile pentru toată lumea, iar banul public să nu fie rispit. Acest model de guvernare a stabilit un standard care nu mai poate fi negat.
  • În aceste zile se caută tot felul de explicații conspiraționiste pentru creșterea cotei de încredere a PNL împotriva măsurilor nepopulare. Se fac că nu înțeleg ce au înțeles mulți români: nu am fost perfecți, dar am fost corecți, nu i-am mințit, am spus adevărul, ne-a păsat de țară, am muncit din greu și am scos România din mlaștina în care o lăsase guvernarea Ciolacu.
  • Unde suntem acum? Pentru că am deranjat, am aprins lumina, am tăiat privilegii. Suntem într-un asalt teribil din toate părțile și cu toate armele. Nu știu să fi existat în ultimii ani un atac atât de puternic asupra unui partid. Dacă analizăm cum s-a gândit moțiunea de cenzură, strategia s-a bazat că dumneavoastră veți trăda, veți accepta momeala unor posturi, a unor avantaje personale, să fiți brelocul PSD.
  • Sunt mândru de partidul nostru care nu și-a trădat valorile și a rezistat atacului furibund. Așa trebuie să arate un partid.
  • Putem să facem un pact pentru România în următoarele 6 luni în care să stabilim că deficitele nu trebuie depășite, că trebuie adoptată legislația pentru banii din PNRR și alte idei de bază pe care le putem susține toate partidele și nu are decât PSD să-și asume o guvernare minoritară sau dacă nu, noi ne asumăm guvernarea împreună cu aliații noștri (USR și UDMR)
  • Bătălia teribilă din aceste zile este între adevăr și minciună. Când ești de partea bună a istoriei, nimic nu te poate intimida. Așa trebuie să rămânem și în perioada următoare, pentru că e o bătălie pentru viitorul României.
  • Congresul nu e despre nume, reglări de conturi.
  • Am fost într-o coaliție care s-a făcut pentru funcții, până în 2024 și la ultimele alegeri am plătit prețul pentru aceste compromisuri. Eu vă propun reconstrucția unui partid curajos, principial și să fie o forță de reconstrucție a României.
  • Am devenit un partid mediu spre mic, eu vă chem să redevenim un partid mare. Asta o dă încrederea oamenilor.
  • Vom reveni la guvernare, dar nu prin compromis, ci ca un partid mare care pun în aplicare proiectul său pentru România modernă, puternică.
  • Cei care vin noi nu sunt un pericol pentru cei aflați acolo. PNL trebuie să aibă uși batante, deschise în ambele sensuri. Cine nu vrea să fie alături de noi, cine complotează pe sub masă nu mai poate rămâne cu noi, nu mai e loc de întors. Azi nu dăm pe nimeni afară, nu reglăm conturi, dar cerem o alegere: fiecare alege dacă respectă deciziile partidului sau dacă e o demisie de onoare, dacă e onoare, dar n-am văzut-o.
  • Am deplină încredere în Ciprian Ciucu, îi respect alegerea pe care a luat-o și cred că merită solidaritatea și susținerea noastră. Respect, Ciprian!.
  • Să știm că ne vom întâlni cu electoratul și mai devreme sau mai târziu vom plăti.
  • Avem de dat răspuns la crizele multiple pe care le traversează țara.
  • Dumnezeu să aibă în pază România!


UPDATE:
Modificările la Statutul PNL au fost adoptate de delegații la congres care au votat pentru în unanimitate, fiind doar o abținere. Au fost aprobate și derogările de vechime în partid pentru Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru, astfel încât să poată candida la funcțiile de vicepreședinte. Derogările au fost aprobate tot cu o singură abținere. Lucrările congresului au fost conduse de Theodor Stolojan.

UPDATE:
Ciprian Ciucu a fost aplaudat la scenă deschisă de delegații PNL și și-a început discursul spunând că și-ar fi dorit să țină „un alt discurs”. El a afirmat că, după semnalul primit de la electorat în 2024, PNL l-a adus în conducere pe unul dintre cei mai buni lideri ai săi, Ilie Bolojan, despre care a spus că a reușit să crească partidul și să își asume guvernarea într-un moment în care alții „au fugit de răspundere”. Ciucu a susținut că Bolojan și PNL au spus oamenilor adevărul despre situația țării, iar electoratul a apreciat sinceritatea și faptul că „nu a mai fost mințit”. El a spus că, deși Bolojan era atacat zilnic la televiziuni, acesta a continuat să guverneze și să ceară partidului să rămână concentrat pe proiectele importante, reușind, în opinia sa, să echilibreze bugetar țara.

