Oficiali ai administraţiei Trump au transmis aliaţilor că reducerile de efective militare din România reprezintă doar o primă etapă, urmând ca alte reduceri să aibă loc în Bulgaria, Ungaria şi Slovacia, chiar de la jumătatea lunii decembrie, anunţă Kyiv Post. În total, din cele 4 țări ar urma să fie retrași aproximativ 3.000 de militari.
Administraţia Trump testează din nou răbdarea transatlantică, transmiţând discret mai multor capitale europene un avertisment privind planul său iminent de a reduce, într-o măsură modestă, efectivele americane din Europa de Est luna viitoare – o mişcare care deja provoacă reacţii critice în Congresul SUA şi ridică noi semne de întrebare legate de angajamentul pe termen lung al Washingtonului faţă de flancul estic al NATO, comentează Kyiv Post.
În timp ce indignarea creşte în legătură cu planificata retragere a unei brigăzi americane rotaţionale din România, mai multe surse au declarat pentru Kyiv Post că această ajustare este doar primul pas.
Oficiali ai administraţiei au transmis aliaţilor că reducerile din România reprezintă doar faza întâi, urmând ca alte reduceri în Bulgaria, Ungaria şi Slovacia să aibă loc chiar de la jumătatea lunii decembrie – un calendar care ridică semne de întrebare printre diplomaţii NATO, preocupaţi să evalueze ce înseamnă aceasta pentru capacitatea de descurajare de pe cea mai expusă frontieră a alianţei, notează publicația ucraineană, citată de news.ro.
Doi oficiali occidentali familiarizaţi cu discuţiile dintre SUA şi partenerii europeni au declarat că Pentagonul ia în considerare o reducere moderată a forţelor, parţial pentru că armatele europene terestre sunt acum considerate mai bine pregătite decât în anii precedenţi, ceea ce face ca o recalibrare limitată a prezenţei americane să fie „adecvată”.
Oficialii, care au vorbit sub protecţia anonimatului din cauza sensibilităţii comunicărilor diplomatice, au spus că aliaţii au fost informaţi să se aştepte la „probabilitatea” a noi ajustări anul viitor, odată cu încheierea actualelor dislocări rotaţionale. Un document diplomatic american a descris reducerile planificate din România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia drept „marginale”.
Pentru a-i reasigura pe aliaţii îngrijoraţi, oficialii administraţiei au subliniat că nivelul trupelor americane din Polonia şi statele baltice – cele mai consolidate poziţii ale alianţei pe flancul estic – va rămâne neschimbat.
Aceştia au evidenţiat „caracterul solid” al cheltuielilor de apărare din aceste ţări şi cooperarea lor strânsă cu forţele americane, subliniind că angajamentul Washingtonului faţă de NATO rămâne ferm.
Pe de altă parte, diplomatul Daniel Fried, fost asistent al secretarului de stat şi unul dintre arhitecţii politicii americane în Europa de Est de după Războiul Rece, a declarat pentru Kyiv Post că politica emergentă reflectă mai degrabă manevre birocratice decât o strategie coerentă.
„Există o dezbatere în desfăşurare în interiorul administraţiei Trump privind dislocarea globală a forţelor”, a explicat Fried.
Fried a calificat reducerea trupelor drept „o greşeală”, argumentând că orice diminuare vizibilă a prezenţei americane în Europa „transmite un semnal greşit către Putin”, într-un moment în care Rusia îşi continuă agresiunea împotriva Ucrainei şi NATO. „Sugerează că nu suntem pregătiţi să rezistăm acelei agresiuni”, a spus el.
Totuşi, Fried a remarcat că reducerile anunţate sunt limitate şi în mare parte simbolice. „Cifrele sunt atât de mici încât nu vor schimba echilibrul militar”, a adăugat el, subliniind însă că ”semnalul este negativ.”
Fried a încheiat într-o notă prudent optimistă: „Dacă aceste retrageri se dovedesc a fi doar simbolice, nu o reducere majoră, nu este un lucru bun – dar nici nu e un dezastru.”
(Citește și: „Ministrul Apărării, după anunțarea retragerii a 800 de militari americani aflați în România: Capacitățile strategice rămân neschimbate – parteneriatul strategic cu SUA rămâne solid, predictibil”)
***