Cardinalii responsabili de alegerea Papei se vor izola începând de miercuri după-amiază în Capela Sixtină pentru un conclav istoric care îl va desemna, în cel mai mare secret, pe succesorul Papei Francisc.
La mai bine de două săptămâni de la decesul lui Jorge Bergoglio, cei 133 de cardinali electori din 70 de țări vor da startul acestei ceremonii extrem de codificată și urmărită îndeaproape de aproximativ 1,4 miliarde de catolici, prin intermediul mass-media din întreaga lume.
În preambulul acestui ritual străvechi, cardinalii au participat la ora locală 10:00 la o liturghie solemnă, în Bazilica Sfântul Petru, prezidată de decanul Colegiului Cardinalilor, italianul Giovanni Battista Re. Aceasta va fi urmată după-amiaza de o rugăciune în Capela Paulină, alăturată Capelei Sixtine, la ora 16:30, potrivit Agerpres.
Numărătoarea inversă va începe cu adevărat în jurul orei 17:00, odată cu procesiunea intrării cardinalilor în Capela Sixtină, în izolare drastică – nu vor fi permise telefoanele mobile, iar rețelele de telecomunicații vor fi întrerupte între zidurile Cetății Vaticanului.
După ce jură să nu dezvăluie nimic – sub pedeapsa excomunicării – cardinalii electori se vor izola apoi în fața frescei maiestuoase, dar și intimidante, a „Judecății de Apoi” a lui Michelangelo.
O înregistrare video publicată marți de Vatican oferă o imagine asupra solemnității cadrului: un rând dublu de mese acoperite cu material textil gros, un ac pentru perforarea buletinelor de vot, locuri marcate cu nume pe un șevalet și mape roșii cu stema Sfântului Scaun.
Interes uriaș pentru primul vot
Un prim vot va avea loc miercuri seara, iar, cel mai probabil, rezultatul va fi cunoscut în jurul orei locale 19:00. Această primă rundă permite evaluarea părerilor celor prezenți, este puțin probabil ca majoritatea de două treimi, adică 89 de voturi, să fie deja atinsă.
Alegerile se preconizează că vor continua joi, când sunt programate două tururi de scrutin în cadrul sesiunii matinale și încă două după-amiaza.
Lumea va sta cu ochii pe coșul subțire, de metal, fixat pe acoperișul Capelei Sixtine, pe care va ieși, la sfârșitul fiecărei sesiuni, fumul vestitor: negru dacă nu există un rezultat final, alb în cazul în care este ales un nou papă.
Acoperit de aproximativ 5.000 de jurnaliști, acest conclav a generat un interes masiv la nivel mondial.
Printre cei vehiculați să devină papă se numără italienii Pietro Parolin și Pierbattista Pizzaballa, Mario Grech, dar și arhiepiscopul Marsiliei, francezul Jean-Marc Aveline, sau filipinezul Luis Antonio Tagle.
„Cred că ar trebui să reprezinte toate continentele unde este prezent catolicismul”, a declarat marți pentru AFP Enzo Orsingher, un pensionar roman în vârstă de 78 de ani. „Un papă care este în favoarea avortului este de neconceput, dar consider pozitiv faptul că papa merge să viziteze deținuții din închisori. Trebuie să rămânem aproape de cei care suferă”, a spus el.
Însă, acest conclav se anunță unul deosebit de deschis, cu o reprezentare fără precedent a „periferiilor” dragi Papei Francisc, care a numit 81% dintre cardinalii electori. Cincisprezece țări sunt reprezentate pentru prima dată, inclusiv Haiti, Capul Verde și Sudanul de Sud.
(Citește și: „Cele mai importante 7 reforme făcute de Papa Francisc în Biserica Catolică”)
***