Declarațiile lui Ciucu:

  • PNL, în 2024, după ce a primit un semnal foarte clar de la oameni, și-a adus în conducere unul dintre cei mai buni lideri, care a crescut partidul. Când alții au fugit de răspunderea guvernării, tot noi, prin președintele Bolojan, ne-am asumat guvernarea, spunându-le oamenilor adevărul, spunându-le exact cum stau lucrurile. Am guvernat așa cum ne-am priceput, dar oamenii au apreciat sinceritatea, au apreciat că nu au mai fost mințiți. Chiar dacă zilnic era tocat la televizor, Bolojan s-a ținut de guvernare și ne spunea: „Lăsați-i în pace, că avem nevoie de ei să trecem și acest proiect”. Și a reușit să echilibreze bugetar țara. Dar, în acest timp, ceilalți complotau.

  • Cum am ajuns noi aici? Este un congres care vine în urma faptului că sistemul a ales să pună presiune pe PNL. De ce? Pentru că partidul nostru își regăsise sufletul, independența, iar acest lucru pentru ei nu era acceptabil și trebuia să fie adus din nou la ordin. PSD este deja la ordin, așa cum poate a fost și partidul nostru până în urmă cu nu foarte mult timp. De aceea au ales să atace PNL și nu PSD. De șase luni, partidul nostru este sub asalt, și mai mult în ultimele două luni.

  • Din păcate, în țara noastră, nu toți politicienii își aparțin și nu toți președinții și-au aparținut de-a lungul timpului. Nu toți miniștrii și prim-miniștrii își aparțin. Și nu toate partidele își aparțin. Ce este sistemul? Greu de definit, dar dacă ești un om liber ai șansa să o afli pe pielea ta în cel mai brutal mod cu putință. Sistemul nu candidează în alegeri, că de participat participă. Nu contează dacă ia decizii, pentru că niciodată nu va plăti. Politicienii plecăm mai devreme sau mai târziu, dar sistemul este etern în gradele și funcțiile lui. Sunt oameni foarte bogați, cu multe resurse în mass-media, în companiile de stat, în instituții, și nu dau seamă de nimic, iar dacă ajung în justiție au pârghiile să scape.

  • Și eu m-am întrebat: ce a fost mai întâi: oul sau găina? Sistemul se infiltrează în partide sau politicienii apelăm la sistem? Am câștigat alegerile în București împotriva voinței sistemului. Am fost puțini, foarte puțini, împotriva tuturor. Ne-am bătut cu PSD, cu USR — tare mă bucur că prietenul meu Radu Mihaiu este astăzi aici pentru că nu pun USR în sistem. M-am bătut cu AUR și televiziunea lor. M-am bătut cu trădătorii de astăzi din PNL. Da, acum pot să o spun liber: ne-au trădat, au băgat bani mulți în contracampania mea și până și șeful statului a făcut un clip împotriva mea. Ăsta este adevărul.

  • Și mai spun ceva: aceiași oameni care îl împing azi pe Veștea să formeze un guvern sunt aceiași care au pregătit operațiunea specială căreia azi trebuie să îi fac față. Cred că Adrian Veștea nu își aparține. Dacă România va deveni tot mai liberală sau va deveni un stat securistic, de noi depinde. Dragii mei, fiți deschiși cu noii noștri colegi, că toți am fost noi la un moment dat. Să fim deschiși către oameni care au suflet liber. Cred că azi cu adevărat PNL și-a regăsit sufletul

UPDATE:
Fostul lider PNL Valeriu Stoica a afirmat că Partidul Național Liberal a fost, este și va fi un partid național în măsura în care rămâne fidel intereselor României și acționează cu clarviziune, pricepere și stăruință pentru realizarea acestora. Stoica a spus că o țară nu se poate clădi „pe minciună, fugă de răspundere și trădare”, ci pe adevăr, responsabilitate și devotament. El a susținut că PNL și-a asumat, în iunie 2025, „misiunea de sacrificiu” de a conduce Guvernul într-un context marcat de crize economice, bugetare, politice și sociale, în timp ce PSD s-ar fi comportat, pe durata guvernării, „ca un partid de opoziție”, frânând sau blocând reformele și inițiind, în final, o moțiune de cenzură alături de AUR. Stoica a mai afirmat că, după adoptarea moțiunii, s-a format în Parlament o nouă majoritate, iar PSD avea și are datoria să propună un prim-ministru și un guvern.

