Fabrica chineză de baterii litiu CALB din Sines, în sud-vestul Portugaliei, al cărei proiect de 2 miliarde de euro a fost lansat luni la Lisabona, ar putea primi până la 350 de milioane de euro sub formă de sprijin UE în cadrul schemei europene de stimulare a reindustrializării, potrivit Euractiv.
„(Schema europeană de stimulare a reindustrializării și accelerării inovației și noilor competențe tehnice, n.r.) permite un sprijin de până la 35%, de unde și suma de 350 de milioane de euro care a fost avansată”, a declarat ministrul Economiei, Pedro Reis, jurnaliștilor, la ceremonia de lansare a noului proiect al fabricii de baterii litiu CALB din Sines, desfășurată la Institutul Superior Tehnic din Lisabona.
Investiția survine într-un context în care specialiștii au avertizat că Europa riscă să devină „o fabrică de asamblare” pentru producătorii chinezi de baterii, dacă nu implementează reglementări care să asigure transferul de tehnologie și competențe în schimbul ajutoarelor de stat.
Proiectul de construire a fabricii de baterii litiu pentru automobile CALB, care implică o investiție de aproximativ 2 miliarde de euro și crearea a 1.800 de locuri de muncă directe, este preconizat să devină operațional în 2028, pe un teren situat în Zona Industrială și Logistică Sines (ZILS).
Reis a explicat că proiectul de investiție a fost deja depus la Agenția Portugheză pentru Investiții și Comerț Exterior pentru a-i fi evaluată eligibilitatea pentru sprijin public.
„Solicitarea trebuie să fie făcută în 2025, dar contractele necesită, de obicei, timp, deoarece trebuie să studiem, să discutăm tot ceea ce este eligibil și neeligibil, procentele de sprijin, intensitățile de sprijin și abia apoi putem avea o propunere finalizată de negociere care să se concretizeze într-un contract”, a explicat Madalena Oliveira e Silva, manager în cadrul agenției.
Întrebat despre necesitatea asigurării locuințelor pentru a face față creării de locuri de muncă în zonă, ministrul a declarat că „desigur, există o prevedere” pentru „integrarea și dezvoltarea comunității”, un aspect pe care „tot mai multe” proiecte de mare anvergură trebuie să îl includă.
La ceremonie a participat și președintele Consiliului de Administrație al CALB, Liu Jingyu, care, într-un discurs în mandarină, a explicat alegerea Portugaliei ca locație pentru „Gigafabrică”. El a menționat avantajele strategice ale Portugaliei, potențialul puternic al economiei, forța de muncă calificată și avantajele logistice oferite de portul maritim adânc din Sines.
Referitor la originea litiului, Reis a declarat că CALB „cu siguranță are soluții care iau în considerare extracția de litiu în Portugalia și din alte surse”, dar a subliniat că proiectul este conceput să fie independent și sustenabil, indiferent de sursa materiei prime.
Ministrul a descris această inițiativă drept o investiție de tip „big bang” pe care fiecare țară din Europa și-o dorește și o „victorie pentru Portugalia”.
„Într-un moment în care sectorul auto mondial, și în special cel european, se confruntă cu atât de multe provocări, astfel de investiții sunt cele care ancorează această verigă de valoare în Portugalia și oferă întregului sector european competitivitate, productivitate și tehnologie”, a adăugat el.
(Citește și: ”Europa riscă să devină o „fabrică de asamblare” pentru producătorii chinezi de baterii. Soluțiile pe care le evită UE”)
***