În timp ce majoritatea ucrainenilor cred că Kiev va învinge în războiul cu forțele ruse invadatoare, europenii sunt mai sceptici, arată un nou studiu al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR).
Sondajul, publicat miercuri – la câteva zile de la summit-ul NATO de la Washington din 9-11 iulie – a cartografiat atitudinile față de conflictul din Ucraina în 14 țări UE.
Cercetarea în teren a fost făcută în luna mai, în Bulgaria, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia Italia, Polonia, Portugalia, Țările de Jos, Spania, Suedia și Elveția.
Extremele: grecii cred în victoria Rusiei, estonienii în victoria Ucrainei
Studiul a constatat că europenii tind să creadă că Ucraina nu va învinge Rusia pe câmpul de luptă, aproximativ o treime până la jumătate dintre cei chestionați cred că războiul se va încheia printr-o înțelegere negociată, iar până la 31% (în Grecia) văd o victorie a Rusiei ca fiind cel mai probabil deznodământ. Dintre țările UE chestionate, doar în Estonia o victorie a Ucrainei constituie opinia majoritară (38 la sută).
Creșterea cheltuielilor de apărare, o idee care nu surâde europenilor
Majoritatea ucrainenilor (58 la sută) rămân încrezători că trupele lor pot câștiga războiul și că pot conta în continuare pe sprijinul aliaților lor internaționali. Doar 1% dintre ucraineni cred că Rusia va câștiga războiul, în timp ce 30% consideră că un acord negociat este cel mai probabil rezultat.
Studiul a constatat, de asemenea, diferențe considerabile de opinie între țările UE cu privire la modul de sprijinire a apărării Ucrainei și aderarea Kievului la UE și NATO.
Datele au arătat că majoritatea țărilor sunt împotriva creșterii cheltuielilor de apărare – excepțiile fiind Polonia (unde 53% susțin creșterea cheltuielilor pentru apărare), Estonia (45%), Suedia (41%) și Germania (40%).
Cu toate acestea, cei mai mulți europeni susțin în continuare implicarea în război în alte moduri, cum ar fi prin furnizarea de asistență tehnică și prin creșterea ofertei de arme și muniții. Numai în Bulgaria, Grecia și Italia majoritatea populației – 63%, 54% și, respectiv, 53% – consideră că creșterea furnizării de muniție și arme către Ucraina este o „idee proastă”.
Portugalia, cea mai puternică susținere pentru primirea Ucrainei în UE
Europenii sunt, de asemenea, împărțiți în privința admiterii Ucrainei în UE. Țările în care demersul este apreciat sunt Portugalia, Estonia, Suedia, Spania și Polonia, în timp ce cele mai sceptice sunt Germania, Bulgaria, Cehia și Franța.
Dintre ucraineni, aproape două treimi (64%) consideră că apartenența la UE este la fel de crucială ca și aderarea la NATO pentru viitorul țării lor.
Ucraina a solicitat aderarea la bloc în februarie 2022 și i s-a acordat statutul de candidat la UE în iunie același an. În urmă cu aproximativ o săptămână, pe 25 iunie, UE a deschis discuții oficiale de aderare atât cu Ucraina, cât și cu Moldova.
***