UPDATE:
Vasile Blaga a declarat că PNL nu a organizat congresul „pentru o persoană” sau „împotriva altei persoane”, ci pentru că partidul este „sub asediu”, fiindu-i atacate dreptul de a decide, Statutul și autoritatea internă. Blaga a spus că nu este vorba despre sciziuni, ci despre un test pentru cei care sunt „liberali adevărați” și respectă partidul, acuzând că „o mână de 5-6 oameni” au folosit PNL în interese personale. El a subliniat că un partid în care nu sunt respectate deciziile și principiile devine „o adunătură de oameni care umblă după funcții” și a afirmat că PNL va ieși întărit din congres, pentru că „după mulți ani” are un conducător în persoana lui Ilie Bolojan.

UPDATE:
Theodor Stolojan a declarat că acest congres extraordinar are loc într-o perioadă „deosebit de dificilă”, în care România are nevoie de securitate națională, stabilitate politică, economică și socială pentru a putea continua modernizarea și dezvoltarea. El a spus că, din 2022, ritmul de creștere economică al României scade de la an la an, în ciuda creșterii investițiilor, în timp ce deficitele bugetare și datoria publică au ajuns la niveluri greu de susținut. Stolojan a afirmat că soluția este PNL și „Guvernul Bolojan”, susținând că Ilie Bolojan a înțeles că nu este suficientă creșterea investițiilor, ci este nevoie și de sisteme eficiente de alocare a resurselor și de reformarea instituțiilor statului, inclusiv a celor capturate de rețele de interese, puse numai pe extragerea de rente din avuția României.

UPDATE:
Fostul lider liberal Ludovic Orban, în prezent președintele Forța Dreptei, le-a transmis delegaților PNL că „după 5 ani mă întorc acasă”, afirmând că, deși este deocamdată doar invitat la congres, este convins că liberalii îl vor alături de ei. Orban și-a cerut iertare pentru unele declarații dure făcute în ultimii ani la adresa conducerii PNL și a spus că, deși nu a mai fost membru al partidului, „inima mea a bătut pentru PNL”. El a afirmat că liberalii din Forța Dreptei au decis strategic să fie alături de Ilie Bolojan și de PNL, inclusiv prin susținerea lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei, și a salutat decizia acestuia de a nu candida pentru funcția de prim-vicepreședinte. Orban a cerut ca membrii Forța Dreptei să fie lăsați „să se întoarcă acasă pe ușa din față” și a spus că aceștia vor afirma cu mândrie că sunt membri ai PNL.

UPDATE:
Lorand Antal, din partea UDMR, a spus că prezența reprezentanților Uniunii la Congresul PNL ține de „normalitate” și a subliniat că partidele democratice au spus împreună „nu” extremelor și unui „suveranism toxic”. El a afirmat că România are nevoie de curaj, compromis și parteneriate politice serioase, precum și de redefinirea unui nou proiect de țară, cu obiective clare, care să nu rămână „numai pe foaie”, cum s-a mai întâmplat „pas cu pas”. Antal a adăugat că UDMR, în frunte cu Kelemen Hunor, nu a fugit niciodată de responsabilitate și a oferit sprijin ori de câte ori a fost nevoie pentru construirea unei Românii mai puternice.

UPDATE:
Vicepreședintele USR Radu Mihaiu a transmis, din partea USR, „un mesaj de respect și de prietenie” către PNL, afirmând că România traversează o criză de încredere în partide, instituții și stat, iar extremismul se alimentează tocmai din această criză. Mihaiu a spus că USR și PNL „au fost de partea corectă” și că este nevoie ca reformele să fie duse mai departe. El a pledat pentru construirea unui „pol reformist” și a afirmat că România de astăzi nu se mai împarte între stânga și dreapta, ci între cei care vor să construiască solid și cei care distrug încrederea.

