29 octombrie, 2025

România si Aliatii au fost informaţi de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa, a anunțat miercuri MApN. Decizia vizează şi forţe aflate la baza de la Mihail Kogălniceanu, însă aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocaţi în România.

”Ministerul Apărării Naţionale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părţi a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forţelor militare ale SUA.  Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotaţiile în Europa se menţionează şi forţe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu. Decizia era aşteptată, România aflându-se în contact permanent cu partenerul strategic american”, transmite MApN.

”Decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deţinea elemente în mai multe state NATO. Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocaţi în continuare pe teritoriul naţional”, subliniază MApN. 


De asemenea, comunicatul precizează că redimensionarea forţelor SUA reprezintă un efect al noilor priorităţi ale administraţiei prezidenţiale, anunţate încă din luna februarie.

Decizia a avut în vedere şi faptul că NATO şi-a consolidat prezenţa şi activitatea pe Flancul Estic, ceea ce permite Statelor Unite să îşi ajusteze postura militară în regiune.

Reacția MApN a fost comunicată după ce Kyiv Post a relatat despre reducerea efectivelor militare din România citând surse americane şi europene.

Miercuri, ministrul Apărării Naţionale va susţine declaraţii de presă la sediul ministerului. 

Kyiv Post: SUA vor retrage trupe din România

Kyiv Post relatează, citând oficiali americani şi europeni, că Administraţia Trump este pe punctul de a retrage mii de soldaţi americani din România, o schimbare semnificativă de direcţie ce a stârnit îngrijorare pe flancul estic al Europei şi subliniază o reorientare strategică a priorităţilor militare globale ale Washingtonului.


Potrivit a trei oficiali americani şi europeni care au fost informaţi în legătură cu această decizie, administraţia a notificat aliaţii occidentali la începutul acestei săptămâni cu privire la intenţia de a retrage trupele, o declaraţie oficială fiind aşteptată în zilele următoare, scrie Kyiv Post, citată de News.ro.

Oficialii – toţi solicitând anonimatul deoarece nu sunt autorizaţi să discute deliberările interne înaintea unui anunţ oficial – au declarat că reducerea trupelor nu este de aşteptat să depăşească „mai mult de un batalion”.

Ei au insistat, de asemenea, că această mişcare nu va „afecta semnificativ operaţiunile americane din regiune.”

Această decizie vine într-un moment de tensiune crescută, în contextul intensificării incursiunilor ruse în spaţiul aerian al NATO, inclusiv în România, comentează Kyiv Post.

Ea coincide, de asemenea, cu aparenta intenţie a preşedintelui SUA de a „dubla eforturile” de a-l convinge pe preşedintele rus Vladimir Putin să accepte un armistiţiu în Ucraina.

În discuție a fost și retragerea unor trupe din Polonia


Discuţiile interne au luat în considerare iniţial reduceri atât în România, cât şi în Polonia, dar decizia finală a vizat exclusiv România, au declarat sursele pentru Kyiv Post, adăugând că raţiunile din spatele acestor reduceri sunt legate de un efort mai amplu al Pentagonului de a concentra resursele în Emisfera Vestică şi de a contracara mai eficient China în Pacific.

Această abordare este în concordanţă cu procesul aflat în derulare de revizuire a dislocării forţelor din cadrul Pentagonului, care analizează misiunile Comandamentului European al SUA pentru a elibera resurse necesare unei reorientări către Emisfera Vestică şi Indo-Pacific, zonele ce reprezintă centrul principal al competiţiei strategice şi al dominaţiei americane, arată publicaţia.

Este citată opinia colonelului american în retragere Richard Williams, fost director adjunct în cadrul diviziei de investiţii în apărare a NATO, potrivit căruia  „nu există niciun motiv evident sau tactic pentru retragerea brigăzii NATO din România”.

Kyiv Post menţionează că, într-un gest major de reasigurare faţă de unul dintre cei mai fideli aliaţi europeni ai Americii, preşedintele Trump s-a întâlnit recent cu noul preşedinte al Poloniei, Karol Nawrocki, şi a garantat că trupele americane nu vor fi reduse în Polonia.

