Prăbușirea producătorului suedez de baterii Northvolt AB a reprezentat o lovitură dură la adresa ambițiilor UE de a crea un lanț valoric sustenabil de producere a vehiculelor electrice, dar s-ar putea transforma și într-o lovitură financiară de sute de milioane de euro pentru bugetul blocului comunitar, transmite Euronews.
Compania a solicitat protecție împotriva falimentului în conformitate cu procedura americană Chapter 11 săptămâna trecută, având în conturi doar 30 de milioane de dolari (28,81 milioane de euro).
O parte din creditele sale, în valoare de 5,84 miliarde de dolari, sunt datorate direct UE, care a sprijinit financiar compania în încercarea de a ajuta la formarea unor potențiali campioni europeni într-un sector considerat crucial pentru tranziția verde.
„Am garantat mai multe împrumuturi ale Băncii Europene de Investiții pentru fabrica de baterii Northvolt,” a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Veerle Nuyts, adăugând că expunerea UE – valoarea nerecuperată a împrumutului – „se ridică în prezent la 313 milioane de dolari (296,9 milioane de euro), sub garanția Fondului european pentru investiții strategice.”
Acest fond, înființat în 2015 ca o politică emblematică a fostului președinte al Comisiei, Jean-Claude Juncker, a oferit 21 de miliarde de euro pentru finanțarea infrastructurii, inovației și întreprinderilor mici.
În 2017, Comisia a creat, de asemenea, Alianța Europeană pentru Baterii.
„Munca pe care am desfășurat-o în domeniul bateriilor, inclusiv prin alianța pentru baterii, a fost un succes,” a declarat purtătorul de cuvânt al UE, Johanna Bernsel, menționând că o capacitate totală de producție de 167 de gigawați-oră a fost instalată în 2023.
Dar până săptămâna trecută, Northvolt era cel mai credibil jucător pe piața europeană – iar prăbușirea sa îi forțează pe creditori să „lupte pentru firimiturile rămase din patrimoniul companiei”, transmite compania.
„Banca Europeană de Investiții monitorizează îndeaproape situația,” a declarat un purtător de cuvânt al creditorului.
„Suntem hotărâți să ajungem la o soluție constructivă care să protejeze interesele BEI și ale UE” și „vom continua să sprijinim industriile strategice care conduc tranziția către o economie cu emisii nete zero,” a adăugat purtătorul de cuvânt al BEI.
Orice deficit ar putea acum să fie suportat de bugetul UE, care este finanțat în principal prin contribuții ale ministerelor de finanțe naționale.
(Citește și: ”Northvolt a depus cererea de faliment, în SUA- restructurarea va fi încheiată în T1 2025”)
***