UPDATE:
Adrian Veștea a anunțat că s-a întâlnit cu Florin Zaharia, actualmente secretar de stat la Ministerul Finanțelor, pe care îl propune pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. Premierul desemnat îl descrie drept un tehnician cu experiență solidă în relația cu instituțiile europene și în gestionarea fondurilor UE, inclusiv în dosarele legate de PNRR. Veștea susține că România are nevoie, în această etapă, de un specialist la MIPE, având în vedere presiunea termenelor pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR și riscul pierderii unor fonduri europene.

UPDATE:
Președintele Partidului Popularilor Europeni (PPE), Manfred Weber, a transmis un mesaj video de susținere pentru Ilie Bolojan.

UPDATE:
1793 de delegați sunt în sală, suficient pentru îndeplinirea cvorumului.

UPDATE:
Primarul Capitalei Ciprian Ciucu, favoritul pentru postul unic prim-vicepreședinte al PNL înainte de ancheta DNA anunțată săptămâna asta, este așezat la stânga lui Ilie Bolojan. În același timp, Dan Motreanu, care va prelua funcția de prim-vicepreședinte, stă la Congres în dreapta lui Bolojan. Ciucu e vizat într-un dosar DNA de luare de mită, acuzație față de care s-a declarat nevinovat.

UPDATE: 
Ilie Bolojan a ajuns la congresul PNL, fiind aplaudat la intrarea în sală.

UPDATE:
PSD are programată duminică, de la ora 16:00, o ședință unde social-democrații vor hotărî dacă votează sau nu cabinetul Veștea. Premierul desemnat e așteptat să depună duminică seară sau cel târziu luni dimineață lista de miniștri si programul de guvernare, cu posibil vot de învestitură fix la debutul săptămânii, cu posibile voturi ale AUR, negociate și obținute om-cu-om de PSD.

UPDATE:
Fostul lider liberal Ludovic Orban, în prezent președintele Forța Dreptei, a venit la congresul PNL și a spus că revine la un congres al partidului după cinci ani, deocamdată în calitate de invitat. Orban a afirmat că a discutat cu Ilie Bolojan și că există deschidere din partea Forța Dreptei pentru negocieri privind o eventuală revenire în PNL. Întrebat dacă noua linie a PNL îl reprezintă, Orban a răspuns afirmativ și a spus că este convins că poate contribui la „o construcție serioasă”.

UPDATE:
Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, susținător al lui Adrian Veștea, a criticat echipa propusă de Ilie Bolojan pentru conducerea PNL, susținând că aleșii locali și baza partidului nu mai sunt reprezentați. Petcu afirmă într-o postare pe Facebook că lista marchează „USR-izarea definitivă” a PNL și că partidul este împins către marile centre urbane și zona online, în timp ce aleșii locali sunt abandonați. El spune că nu se regăsește în viziunea propusă de Bolojan, pe care o consideră îndepărtată de liberalismul conservator clasic, și susține că direcția actuală este „profund greșită”, cerând instalarea unui guvern cu puteri depline, respectiv Guvernul Veștea.

UPDATE:
Hubert Thuma, lider al taberei anti-Bolojan din PNL, a criticat dur echipa propusă de Ilie Bolojan, acuzând „USR-izarea PNL”. Thuma a susținut într-o postare pe Facebook că acest proces „primește organigramă” prin includerea în conducerea partidului a unor membri înscriși recent în PNL. El a afirmat că aleșii locali ai partidului, inclusiv președinții de consilii județene, primarii și organizațiile din teritoriu, sunt transformați în „spectatori”, deși au construit partidul în ultimii ani. Thuma a mai spus că PNL „nu e o platformă de reinserție politică pentru proiecte eșuate în altă parte” și a acuzat că ceea ce se construiește în prezent în numele membrilor PNL „nu mai seamănă cu partidul pentru care au votat”.

UPDATE:
Vasile Blaga a minimalizat riscul unei rupturi în PNL, amintind de plecările anterioare ale unor lideri din partid. „Au mai plecat din partidul ăștia mulți. A plecat Călin Popescu Tăriceanu și a făcut ALDE. S-a ales praful și pulberea. Mai nou a plecat și domnul prim-ministru Orban. Și?”, a spus Blaga. Întrebat despre lista susținătorilor lui Adrian Veștea, acesta a afirmat că „nu înseamnă că dacă ai pus pe o listă 20 de inși pleacă toți”.