În timpul întâlnirii, Trump ar fi declarat că SUA „nici măcar nu s-au gândit” să-şi retragă soldaţii din ţară, subliniind: „Suntem alături de Polonia până la capăt.” Această promisiune a adus un anumit sentiment de uşurare la Varşovia.


Justyna Gotkowska, director adjunct al principalului think tank guvernamental din Polonia, Centrul pentru Studii Estice (OSW), a subliniat importanţa acestei garanţii, deşi a menţionat persistenţa unei îngrijorări legate de prezenţa americană mai amplă în Europa.

„Orice reducere în regiunea noastră va fi percepută de Rusia ca o invitaţie,” a declarat Gotkowska unui grup de jurnalişti în timpul unei mese rotunde la Ambasada Poloniei din Washington, marţi, subliniind importanţa crucială a „valorii de descurajare” pe care o are prezenţa militară americană pe flancul nord-estic.

Ea a declarat, de asemenea, corespondentului Kyiv Post că unităţile rotaţionale, precum cele aflate în prezent în România, sunt „cele mai uşor de retras.”

Polonia găzduieşte în prezent până la 10.000 de soldaţi americani aflaţi în rotaţie, precum şi cartierul general al Corpului V dislocat anterior.

Această mişcare a survenit, de asemenea, în contextul anunţului făcut de armata SUA, relatat de Stars and Stripes, potrivit căruia Divizia 3 Infanterie a preluat comanda misiunii militare americane din România, menită să consolideze flancul estic al NATO.

Divizia 3 Infanterie a preluat în această săptămână comanda operaţiunilor armatei în regiunea Mării Negre, conducând o forţă operaţională de aproximativ 3.000 de soldaţi, desfăşuraţi pe o perioadă de nouă luni.

Unitatea a înlocuit luni Divizia 1 Blindată, în cadrul unei ceremonii la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (MK), principalul centru al forţelor americane din România, potrivit unui comunicat al armatei.

Operaţiunile acoperă misiuni desfăşurate în România, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria. În timpul misiunii sale, forţa operaţională „Iron” a Diviziei 1 Blindate „a consolidat integrarea comenzii şi controlului SUA–NATO prin planificarea detaliată a operaţiunilor de răspuns la criză, a liniilor de apărare de pe flancul estic şi a extinderii forţelor terestre înaintate”, a precizat armata americană.

Consolidarea nivelului trupelor şi a capacităţilor de comandă în jurul Mării Negre a devenit o prioritate după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022.

Creşterea efectivelor de forţe decisă de Pentagon a inclus o majorare a numărului de trupe din România şi din împrejurimi. Deşi unii oficiali ai Pentagonului au dezbătut, în 2023, posibilitatea reducerii acestor forţe rotaţionale, liderii militari au ales, în cele din urmă, să menţină o prezenţă extinsă.

Sosirea Diviziei 3 Infanterie a avut loc în timp ce Pentagonul continua procesul de revizuire a posturii forţelor — o evaluare care ar putea avea implicaţii asupra misiunii Comandamentului European al SUA. Pe acest fundal critic, planificata retragere a fost întâmpinată cu surpriză şi confuzie.

Un fost oficial militar român, care a vorbit marţi după-amiază cu Kyiv Post, a descris decizia drept „greu de înţeles”, mai ales având în vedere că amprenta militară actuală a SUA în Europa – aproximativ 80.000 de soldaţi – este una modestă din punct de vedere istoric.

Această reducere survine, de asemenea, în pofida sprijinului oferit de legislatori din ambele partide americane pentru menţinerea unei prezenţe militare americane puternice de-a lungul flancului estic după 2022, aceasta fiind considerat un semnal crucial adresat lui Putin, conchide Kyiv Post.

(Citește și: Investigație / Cum construiește Rusia cea mai mare bază NATO din Europa de Est. În România)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: