”Domnul Veştea, în nenumărate rânduri de alegeri a câştigat detaşat, ceea ce înseamnă că este serios şi că oamenii apreciază ce-a făcut”, a spus președintele Nicuşor Dan, vineri, într-o conferință de presă organizată la Bruxelles.
”Domnul Veştea, aşa cum am spus în momentul în care l-am desemnat, are foarte multe calităţi care îl recomandă. Adică este cineva care a lucrat cu bugete, este cineva care a lucrat cu fonduri europene, este cineva care a avut abilitatea de a naviga în mediul politic, fără a crea crize”, a spus Nicuşor Dan, la Bruxelles, întrebat de ce l-a ales tocmai pe Adrian Veştea să formeze Guvernul.
Şeful statului a precizat că, pentru un politician, singura notă, singura evaluare e cea dată de electorat, iar ”domnul Veştea, în nenumărate rânduri de alegeri a câştigat detaşat, ceea ce înseamnă că este serios şi că oamenii apreciază ce-a făcut”.
Întrebat dacă se simte vinovat că prin numirea lui Adrian Veștea a impulsionat o încercare de rupere a unui partid și ar putea consolida AUR, președintele Dan a spus că nu, aceasta este soluția pe care a considerat-o cea mai potrivit pentru a întruni o majoritate.
Despre alegerea premierilor desemnați: Guvernul Bolojan „nu trebuia să cadă”, „am avut câteva surprize”, „varianta Veștea cea pe care eu am considerat-o potrivită pentru a strânge o majoritate şi a ieşi din criză”
- „Eu nu fac jocuri de partid, nu este mandatul meu. (..) Mandatul meu are mai multe componente, cele două, esenţiale, legate de situaţia în care ne găsim sunt menţinerea direcţiei pro-occidentale şi evitarea unei căderi economice bruşte. Şi atunci am avut o încercare cu domnul Tomac pe care, pe baza informaţiilor repetate pe care le-am obţinut în dialogul cu partidele, am fost convins că va trece”, a spus preşedintele.
- Nicuşor Dan a continuat: „Am avut nişte surprize şi atunci am ales, repet, fără să intru într-un joc de partid, varianta pe care eu am considerat-o cu cele mai mari şanse de a trece în Parlament, în condiţiile în care nici unul dintre partidele din România nu a venit cu o variantă de majoritate”, a precizat Nicuşor Dan.
- „Suntem după şase săptămâni de când guvernul a căzut, nu trebuia să cadă, evident, şi nu vreau să ne întoarcem la decizia de ce a căzut, cine a fost vinovat, că în spaţiul public fiecare are o opinie despre asta. Suntem după şase săptămâni în care niciun partid nu a venit la preşedinte să spună, în urma discuţiilor pe care le-am avut, iată, se conturează o majoritate. Şi varianta Veştea este varianta pe care eu am considerat-o potrivită pentru a strânge o majoritate şi a ieşi în sfârşit din criza asta, guvernul să aibă atribuţii depline, să închidem PNRR şi toate celelalte”, a mai afirmat el.
Nicuşor Dan: „Decizia de la Tribunalul Ilfov este, ca efect, insignifiantă”, voinţă politică care nu a fost niciodată”. Voinţa politică „nu a fost niciodată, poate, din păcate, cenzurată de instanţele de judecată”
Preşedintele Nicuşor Dan a comentat, la Bruxelles, decizia de la Tribunalul Ilfov, privind anularea hotărârilor conducerii PNL privind organizarea Congresului şi poziţionarea de a nu susţine guvernul Veştea în Parlament>
- ”Vă rog să mă scuzaţi, decizia de la Tribunalul Ilfov a căpătat la anumiţi oameni care se exprimă în spaţiul public efecte, cum să le spun, apocaliptice. E o hotărâre, habar n-am, din nou, nu mă pronunţ pe o hotărâre judecătorească, dar care este, ca efect, cum să vă spun, insignifiantă”.