UPDATE:
Liderul PNL București, Sebastian Burduja, a declarat la sosirea la Romexpo că PNL trebuie să atragă profesioniști și din afara partidului, precizând că Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru s-au înscris în organizația PNL Sector 6. Burduja a spus că actualul congres este un moment de „limpezire a apelor” și că partidul trebuie să își asume greșelile care au dezamăgit oameni buni veniți alături de PNL. El a subliniat că PNL nu poate face rabat de la principiul că are dreptul să desemneze premierul din partea partidului și a adăugat că cei care au dărâmat Guvernul trebuie să vină cu o soluție. Burduja a mai spus că principala luptă rămâne cea cu forțele extremiste, iar în privința eventualelor excluderi a afirmat că deciziile trebuie aplicate, pentru că „e vorba despre principii”.

***

Informația de bază:

***

Congresul Extraordinar al PNL, convocat după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, fără a consulta sau informa partidul, are loc duminică, la Romexpo, cu participarea a 2.500 de delegați. Singurul candidat este actualul președinte al formațiunii, Ilie Bolojan, care a depus o moțiune intitulată „Modernizare cu Rădăcini”, el arătând că PNL are nevoie de modernizare, dar și de păstrarea valorilor care i-au definit identitatea de-a lungul timpului.

Echipa propusă de Bolojan este alcătuită din:

  • prim-vicepreședinte: Dan Motreanu;
  • secretar general: Robert Sighiartău;
  • vicepreședinți: Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureșan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoș Pîslaru, Florin Roman și Gabriela Horga.

La Congres urmează să fie modificat și Statutul partidului. Veștea, care inițial și-a anunțat intenția de a candida, a revenit afirmând că nu va gira prin candidatură Congresul, pe care îl consideră nestatutar, potrivit News.ro.

În același timp, excluderea lui Adrian Veștea și a altor membri ai PNL care ar putea face parte din Cabinetul său ar putea să nu mai aibă loc, în condițiile în care echipa de conducere oricum se va modifica – Veștea își va pierde funcția de prim-vicepreședinte și va fi simplu membru, ceea ce va face simplă o eventuală excludere. Excluderea lui Veștea urma inițial să fie luată de Biroul Permanent care este ales duminică.

Președintele Partidului Popularilor Europeni (PPE), Manfred Weber, e programat la rândul său să transmită un mesaj video de susținere pentru delegații PNL și de susținere pentru Ilie Bolojan.

Peste 2.000 de delegați vor reconfirma conducerea PNL – Filialele Ilfov și Giurgiu, care îl sprijină pe Adrian Veștea, boicotează Congresul Extraordinar al PNL

Decizia convocării Congresului Extraordinar a fost luată cu 85% dintre voturile exprimate la Consiliul Național Extraordinar, respectiv cu voturile a 566 de reprezentanți liberali, în timp ce 97 s-au opus, iar 19 s-au abținut de la vot.

La Congres erau așteptați 2.500 de delegați care vor alege conducerea partidului și vor modifica Statutul formațiunii. O parte din filialele care îl sprijină pe Adrian Veștea boicotează totuși Congresul Extraordinar al PNL, precum filialele Ilfov (a lui Hubert Thuma) și Giurgiu (a lui Toma Petcu, șeful Consiliului Județean Giurgiu și fost ministru al Energiei din partea ALDE în guvernul Grindeanu).

Potrivit PNL, principalele modificări ale Statutului sunt: Crearea Biroului Permanent Național ca structură centrală de conducere și desființarea BEX, structură dovedită nefuncțională, cu integrarea atribuțiilor BEX în atribuțiile BPN, revenirea la formula de alegere a conducerii PNL pe bază de moțiuni, reducerea numărului de prim-vicepreședinți ai partidului de la patru persoane la o persoană, crearea Comisiei Naționale pentru Litigii, care va avea ca atribuții judecarea litigiilor ce rezultă din sancțiunile aplicate membrilor de partid, clarificarea procedurilor de sancționare a membrilor partidului.

Singura moțiune, cea depusă de Ilie Bolojan

Președintele PNL, Ilie Bolojan, și-a depus candidatura pentru a ocupa în continuare funcția de lider al PNL, moțiunea sa, intitulată „Modernizare cu Rădăcini”, fiind singura depusă până la termenul-limită.

