Rata anuală a inflației s-a menținut în decembrie la nivelul de 5,1%, același cu cel înregistrat în luna precedentă, după un avans lunar de doar 0,29% în ultima lună a anului trecut, potrivit datelor comunicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) față de
precedentele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) a fost 5,6%. Inflația IAPC, cea luată în calcul pentru comparații europene, a fost de 5,5% în decembrie.
Astfel, rata anuală a inflației a încheiat anul ușor peste nivelul prognozat de Banca Națională a României (BNR) în raportul din noiembrie (4,9%). Conform acelei prognoze, inflația ar urma să scadă, la finele lui 2025, la nivelul de 3,5%, respectiv la 3,3% până în septembrie 2026.
Analiștii avertizează însă că aceste cifre ar putea fi date peste cap de politica fiscală a guvernului, de evoluția agriculturii, precum și de tendințele internaționale, în special creșterea prețului petrolului.
”Per ansamblu, există mai mulți factori care exercită presiuni ascendente asupra inflației în acest moment. Printre cei mai importanți se numără seceta de anul trecut, care continuă să își lase amprenta asupra inflației alimentare, o politică fiscală mai puțin stimulativă, dar încă incertă, creșterea accizei la combustibil începând cu 1 ianuarie, creșterea prețurilor petrolului și cererea robustă a consumatorilor.
Pe termen mai lung, există incertitudini importante legate de plafoanele de preț pentru energie și/sau eliminarea adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază. De asemenea, vor exista incertitudini legate de povara fiscală crescută din acest an, în special în ceea ce privește măsura în care companiile vor putea transfera aceste costuri în prețuri”, se arată într-o analiză semnată de economiști ING România, Valentin Tătaru și Ștefan Poșea.
Principalele scumpiri din 2024 au fost în zona serviciilor
O serie de servicii figurează în topul celor mai semnificative creșteri de prețuri din 2024.
Astfel, serviciile poștale s-au scumpit cu 17,8% anul trecut, serviciile de igienă și cosmetică au consemnat un avans de 11,5%, cele de apă, canal și salubritate de 11%. Reparațiile auto, electronice și lucrările foto s-au scumpit, în medie, cu 10,9%, iar chiriile cu 10,5%.
Prețurile din restaurante, cafenele și cantine au crescut, în medie, cu aproape 10%, iar îngrijirea medicală s-a scumpit cu 9,5% în 2024, reiese din datele INS.
În rândul produselor alimentare, cele mai mari creșteri de prețuri s-au raportat pentru: margarină (+17,4%), fructe proaspete (+13,75%), precum și alte tipuri de fructe și legume.
În rândul produselor nealimentare se remarcă avansul prețului detergenților, de 12% în 2024.
Au existat și produse a căror prețuri au scăzut anul trecut:
- gaze: -10,5%;
- unt: -9,9%;
- zahăr: -7,3%;
- mălai: -5%;
- energie electrică: -5%;
- produse de morărit: -4,5%;
- telefonie: -3.3%;
- energie electrică: -1,2%;
- cartofi: -0,7%.
Evoluția anuală a prețurilor mărfurilor și serviciilor cu cea mai mare pondere în coșul de consum luat în calcul pentru IPC
- Combustibili: +5,1%;
- Energie electrică, gaze și încălzire centrală: -5%;
- Carne, preparate și conserve din carne: +4%;
- Articole de igienă, cosmetice și medicale: +4,36%;
- Tutun, țigări: +10,5%;
- Produse de morărit și panificație: +2,5%;
- Lapte și produse lactate: +3,4%;
- Îmbrăcăminte, articole de galanterie, pasmanterie și mercerie: +6%;
- Poștă și telecomunicații: +0,08%;
- Încălțăminte: +5,66%.
(Citește și: ”Inflația a accelerat în noiembrie. Economiști: Efectele anului agricol slab vor continua să se resimtă la nivelul prețurilor alimentelor”)
***