- ”În 35 de ani de democraţie, aţi văzut vreun partid care să se jeneze să dea oamenii afară pentru că există un motiv sau nu există un motiv. Evident, e o voinţă politică care nu a fost niciodată, poate, din păcate, cenzurată de instanţele de judecată.
Reamintim că Tribunalul Ilfov a suspendat două decizii luate luni de Biroul Politic Naţional al PNL, când partidul şi-a stabilit poziţia privind Cabinetul Veştea. Hotărârea instanţei a fost luată ca urmare a acţiunii în instanţă a 16 liberali, printre care Andrei Baciu, Monica Amisie, Alina Gorghiu, Mihail Veştea.
Despre cazul Ciprian Ciucu, pus sub control judiciar cu două zile înaintea Congresului PNL
Șeful statului a refuzat să comenteze coincidențele din justiție, în special punerea sub acuzare, pentru luare de mită, a prrimarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu.
A remarcat pozitiv lipsa stenogramelor, cele care ajută cetățenii să înțeleagă gravitatea faptelor și greutatea dovezilor existente.
Remarcele președintelui Dan:
- ”Ce vreau să remarc, şi ăsta este un pas înainte, faţă de care, după ce au fost nimiţi, am avut o discuţie cu cei trei procurori şefi. În sfârşit, nu mai avem stenograme din dosare. Ani de zile noi făceam justiţia la televizor şi în ziare, înainte ca procurorul să scrie rechizitoriul. Evident că, în momentul în care procurorul scrie rechizitoriul, rechizitoriul se duce în instanţă şi orice jurnalist se poate duce să consulte dosarul şi să relateze ce scrie acolo”, a spus şeful statului.
- ”N-au mai existat scurgeri din dosare, în opinia publică”. ”Ăsta este un pas înainte. Mai departe, pe exact faptele de acolo, evident că nu o să mă pronunţ”.
Despre procesul pierdut de Dominic Fritz cu Agenția de Integritate
- ”Faţă de hotărârea în cazul lui Dominic Fritz, pe timing, ea era aşteptată, adică nu a fost primul termen, dacă nu mai cel de-al doilea, a fost o amânare de pronunţare. Şi aici vreau să fac un comentariu care nu schimbă cu niciun milimetru poziţia pe care am avut-o de-a lungul timpului, pe subiectul ăsta. Care este rolul Agenţiei Naţionale de Integritate în statul român? Este rolul Agenţiei Naţionale de Integritate să găsească oameni care se îmbogăţesc folosindu-şi funcţia publică, sau este rolul ei să caute virgule în acte pe care diversi funcţionali publici le fac?”
- El a menţionat că nu vrea să comenteze decizia judecătorească, pentru că nu ar fi corect să o facă. ”Însă, dacă ne uităm la situaţia de fapt, vedem că, şi orice român poate să vadă lucrul ăsta, haide să ne uităm la maşinile cu care vin funcţionarii publici în jurul primăriilor reşedinţă de judeţ, ca să nu zic Primăria Capitalei. Ăsta este rolul ANI. Trebuie să ne uităm, dacă nu cumva sancţiunile pe care legea, îmi scapă, integrităţii, sau cum se numeşte, 176, dacă nu cumva aceste sancţiuni sunt disproporţionate şi nu ar trebui să avem o evaluare a sancţiunilor în funcţie de vinovăţia efectivă”.
Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut joi hotărârea Curţii de Apel Timişoara prin care primarul municipiului, Dominic Fritz, a fost găsit în conflict de interese.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, anunţă că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind faptul că s-a aflat în conflict de interese, care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcţie aleasă până în anul 2030 inclusiv. ”Sentinţa nedreaptă nu a venit din senin. A venit după ce eu personal şi întregul partid USR am ajuns pe lista «duşmanilor Justiţiei» întocmită chiar de CSM”, afirmă Fritz.
(Citește și: „Puciștii” din PNL cer Tribunalului Ilfov suspendarea deciziei de convocare a Congresului și daune morale de 4 mil. lei de la partid și Ilie Bolojan)
****
Un răspuns
Habemus legionaurus
E la Cotroceni.
Trebuie să ieșim în stradă rapid, altfel va fi prea târziu!