„Candidez cu moțiunea «Modernizare cu Rădăcini», alături de o echipă care crede în nevoia de reformă, de profesionalism și de responsabilitate în politică. PNL are nevoie de modernizare, dar și de păstrarea valorilor care i-au definit identitatea de-a lungul timpului. Cred într-un partid mai deschis, mai credibil și mai conectat la așteptările românilor”, a arătat Ilie Bolojan.

El a adăugat că, alături de colegii din Biroul Național, își asumă responsabilitatea de a reconstrui încrederea, de a întări partidul și de a oferi o direcție clară pentru viitor.

„Obiectivul nostru este un PNL unit, puternic și respectat, capabil să răspundă cu seriozitate provocărilor acestei perioade. Vom face tot ce ține de noi să nu ne batem joc de încrederea oamenilor”, a subliniat el.

Echipa propusă de Bolojan este compusă din Dan Motreanu – prim-vicepreședinte, Robert Sighiartău – secretar general, Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureșan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoș Pîslaru, Florin Roman și Gabriela Horga – vicepreședinți.

Dintre aceștia, Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru sunt membri ai PNL de sâmbătă.

„Nu putem lăsa viitorul țării la cheremul celor care vor să ne întoarcă în trecut pentru a-și proteja privilegiile. România are nevoie urgentă de o reformă profundă a administrației, de instituții performante și de curajul de a schimba radical ceea ce nu funcționează. De aceea, am decis să mă alătur Partidului Național Liberal și echipei conduse de Ilie Bolojan. Fac acest pas din profunda convingere că reformele majore nu pot fi realizate de unul singur. Ele au nevoie de o echipă puternică, de o viziune clară și de o majoritate solidă care să își asume, fără ezitare, modernizarea și securizarea parcursului european al țării. Cred într-o Românie europeană, competitivă și guvernată de profesioniști. Cred în reforme făcute cu diligență și cred că acum, mai mult ca oricând, este momentul să strângem rândurile și să construim mai departe – cu responsabilitate, curaj și încredere în viitor”, și-a argumentat Pîslaru decizia de a se înscrie în PNL și de a candida în echipa lui Bolojan.

La rândul său, Oana Gheorghiu a explicat că, deși nu și-a dorit o funcție publică, „haosul în care România a fost împinsă” a făcut-o să înțeleagă „că timpul nu mai are răbdare cu noi”. „Am acceptat propunerea lui Ilie Bolojan de a face parte din echipa sa în PNL. Sunt alături de el și de toți românii cinstiți care vor modernizarea României, oprirea risipei și eliminarea privilegiilor”, a transmis ea.

Ciprian Ciucu a anunțat că nu candidează pentru funcția de prim-vicepreședinte

Ciprian Ciucu, singurul dintre actualii prim-vicepreședinți ai PNL care îl susține pe Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că i s-a propus să candideze pentru poziția de prim-vicepreședinte al PNL, fiind asigurat de „o largă susținere” din partea colegilor.

„Din cauza dosarului deschis săptămâna aceasta pe numele meu, nu vreau să îi pun în situația de a avea un prim-vicepreședinte urmărit penal. PNL trebuie să aibă o conduită ireproșabilă pentru a recâștiga încrederea românilor și să nu i se arunce permanent în față situația mea. Știm cum fac ei”, a scris el pe Facebook.

El s-a declarat convins că „este o decizie corectă” față de colegii săi.

„Este o decizie corectă pe termen lung, este decizia mea. Pentru că pleacă pe un nou drum și pentru că urmează o luptă grea cu PSD și cu sistemul, PNL trebuie să dețină avantajul moral! Acum nu trebuie să fie despre persoana mea și despre ce mi s-ar cuveni mie în urma acestor ani de muncă, ci despre lupta care va urma. Partidul nostru are în continuare multe resurse de competență și integritate pe care să le aducă în lupta pentru România”, a transmis Ciucu.

Primarul general al Capitalei a anunțat că se va „dedica exclusiv serviciului public în slujba bucureștenilor”.

„Am prea multe de făcut pentru a pune orașul la punct iar timpul este scurt. Nu, nu mă las, nu o luați așa! Doar mă repliez pentru a rezista cu demnitate împotriva a ceea ce este orchestrat împotriva mea. Dar am încredere în justiție”, a mai transmis liberalul.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA, pentru luare de mită, pentru fapte din perioada când era primar al Sectorului 6. Procurorii afirmă că el ar fi primit foloase necuvenite, constând în servicii de publicitate și consultanță electorală în toamna anului trecut, de la doi oameni de afaceri care dezvoltau un proiect imobiliar, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu care îi reveneau în procedurile administrative referitoare la acel proiect imobiliar.

