Consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București vor putea adopta până la 31 decembrie 2025 hotărârile privind taxele și impozitele locale aplicabile în anul 2026, conform unei Ordonanțe de Urgență adoptată de Guvern în ședința de miercuri.
OUG era necesară din cauza întârzierii publicării pachetului secund de măsuri fiscal-bugetare (care fusese contestat la CCR și aștepta avizul Curții). În legea inițială, autoritățile locale trebuiau să adopte hotărârile privind taxele și impozitele locale cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de încheierea exercițiului bugetar. Multe primării nu ar fi avut cum să respecte acest termen.
Pachetul secund de măsuri fiscal-bugetare validat recent de Curtea Constituțională prevede majorări ale unor taxe și impozite locale, inclusiv pentru locuințe, terenuri și vehicule, precum și ajustări ale impozitelor pe venituri din investiții și tranzacții financiare. De asemenea, actul introduce noi taxe și contribuții sociale, precum și indexări ale altor impozite locale cu rata inflației.
Potrivit ordonanței de urgență adoptată miercuri, consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București vor putea adopta hotărârile privind cotele impozitelor și taxelor locale aplicabile în anul 2026 până cel târziu la data de 31 decembrie 2025. Noua reglementare modifică termenul prevăzut anterior de legislația în vigoare, care obliga autoritățile locale să aprobe aceste hotărâri cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar.
Executivul motivează schimbarea prin necesitatea de a evita blocaje administrative și situații de incertitudine la nivel local, apărute în contextul întârzierii publicării celui de-al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, ca urmare a amânării unei decizii a Curții Constituționale. În lipsa acestei intervenții legislative, numeroase autorități locale ar fi fost puse în imposibilitatea de a respecta termenele legale pentru stabilirea taxelor și impozitelor aferente anului viitor.
Ordonanța de urgență prevede, totodată, că ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația de a comunica Direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice sau administrațiilor județene ale finanțelor publice hotărârile adoptate, în termen de trei zile lucrătoare de la data aprobării acestora. Măsura urmărește o mai bună monitorizare a deciziilor luate la nivel local și asigurarea unei evidențe unitare la nivelul Ministerului Finanțelor.
Un element nou introdus de actul normativ este instituirea unei sancțiuni pentru neadoptarea hotărârilor privind taxele și impozitele locale. Astfel, în situația în care consiliile locale sau Consiliul General al Municipiului București nu adoptă aceste hotărâri până la termenul-limită, Ministerul Finanțelor va putea sista temporar alimentarea bugetelor locale cu cote defalcate din impozitul pe venit și cu sume pentru echilibrare. Excepție vor face sumele destinate cheltuielilor salariale și obligațiilor sociale cu caracter obligatoriu, care nu pot fi afectate de această măsură.
Guvernul apreciază că introducerea acestei sancțiuni reprezintă un instrument de responsabilizare a autorităților locale și are rolul de a asigura predictibilitate fiscală atât pentru administrațiile publice, cât și pentru contribuabili. Potrivit Executivului, avantajul principal al noii reglementări constă în clarificarea situației taxelor și impozitelor locale până la finalul anului, înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi fiscale aplicabile din 2026.
Ordonanța de urgență adoptată de Guvern permite convocarea de îndată a ședințelor consiliilor locale, astfel încât hotărârile privind taxele și impozitele locale să poată fi aprobate rapid, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2025. Aceste decizii vor trebui să se încadreze în limitele și condițiile stabilite de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Actul normativ introduce și clarificări referitoare la indexarea altor taxe și impozite locale, altele decât cele pentru clădiri și terenuri, care vor putea fi ajustate cu rata inflației, în condițiile prevăzute de legislația fiscală. În același timp, regimul actual de impozitare a clădirilor rezidențiale se menține până în anul 2027, inclusiv în cazul persoanelor juridice. Începând cu anul 2027, impozitarea clădirilor urmează să se realizeze pe baza valorii de piață, conform reformei asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin ordonanța de urgență se realizează și armonizarea unor termene de intrare în vigoare a taxelor și impozitelor locale, precum și corecții tehnice și de redactare ale Legii nr. 239/2025, fără impact asupra conținutului reformelor fiscale asumate. Legea modificată a fost publicată recent și urmează să intre în vigoare la 18 decembrie 2025, iar ajustările introduse de Guvern au ca scop asigurarea unei aplicări unitare și coerente la nivelul tuturor autorităților publice locale.
Executivul subliniază că măsurile adoptate prin această ordonanță de urgență vizează consolidarea disciplinei financiare, creșterea predictibilității fiscale și evitarea unor disfuncționalități administrative, într-un context marcat de constrângeri bugetare și de angajamentele asumate de România la nivel european. Guvernul consideră că noile reglementări oferă atât autorităților locale, cât și contribuabililor un cadru clar și stabil pentru stabilirea și aplicarea taxelor și impozitelor locale începând cu anul 2026.
(Citește și: ”Adrian Codirlașu / Cel mai necruțător impozit pe politicile fiscale iresponsabile: INFLAȚIA a adus la buget un surplus de 97 mld. în 3 ani din numai câteva taxe. Guvernele o adoră: din ea plătesc datoriile făcute în anii electorali”)
***