În schimb, Ciucu a afirmat că unele persoane s-ar fi folosit de numele său și s-ar fi cerut niște sume în campania electorală de anul trecut.

„Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase”, a susținut Ciucu.

Veștea, care anunțase că va candida la șefia PNL, a decis să nu depună o moțiune

Adrian Veștea a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan în urmă cu o săptămână, fără ca șeful statului să se consulte sau să informeze PNL. La rândul său, Veștea a susținut că „și-a exprimat intenția” de a-și anunța colegii, însă Nicușor Dan i-a cerut să păstreze confidențialitatea.

PNL i-a cerut lui Veștea să își depună mandatul, însă acesta nu a făcut-o. Ca urmare, PNL a anunțat, marți, că Adrian Veștea se situează în afara Partidului Național Liberal, în condițiile în care desemnarea s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului.

Joi, Adrian Veștea și-a anunțat candidatura la șefia PNL și a cerut mutarea Congresului PNL pe 28 iunie, el arătând că intenționează să prezinte o moțiune concentrată pe responsabilitatea față de România, în cadrul unui parteneriat politic onest cu președintele României. Veștea spunea că este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului și se declara convins de faptul că Ilie Bolojan nu va refuza o confruntare democratică în care amândoi pornesc cu oportunități egale. Potrivit lui Veștea, este un gest de minimă decență democratică. „Dacă facem asta, tensiunea politică din partid va scădea și cred că, în felul acesta, putem găsi o formulă de a merge înainte, împreună, uniți”, mai spunea Adrian Veștea.

Vineri, Adrian Veștea a afirmat că el consideră „profund anormal” refuzul de a se prelungi cu o săptămână termenul pentru Congresul partidului. „Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid”, a anunțat el, vineri seară, menționând că ia în considerare toate demersurile de contestare statutară și legală a acestui Congres, pe care îl consideră „un demers nestatutar și nelegal”.

Referitor la solicitarea de amânare a Congresului, deputatul PNL Robert Sighiartău a precizat, vineri seară, că „domnul Veștea nu a formulat o cerere oficială către Secretariatul General printr-o adresă scrisă, ci și-a exprimat această intenție exclusiv printr-o postare publicată pe propria pagină de Facebook”.

„Domnul Adrian Veștea, care este membru de 30 de ani al Partidului Național Liberal, este și prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, cred că este suficient de cunoscut în partid astfel încât, dacă își va înregistra moțiunea până mâine la ora 17, în termenul stabilit de Consiliul Național, să poată să convingă suficienți colegi astfel încât să intre în această competiție internă. Deci nu vedem o problemă în a avea competitori, mai ales atât de cunoscuți, precum este dânsul”, a spus deputatul Ionel Bogdan, după ce Veștea i-a cerut lui Ilie Bolojan să amâne Congresul extraordinar cu o săptămână.

El a precizat, despre o eventuală excludere din partid a lui Veștea, că deciziile vor fi luate în Biroul Permanent care va fi ales duminică.

Aripa Veștea din PNL a depus la Tribunalul Ilfov o cerere de suspendare de urgență a deciziilor BPN prin care s-au convocat Consiliul Național și Congresul, arătând că scopul evident a fost de a modifica Statutul partidului și de a elimina membrii și aleșii cu opinie divergentă, potrivit unor surse liberale. Susținătorii lui Veștea au introdus și o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Național Liberal și a președintelui partidului, prin care solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților și obligarea acestora, în solidar, la plata de 250.000 lei daune morale de fiecare reclamant, respectiv 4.000.000 lei în total.

Veștea are susținerea a cel puțin 16 liberali, între care și ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, care și-a dat demisia, miercuri, din funcția de prim-vicepreședinte al PNL.

Învestirea Guvernului Veștea, incertă

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a finalizat Programul de guvernare, un document de 68 de pagini pregătit pentru perioada 2026-2028, în care se vorbește despre „o perioadă marcată de provocări economice, sociale și de securitate, care impun acțiune responsabilă, reforme structurale și o guvernare eficientă”. Veștea afirma că prioritățile Cabinetului său vor fi programele SAFE, PNRR, OCDE și întărirea securității naționale. Premierul desemnat afirma că va continua lucrurile bune care au fost începute până acum și va evalua „onest” fiecare măsură deja adoptată.

Cu toate acestea, lista de miniștri nu a fost definitivată și depusă în Parlament, Veștea anunțând însă că își dorește ca Alexandru Nazare să continue la Finanțe. Sâmbătă, Adrian Veștea a publicat o fotografie în care apare alături de Luca Niculescu, „viitor ministru de Externe”, spunând că au lucrat și pe varianta finală a Programului de guvernare pe care intenționează să îl prezinte Parlamentului.

PNL, USR și UDMR au anunțat deja că nu vor susține învestirea Guvernului Veștea. Un anunț similar a fost făcut și de către liderii AUR.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, joi, că l-a informat pe premierul desemnat, Adrian Veștea, că PSD încă analizează dacă intră sau nu la guvernare.

„Trebuie să discutăm foarte mult despre programul de guvernare. Iar azi i-am informat pe colegii mei că, în principiu, mi-aș dori duminică, după-amiază, să închidem toate aceste dezbateri interne, să avem un Consiliu Politic Național și să luăm decizia dacă intrăm sau nu în echipa sau în guvernul condus de Adrian Veștea”, a spus Grindeanu.

(Citește și: Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” – singura depusă. Cum arată viitoarea echipă de conducere a PNL)

(Citește și: Adrian Veștea s-a retras din cursa pentru șefia PNL și nu îl va mai contracandida pe Bolojan la congresul de duminică: „Eu am propus, ca viziune pentru PNL, un parteneriat politic cu președintele Nicușor Dan”. Dan Motreanu: „Direcția e clară – nu mai colaborăm cu PSD”)

(Citește și: Consiliul Extraordinar al PNL a votat convocarea Congresului. Cum au primit liberalii deciziile care se vor supune la vot, duminică: alegerea echipei de conducere și validarea noului statut)

(Citește și: Președintele Dan, despre Adrian Veștea: „Are foarte multe calităţi care îl recomandă”, „este cineva care a avut abilitatea de a naviga în mediul politic, fără a crea crize”)

(Citește și: „Puciștii” din PNL cer Tribunalului Ilfov suspendarea deciziei de convocare a Congresului și daune morale de 4 mil. lei de la partid și Ilie Bolojan)

(Citește și: Tribunalul Ilfov blochează sancționarea liberalilor care nu respectă decizia PNL de a nu vota un guvern Veștea, la sesizarea grupului pro-PSD din partid)

(Citește și: Cătălin Predoiu a demisionat din conducerea PNL)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal din 21 iunie, 2026 a fost determinat de tentativa preşedintelui Nicuşor Dan de a provoca o sciziune în interiorul PNL prin desemnarea liberalului Adrian Veştea drept candidat de premier fără consultarea forurilor conducătoare ale partidului. Acesta a acceptat desemnarea, încălcând astfel hotărârile anterioare de a nu mai face coaliție la guvernare cu PSD.
    In primul rând congresul extraordinar a adus clarificări doctrinare prin moţiunea intitulată „Modernizare cu rădăcini istorice” .
    In al doilea rând au fost aduse modificări statutului PNL printre care şi decizia de a nu mai face coaliție cu PSD la guvernare.
    In al treilea rând, congresul extraordinar a hotărât să procedeze la întărrirea disciplinei în PNL prin excluderea din partid a trădătorilor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal din 21 iunie, 2026 a fost determinat de tentativa preşedintelui Nicuşor Dan de a provoca o sciziune în interiorul PNL prin desemnarea liberalului Adrian Veştea drept candidat de premier fără consultarea forurilor conducătoare ale partidului. Acesta a acceptat desemnarea, încălcând astfel hotărârile anterioare de a nu mai face coaliție la guvernare cu PSD.
    In primul rând congresul extraordinar a adus clarificări doctrinare prin moţiunea intitulată „Modernizare cu rădăcini istorice” .
    In al doilea rând au fost aduse modificări statutului PNL printre care şi decizia de a nu mai face coaliție cu PSD la guvernare.
    In al treilea rând, congresul extraordinar a hotărât să procedeze la întărrirea disciplinei în PNL prin excluderea din partid a trădătorilor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: